bookblog.ro

Și autorii ruși din diaspora își păstrează „rusofilia”

Scris de • 12 August 2015 • in categoria

Titlu: Album rusesc
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 288
ISBN: 978-973-46-4587-9
Cumpara cartea

„Odată cu apariția fotografiei, familiile sărace au avut un nou tip de moștenire: o fotografie de 6 bănuți care poartă codul moștenirii genetice. Nu puteau lăsa moștenire o proprietate, dar puteau lăsa moștenire istoria transmiterii din generație în generație a curburii buzelor, a formei frunții, a liniei maxilarului. Oferind o prezență tăcută a generațiilor dispărute și răspândind această prezență în întreaga cultură, fotografia a jucat un rol relevant în aducerea problemei identității personale în centrul preocupărilor culturale. Conștientizarea faptului că trebuie să creăm și să ne descoperim locul în lume a fost cândva privilegiul unei elite educate, iar acum este o situație culturală generalizată. Căci, ajutând la construirea identității de-a lungul timpului, fotografia pune și problema libertății individului de a-și construi prezentul.”

Ca structură, romanul Album rusesc își găsește atât justificarea cât și izvorul de inspirație în acest fragment de început. Mai mult chiar, Michael Ignatieff reușește să imprime acestui paragraf stilul ce va fi întâlnit pe întreg parcursul cărții.

Fiind un împătimit al literaturii ruse, dar neștiind, în același timp, mai nimic despre Michael Ignatieff (deși despre tatăl și bunicul său auzisem deja), am ales să citesc această carte fără ca măcar să mă interesez înainte cu ce voi avea de-a face. Știam că Pavel Ignatieff, bunicul autorului, fusese conte, așa încât am nutrit speranța că literatura făcută de un urmaș al lui nu va fi cu mult diferită (a se citi mai slabă) decât cea a celuilalt conte, marele Lev Tolstoi. Și intuiția nu m-a înșelat: Album rusesc are acele calități pe care le caut eu întotdeauna în literatura rusă, doar că – și asta, recunosc, m-a surprins oarecum – este presărată, sau mai bine spus îmbibată, cu un sentiment de resemnare nu prea specific acesteia.

Cartea începe cu un tratat tehnico-filosofic despre timp, memorie și uitare, despre fotografie și portret ca mijloc de luptă împotriva uitării, de îndulcire a memoriei și de călătorie în timp. „Uitarea ne ajută să suspendăm conștiința propriei morți, ceea ce ne dă timp să credem în viața noastră”, spune Ignatieff. Cu toate acestea memorarea atât de exactă, precum o permite fotografia, a trecutului reușește să creeze ancore atât de puternice în trecut, încât ele devin, alături de uitare, un instrument care ne ajută să credem în viața noastră, autorul amintind în sprijinul acestei idei „…impactul pe care l-am resimțit când am văzut fotografiile lor (ale bunicilor săi): senzația aceea că erau foarte prezenți în mine cu toată realitatea lor fizică evidentă…”.

Considerând că saga familiei Ignatieff este suficient de importantă și de interesantă încât să trebuiască să fie captată într-o poveste, Michael Ignatieff se hotărăște să lupte cu trecutul și să întocmească o cronică pe cât se poate de exactă. „…am înțeles că am față de ei datoria de a prezerva adevărul vieții lor. Ficțiunea ar fi fost o trădare”. Evident, efortul unei astfel de năzuințe este colosal. Nu atât drumurile, poveștile, întâlnirile sau corespondența – toate acestea părând a fi lucruri plăcute, dar ascunzând în realitate un chin enorm – cât conștiința că realitatea este ceea ce este doar atunci când păstrează cronologia când este povestită bucată cu bucată, fără anticipări, reprezintă cu adevărat măsura efortului autorului, care însă a avut norocul să fie susținut de un talent scriitoricesc deosebit. „Această ironie – faptul că eu știu ce urmează, dar Natașa (bunica autorului) nu avea de unde să știe – este una dintre barierele care ne despart. Trebuie să mă forțez să nu mă gândesc la ce urmează. Trebuie să îi împărtășesc trecutul și să îi uit viitorul.”

