bookblog.ro

Se pregătește terenul

Scris de • 28 November 2016 • in categoria

Titlu: Bufonul de aur (Omul Arămiu #2)
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2016
Traducere:
Numar pagini: 752
ISBN: 978-606-758-292-5
Cumpara cartea

Recunosc că am avut ceva emoții înainte să încep Bufonul de aur. Au trecut câteva luni bune de când am citit ultimele aventuri ale lui Fitz și mă temeam că nu îmi voi mai aduce aminte suficiente lucruri cât să mă bucur de această a doua parte a trilogiei Omul Arămiu. M-am agitat degeaba, pentru că Robin Hobb e un adevărat maestru al cuvintelor și știe cum să te readucă în lumea complexă și intrigantă pe care a construit-o începând cu primul volum din Farseer.

Fitz, purtând în continuare mantia lui Tom Badgerlock, îndurerat după moartea partenerului său de Har, lupul Ochi Întunecați, este însărcinat să-l educe pe tânărul prinț Dutiful în arta Meșteșugului. În tot acest timp, tocmai din Insulele Străine, o prințesă îndărătnică apare la curtea din Buckeep, fiind promisă drept mireasă pentru Dutiful. Aceasta nu acceptă atât de ușor înțelegerea dintre familii și îi face o propunere prințului: pentru a-i câștiga mâna trebuie să-i aducă nici mai mult nici mai puțin decât capul unui dragon, temutul Icefyre.

Relațiile dintre personaje sunt uimitor portretizate, iar obiceiurile și poveștile din cele Șase Ducate și de dincolo de ele aduc un plus de farmec acestei lumi extrem de bine pusă la punct, care poate rivaliza cu ușurință cu Westeross-ul lui George R.R. Martin. Sunt nucleul Bufonului de aur, inima cărții. Dezvoltarea lui Fitz și a relațiilor pe care acesta le are cu persoane cunoscute și importante din împărăție (regina Ketricken, prințul Dutiful, Chade) sau mai puțin importante (Hap, Thick, Nettle) compensează aproape în totalitate singurul minus al romanului, despre care voi spune câteva cuvinte puțin mai târziu.

resized_20161115_210249

Acum trebuie neapărat să vorbesc despre FitzChivalry sau Tom Badgerlock, cum este cunoscut mai nou. Încă nu-mi vine să cred cât de mult a evoluat pe parcursul seriilor, devenind din orfanul neajutorat unul dintre cei mai importanți oameni din întreg ținutul celor Șase Ducate. Fitz e un luptător priceput, e inteligent și charismatic, uneori puțin antipatic și ursuz, o persoană care a îndurat mult prea multe și totuși reușește cumva să mai și zâmbească. Mi-a plăcut mult de tot să-l urmăresc interacționând cu toate personajele, noi și vechi, în special cu Dutiful, Thick și cu un alt personaj despre care nu o să vorbesc acum pentru a nu vă strica surpriza (o să știți despre ce vorbesc atunci când veți citi cartea și veți ajunge la momentul cu pricina, e înduioșător). Ce am apreciat cel mai mult la carte a fost faptul că autoarea a explorat în amănunt acel eveniment din Misiunea bufonului care m-a lăsat cu ochii în lacrimi și sufletul sfâșiat în milioane de bucățele: moartea lui Ochi Întunecați. Am sperat din toată inima ca moartea lupului să nu fie trecută cu vederea, iar Hobb nu m-a dezamăgit: pierderea lui a avut și continuă să aibă un impact devastator asupra lui Fitz pe tot parcursul cărții, răvășindu-l în moduri care mai de care mai îngrozitoare și aducându-l aproape de pragul nebuniei.

Dar să trecem la altele mai puțin deprimante și, dacă tot am început să vorbesc despre Fitz, cred că ar fi OK să continui cu restul distribuției. Bufonul rămâne unul dintre cele mai fascinante, fermecătoare și misterioase personaje din câte mi-a fost dat să întâlnesc; încă nu sunt sută la sută convins care-i treaba cu el și nu știu dacă vom afla vreodată, însă nu mă deranjează să rămân puțin în ceață în ceea ce privește adevărata sa natură. Chade mi s-a părut puțin mai... rezervat în această carte și tare mă tem că toate insistențele ca Fitz să se instaleze în apartamentele sale înseamnă că ne va părăsi cât de curând. Cel mai mult mi-a plăcut de Thick, slujitorul ușor dezechilibrat mintal al bătrânului asasin, care nu-l poate suferi pe Fitz. Prințul Dutiful a reprezentat și el o surpriză plăcută, acum fiind eliberat de sub controlul acelei pisici nesuferite. Aspirațiile și temerile sale, pe care i le împărtășește lui Fitz, sunt deopotrivă realiste și inspirante, iar tactica de care dă dovadă atunci când discută cu Thick denotă un caracter puternic, demn de viitorul conducător al regatului și de numele Farseer.

Totuși, cartea suferă puțin din cauza lipsei acțiunii. M-am obișnuit ca al doilea volum dintr-o trilogie să fie cumva mai lent, să pregătească terenul pentru ceea ce se va întâmpla în următoarea carte, însă chiar și atunci există câte ceva care să trezească interesul și să te țină lipit de carte. Nu spun că Bufonul de aur e un roman plictisitor, însă ceva mai multă acțiune și mai puține intrigi ar fi făcut minuni.

Bufonul de aur e o carte de legătură între primul și ultimul volum al trilogiei, lucru care se simte încă de la primul capitol al cărții. Acțiunea e mult mai lentă, chiar și după normele lui Hobb, accentul fiind pus pe dezvoltarea personajelor și a relațiilor dintre acestea, dar și pe extinderea lumii în care acestea trăiesc. În același timp se pun bazele pentru ultimul volum care se anunță a fi epopeic!

  • Plusuri

    Caracterizările personajelor, relațiile dintre ele, lumea incredibilă, stilul unic și fascinant al lui Hobb.

  • Minusuri

    Acțiunea care bate pasul pe loc.

  • Recomandari

    Având în vedere că e al doilea volum dintr-o trilogie (care, la rândul ei, e continuarea altei trilogii), nu o pot recomanda decât fanilor lui Hobb.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro