Titlu: Suita franceză
Autor: Irene Nemirovsky
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Nicolae Constantinescu
Numar pagini: 352
ISBN: 978-973-46-4904-4

Istoria manuscrisului Suitei franceze este la fel de fascinantă ca romanul în sine. Publicat în 2004, la peste 60 de ani de la scrierea sa, manuscrisul nefinalizat a fost păstrat într-un cufăr încredinţat de autoare fiicei sale, Denise, înainte de deportarea la Auschwitz. Irène Némirovsky a murit în 1942 în lagărul sus-numit. Fusese o scriitoare influentă în Franţa, cu succes la public şi la critică, fără vreo preocupare pentru originile sale evreieşti, cel puţin pînă la ocupaţia nazistă în Franţa.

Suita franceză este un roman de război în tradiţie tolstoiană, care prezintă nu doar o frescă a societăţii franceze descompuse de oroare şi distrugere, ci un tablou uman general. O sarcină dificilă pentru autoare, care a scris practic istoria contemporană ei, fără a-i cunoaşte finalul. Atît pentru ea, cît şi pentru mulţi actori implicaţi, finalul a fost unul tragic.

Probabil prima ficţiune istorică despre Cel de-al doilea război mondial, Suita franceză nu are doar un destin spectaculos, ci şi o construcţie excelentă şi o viziune general umanistă, fără a fi melodramatică. Aici se cuvine o paranteză: pentru melodramă recomand ecranizarea Suite française, care prezintă un episod din roman, mai precis povestea amoroasă dintre un soldat german şi o tînără franţuzoaică (capitolul Dolce din roman). Némirovsky nu îşi victimizează personajele, ci le portretizează pe alocuri în lumină naturalistă. Cei din familia Péricand îşi înghesuie bunurile preţioase, dar absolut inutile înainte de evadarea din Paris, fără a înţelege dimensiunea dezastrului. Orbiţi de convenţionalism, fervent religioşi, ei îşi amînă la infinit plecarea nu din altruism sau dorinţa de a-şi ajuta vecinii, ci pentru că rufele monogramate sunt încă la spălat (!). În ochii estetului Langlet şirul lung de refugiaţi disperaţi de frică şi lipsuri valorează mai puţin decît o piatră din peretele monumentalelor catedrale franceze distruse de bombardamente.

O serie de alte portrete şi scene contribuie la fresca războiului. Ar fi exagerat să credem că Némirovsky a scris o critică acidă sau răzbunătoare a societăţii franceze care a expulzat-o fără nici un fel de scrupul pe criterii etnice. Viziunea ei este una predominant umanistă, arătînd în general că în faţa catastrofelor oamenii sunt la fel de neajutoraţi. Ororile scot la suprafaţă o psihologie complexă, atent descrisă de autoare: convenţionalismul şi buna-creştere pier, lăsînd loc nevoii primare de a supravieţui; de pe urma unei catastrofe vor exista mereu profitori şi victime, dar toţi sunt prinşi într-un mecanism uriaş, al cărui finalitate nu îl cunosc.

Suita franceză nu este un roman fantastic pentru că este despre Cel de-al doilea Război Mondial sau pentru că autoarea sa a avut un destin tragic, ci pe baza calităţilor sale. Istoria este vie şi captivantă, personajele sunt complexe şi concrete, scenele descrise te lasă mut, dar curios. Impresia generală este că, deşi neterminat şi nefinisat, romanul este comparabil cu operele lui Tolstoi sau Dostoievki. Scrierea este dinamică şi surprinde imensa tragedie finală a oricărui război: vieţi şi destine pierdute fără rost. Nici un principiu şi nici un ideal nu acoperă lipsa de sens a catastrofelor provocate, pînă la urmă, de omenirea însăşi.

• Plusuri

  Dinamica scrierii.
  Structură excelentă.
  Personaje şi scene vii, cu impact emoţional

• Recomandari

  Suita franceză e probabil prima ficţiune despre Cel de-al doilea Război Mondial. Şi una dintre cele mai bune. Destinul norocos acestei cărţi este încă un exemplu despre cum totalitarismul şi violenţa nu reuşesc să distrugă umanitatea.