Descrierea celor doi bunici este de-a dreptul pitorească: contele Pavel Ignatieff este o figură colosală, extrem de importantă în istoria Rusiei. Faptele lui politice par desprinse dintr-un roman de aventuri, iar realizările lui sunt demne de orice erou național: „Fără să tragă nici măcar un glonț, obținuse pentru Rusia un teritoriu cât Franța și Germania la un loc, și hinterladul Vladivostokului, noul port de la Pacific al imperiului.”

Unele dintre lucrurile povestite de Michael Ignatieff par a fi scene desprinse din Un veac de singurătate al lui Marquez. Drumul străbătut cu plutele împinse de servitori cu prăjina, pasiunea – sau mai degrabă obsesia? – bunicului său pentru agricultură, spre care vira din timp în timp în totalitate, idila dintre Pavel și Natașa, care a dus în final, la scurt timp de la începutul ei, la căsătoria celor doi, dar și modul în care povestește, spre exemplu, începutul Primului Război Mondial sau Revoluția din Octombrie și peripețiile contelui Pavel în acea perioadă, toate acestea și multe altele sunt de-a dreptul halucinante, amintind parcă intenționat de romanul sud-americanului.

Întreaga istorie prezentată în Album rusesc este bazată pe fotografii, multe dintre ele fiind incluse în carte. Neverosimilitatea celor povestite dispare aproape cu desăvârșire atunci când aceste fotografii sunt prezentate ca martor incontestabil și exact al existenței acestor personaje ce par, câteodată, inventate. Saga familiei se încheie cu emigrarea majorității membrilor ei în străinătate și stabilirea lor atât în Europa cât și pe continentul american. Exact această părăsire a Rusiei trădează distanțarea lui Michael Ignatieff de Rusia, deoarece pentru un rus adevărat, emigrarea întregii familii ar fi, probabil, una din cele mai mari tragedii care ar putea-o lovi. Totuși, autorul privește totul cu resemnarea omului educat – în spirit canadian – să tolereze orice și să accepte ceea ce trebuie să se întâmple fără patimi patriotice sau de altă natură.

Ultimul capitol, care descrie o vizită la fiecare dintre unchii autorului, promite că povestea Lui Pavel și a Natașei va rămâne suspendată, parcă pentru a nu strica imaginea creată în capitolele anterioare. Apoi, încetul cu încetul, sfârșitul celor doi se întrevede prin frânturile de conversații dintre nepot și unchi. Deși este evident că, fiind născuți în deceniul al optulea al secolului XIX, cei doi bunici ai autorului nu au cum să mai fie în viață în deceniul al nouălea al secolului XX, abia în acest ultim capitol este amintită moartea lor. Astfel, autorul reușește să împărtășească trecutul și să uite viitorul, oferindu-ne o poveste fascinantă.

  • Plusuri

    Calitățile literare al lui Michael Ignatieff sunt evidente încă din primele pagini ale cărții, însă pe măsură ce povestea prinde contur, acestea își trădează din ce în ce mai clar obârșia în marele spirit literar rusesc. Album rusesc este o carte istorică, dar diferită. Nu este nici cu adevărat memorialistică, nici cu adevărat ficțiune istorică. Este așa cum o lecție de istorie ar trebui să fie: construită cu dragoste, cu foarte multă atenție și cu un scop foarte bine determinat: acela de a prezenta într-o formă cât mai atractivă literar, dar în același timp cât mai fidelă realității, o parte din istoria Rusiei.

  • Recomandari

    Recomand cartea împătimiților de literatură memorialistică și istorică, dar și celor care își doresc o lectură ușoară dar extrem de atractivă.

Categorie: | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. MirceaG spune:

    Nu am decat cuvinte de lauda pentru acest roman. Il recomand cu caldura tuturor.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro