Titlu: Luna ucigașă
Autor: N.K. Jemisin
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Silviu Genescu
Numar pagini: 400
ISBN: 978-606-758-178-2

De fiecare dată când sunt nevoit să scriu recenzia unei cărți care m-a impresionat profund mă tem că nu voi găsi cuvintele potrivite pentru a descrie cât de mult am adorat-o. Luna ucigașă, primul volum al seriei Vise întunecate, face parte din această categorie.

Cumpără titlul în engleză

Mi-e imposibil să fac un rezumat al cărții, deoarece acțiunea este atât de complexă și de bogată încât, dacă omit chiar și cel mai mic detaliu, simt că i-aș face un deserviciu. Așa că o să pornesc de la descrierea oficială de pe site-ul editurii, dar vă atenționez că romanul ascunde mai multe decât reiese din următoarele rânduri: „În străvechea cetate Gujaareh, pacea este legea supremă. Străjerii care mențin liniștea statutului, colectorii, se mișcă nevăzuți pe acoperișurile cetății, învăluiți de umbrele străzilor prăfuite ale orașului. Preoți ai Zeiței Viselor, datoria lor este să culeagă magia minților adormite și să o folosească mai departe pentru vindecare, alinare… și pentru uciderea celor crezuți corupți. Dar atunci când o conspirație ia naștere chiar în marele templu din Gujaareh, Ehiru, cel mai faimos dintre colectorii orașului, trebuie să își reconsidere întreaga viață și misiune. Cineva, sau ceva, ucide visătorii în numele Zeiței, pândindu-și prada pe aleile orașului dar și în tărâmul viselor. Ehiru ajunge să o protejeze chiar pe femeia a cărei viață trebuia să o ia – altfel întregul oraș va fi devorat de război și de puterea magiei interzise.” Paragraful de mai sus dezvăluie doar o fărâmă din intriga romanului, suficient pentru a capta interesul unui potențial cititor, dar prea puțin din magia cărții.

Luna ucigașă este, fără exagerare, una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta. Un roman unic, nemaipomenit, care în scurt timp va fi categorisit drept un clasic al literaturii fantastice, iar N.K. Jemisin va fi privită ca o Zeiță atât de către cititori, cât și de viitorii scriitori de fantasy.

Recunosc că, la început, am fost copleșit de cantitatea uriașă de informație nouă care mi-a fost aruncată în față. Nu știam cu ce se mănâncă magia gujaareeană, denumirile celor 4 tipuri de umori colectate din visele oamenilor (ichorul de vise este prezent din abundență atunci când sufletul părăsește lumea reală și se îndreaptă spre tărâmul viselor, fierea de vise apare doar în coşmaruri, sămânţa de vise provine din visele erotice, iar sângele de vise este recoltat în clipele dinaintea morţii – fiind, totodată, umoarea cu cele mai variate și periculoase întrebuințări dintre toate) mi s-au părut ciudată, iar personajele au avut parte de o introducere bruscă, fără să am timp să mă acomodez cu ele. Apoi am descoperit glosarul de la sfârșitul cărții și, din acel moment, am fost pe deplin cucerit de către autoare. Atunci am simțit cu adevărat forța scriturii lui N.K. Jemisin: atenția cu care aceasta a construit lumea fantastică în care se desfășoară acțiunea, grija acordată fiecărui detaliu în parte și pasiunea investită în toate cuvintele așternute pe hârtie.

Mi-a plăcut enorm faptul că fiecare capitol a fost scris din perspectiva unui anumit personaj și, ocazional, aveam parte de câte un Interludiu, capitole scurte în care erau prezentate legendele gujaareene (primul Interludiu m-a impresionat atât de mult încât am folosit fraza care îl deschide ca titlu al recenziei). De obicei, nu mă prea împac cu perspectiva multiplă, dar de această dată am apreciat strădania autoarei de a prezenta lumea pe care și-a imaginat-o din cât mai multe puncte de vedere. Astfel, cetatea Gujaareh și împrejurimile acesteia au prins viață chiar sub ochii mei, am trecut prin momente de chin sau de bucurie alături de personaje, m-am temut și am rămas șocat de unele turnuri ale evenimentelor. Luna ucigașă nu se citește, ci se simte.

Personajele contribuie și ele la farmecul cărții, în special trio-ul de protagoniști: Ehiru, Nijiri și Sunandi. Ehiru este un slujitor al Hananjei, Zeița Viselor, un Colector care a jurat să mențină pacea în Gujaareh, a cărui sarcină este aceea de a recolta umorile din visele oamenilor atât de necesare pentru ca magia gujaareeană să funcționeze. La un moment dat, visătorii încep să moară, fiind uciși de către o ființă crezută până atunci doar o plăsmuire a imaginației celor din vechime, iar Ehiru se vede nevoit să accepte o misiune complicată pentru a dovedi că sufletul lui este curat și că nu el este Secerătorul. Povestea lui Ehiru a fost impresionantă, surprinzătoare, sfâșietoare. Nijiri este doar un adolescent de 16 ani, dar se pregătește să urmeze calea Hananjei și să devină un Colector. Mi-a câștigat simpatia prin credința de nestrămutat și dragostea pe care i-o purta mentorului său, fiind întotdeauna dispus să se sacrifice pentru Ehiru, prin inteligența și bunăvoința de care dă dovadă chiar și în cele mai întunecate situații. Sunandi, Ambasadoarea kisuană acuzată că ar fi spioană împotriva Hananjei, este cea care îi zdruncină lui Ehiru viața și îl face să se îndoiască de credința lui în Zeița Viselor. Personal, Sunandi mi s-a părut veriga mai puțin interesantă a lanțului format din cele 3 personaje, dar tot am citit capitolele ei cu plăcere.

O capodoperă a literaturii fantasy, Luna ucigașă este acel gen de carte pe care o începi fără să te aștepți să fii devorat încetul cu încetul de lumea fantastică, personajele memorabile și stilul sublim al lui Jemisin. Nu degeaba autoarea a fost numită „una dintre cele mai aclamate voci din literatura epic fantasy”.

• Plusuri

  Stilul poetic al autoarei;
  Personajele și lumea impecabil construite;
  Acțiunea mereu surprinzătoare.

• Recomandari

  Iubitorilor de fantasy.