bookblog.ro

Secretul

Scris de • 20 July 2015 • in categoria

Titlu: Confidentul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 232
ISBN: 978-973-689-749-8
Cumpara cartea

Apărut în 2010, ca roman de debut al scriitoarei franceze Hélène Grémillon, Confidentul se dezvăluie cititorului asemeni developării unui negativ în care imaginea prinde treptat contur și totul devine mai clar pe măsură ce procesul se apropie de final.

Cumpără titlul în engleză

În Parisul anului 1975 tânăra editoare Camille Warner își pierde mama, eveniment ce o debusolează, dar nu mai mult decât o va face lanțul de scrisori primite săptămânal, în mod anonim. În timp ca paginile se adună, viețile celor la care fac referire misivele încep să se deministifieze, trecând de la copilărie la adolescență. Poveștile lor protagoniștilor se complică prin prezența adulților și ale dramelor în care se lăsa prinși.

Curioasă, dar și enervată în egală măsură, Camille începe să formeze diverse teorii despre originea scrisorilor și scopul pe care vor să îl atingă, crezând în mare parte că este vorba de o tehnică inovatoare prin care un autor caută să-și promoveze romanul.

„Înainte priveam cu ochi buni avortul: progres, liber-arbitru pentru femeie... însă acum mă zbat într-o capcană care, aidoma tuturor capcanelor, la început miroase a libertate. Progres pentru femeie. Vezi să nu! Dacă vreau să păstrez copilul, sunt vinovată față de Nicolas, care nu și-l dorește. Dacă nu îl păstrez, sunt vinovată față de copil. Deși pretindem că salvăm femeia de sclavia maternității, avortul impune o altă formă de sclavie, vinovăția. Mai mult decât oricând, maternitatea devine singura noastră sursă de triumf sau prăbușire.”

Iubirile imposibile, dramele personale cauzate de prezența sau absența copiilor și viețile sfărmate de tumultul de minciuni care se întrepătrund pe mai multe niveluri, cu repercusiuni asupra mai multor personaje, ajung să capteze total atenția cititorului care se transformă, asemeni lui Camille, într-un confident involuntar.

Puse cap la cap, piesele de puzzle încep să alcăuiască o imagine incredibilă în care destinul editoarei capătă noi semnificații și evenimente ale trecutului ajung să fie reinterpretate pentru a putea fi înțelese până la capăt.

„A doua zi de dimineață, am plecat spre Fontenay-le-Fleury la nunta lui Sacha Guitry. Erau muți săteni adunați împrejurul cortegiului. Ceremonia m-a emoționat tare, nu prin ea însăși, ci prin faptul că-mi amintea de a noastră. Cele două ”da”-uri rostite mi-au creat mereu aceeași impresie: vreme de câteva minute, iubirea pare așa de simplă, încât chiar și cel mai puțin amabil, mai cinic și mai deziluzionat om din asistență crede în ea. Numai după aceea își revin în fire, asemenea lui Paul.”

Pasiunea generată de iubirile neîmplinite combinată cu suspansul asociat revelării unui secret alcătuiesc formula magică care fac din Confidentul mai mult decât o simplă operă de ficțiune. Dincolo de imaginar și de firul narativ menit să țină atenția trează și să ascută simțurile, dramele personale sunt cele care îi însuflă emoție și compasiune, înțelepciune și înțelegere asupra naturii umane care, pusă în fața unor situații limită, ajunge să dezvăluie adevăratul caracter al personajelor.

Personal, cel mai mult mi-a plăcut felul în care conflictele exterioare sau interioare ale personajelor au fost reflectate de evenimentele istorice ca cel de-al Doilea Război Mondial, menținând în mod facil stilul fluid al lecturii în ciuda complicațiilor și ramificațiilor pe care acțiunile celor implicați aveau să le exercite.

Asemeni unei fotografii încărcată de detalii, cu puncte multiple de interes dar de o claritate impunătoare, romanul lui Hélène Grémillon servește cititorului suspans, povești complexe, personaje tridimensionale, fire narative care se întrepătrund fără a încețoșa în mintea cititorului toate aceste detalii și a pierde din vedere punctul culminant – dezvăluirea unui secret menit să schimbe existențe.

  • Plusuri

    Împletirea dintre suspans și dramele personajelor, complexitatea istorisirii, întreținerea curiozității cititorului.

  • Recomandari

    Celor ce își doresc un roman complex și captivant

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro