bookblog.ro

Și sunetele Orașului se rostogoleau peste durerea lor, rupând-o

Scris de • 16 January 2013 • in categoria

Titlu: Jazz
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Traducere:
Numar pagini: 227
ISBN: 978-973-124-729-8
Cumpara cartea

Nu cred că am citit vreodată o carte care să-și dezvăluie atât de repede sau de sincer secretele și totuși una care asemeni unei femei misterioase dintr-un film polițist să te facă să te simți că de fapt nu știi nimic. Și că din ultimele ore în care ți-a povestit întreaga viață nu ai reținut nimic.

Cumpără titlul în engleză

Asemeni genului muzical ce compune titlul, reprezentat de un amalgam de note de blues, improvizație, poliritmuri și sincope, romanul în sine adună povești marcate de o durere covârșitoare, de singurătate și lipsă, de secrete, de aventuri, de trădare, de nebunie și de regăsire a sinelui rătăcitor.

Toni Morrison, figură importantă a literaturii americane, distinsă cu premiul Nobel pentru literatură și cu premiul Pulitzer, reunește în „Jazz” nesupunerea ființei umane și sentimentul de a fi invizibil, ca membru al unui grup social oprimat și ca femeie aflată la început de secol XX, în plină renaștere a Harlemului.

Atmosfera, temele și cultura acelor vremuri sunt zugrăvite de-a lungul cărții mai ales prin apelul la muzică care se rostogolește peste Oraș (New York) și care acoperă colțurile tăioase ale clădirilor și duritatea cu care lumina zile se răsfrânge cumva asupra locuitorilor noi și vechi, a căror existență freamătă în ritmul impus de cântecul bărbaților de pe clădiri – când mai dulce, când mai amețitor.

„Jazz” spune povestea lui Violet, Joe și Dorcas, în Harlem, și urmărește un șir de asocieri de personaje de care se leagă detalii degresive și care creează un univers complex populat de oameni și locuri ale căror povești personale se întind înapoi în trecut până spre mijlocul secolului XIX.

Violet și Joe provin din Virginia, iar după căsătorie s-au mutat în Oraș, lăsând în urmă o viață care încă păstra urmele scalviei pentru pământul făgăduinței și al libertății mărginit de clădirile înalte, de Central Park și de Harlem. Dar citadela își cere tributul și cei doi ajung să se înstrăineze, măcinați de dramele proprii ale abandonului de către proprii părinți (Joe) sau ale absenței unui copil (Violet). Alinarea vine sub forma nebuniei temporare pentru cea din urmă, accentuată de infidelitatea soțului cu o fată albă de 18 ani. La rândul său, Joe, încearcă să-și înăbușe sentimentul repetitiv de abandon, al mamei și mai apoi al soției care s-a retras în sine, prin proiectarea tuturor sentimentelor sale afective, a nevoii de dragoste pe care să o primească dar și care să o ofere, față de Dorcas, tânăra urâțică cu acnee pe obraji și ochelari. La rândul ei aceasta tânjește după o viață palpitantă, imorală, departe de strictețea religioasă cu care a fost crescută de mătușa sa, Alice. Așa că vede în Joe o cale de a evada din propria existență spre o lume ideală, desprinsă din povești și filme.

Dar pasiunea dintre cei doi nu durează și Dorcas ajunge să fie mâniată de atenția copleșitoare care îi este oferită, dorindu-și mai degrabă un partener care să îi formeze personalitatea, o figură autoritară, nu una paternă și îndulgentă.

Materializarea rupturii legăturii amoroase ilicite declanșează mai puternic sentimentul de abandon în sufletul bărbatului de peste 50 de ani care găsește ca singură soluție împușcarea iubitei, pentru a nu o pierde în favoarea altuia.

Nevoia de dramatism a acesteia, exprimată prin refuzul ferm de a merge la spital pentru a-și trata rana de la umăr ajunge să o coste viața și să-l arunce pe fostul iubit într-un purgatoriu al suferinței.

Naratorul permite personajelor sale să își povestească propriile experiențe, legăturile dintre acestea dând naștere unor suprapuneri ale firului narativ și ale unor puncte de vedere diferite privind aceleași evenimente.

În „Jazz” formele de exprimare fuzionează, dând naștere unui stil literar hibridizat, care nu este folosit pentru a comunica o idee ce pentru a ilustra vizual imagini vii, sonore.

Nu este o lectură ușoară, iar atenția și concentrarea nu par să ajute pentru că esența romanului nu stă în analizarea detaliilor sau a modului în care vorbesc personajele ci în a compune o imagine de ansamblu, care trebuie mai degrabă simțită și nu raționalizată.

În orice caz, doar pentru imaginea unică a New Yorkului acelor ani, văzuți prin prisma clasei neprivilegiate sau pentru dramele personale care răscolesc sufletul cititorului, romanul lui Toni Morrison merită osteneala și lupta cu stilul experimental de a scrie.

  • Plusuri

    Interpretarea unică a New Yorkului, în ritmuri de jazz pe alocuri dureroase, uneori repetitive, alteori dulcege, în care personajele par să umple timpii liberi rămași între improvizații. De fapt nu e povestea vieții lor, a dramelor lor, a pierderii lor. E doar o melodie de jazz.

  • Minusuri

    Romanul are tendința de a devini obositor și greu de urmărit pe alocuri datorită descrierilor care apar subit și se întind pe mai multe pagini fără vreo legătură anume cu pasajul de dinainte sau cel de după și prin salturile înapoi în trecut și apoi în prezent pentru a justifica anumite trăiri sau acțiuni.

  • Recomandari

    Iubitorilor de jazz care sunt obișnuiți cu juxtapunerile, incongruențele și pasajele repetitive și care nu își pierd concentrarea în fața textului. Celor fascinați de New York-ul anilor ’20 cu toate contrastele sale rasiale, sonore, arhitecturale și umane.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro