Titlu: Tăiței chinezești
Autor: Ma Jian
Rating:
Editura: Curtea Veche Publishing
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Roxana Rîbu
Numar pagini: 232
ISBN: 978-973-669-759-3

Când am început să citesc „pe bune” (adică mai mult de o carte pe lună, cum obișnuiam să fac până acum 2-3 ani), mi-am propus să descopăr cât mai mulți autori... exotici, ca să le spun așa – deși cred că termenul „non-americani” s-ar potrivi mai bine. Primii pași i-am făcut anul trecut, prin intermediul cărților lui Ernesto Sábato (Abbadon exterminatorul) și Kenzaburō Ōe (17), iar acum am avut inedita ocazie de a cunoaște o părticică din cultura chineză mulțumită lui Ma Jian și a culegerii sale de povestiri intitulată, sugestiv, Tăiței chinezești.

Deși nu sunt un fan al povestirilor/antologiilor, deoarece de foarte multe ori mi se par inegale din punct de vedere calitativ, am ales să citesc cartea lui Ma Jian deoarece eram foarte curios să văd cum se compară literatura chineză cu „verișoara” sa, literatura japoneză, mult mai cunoscută la nivel mondial datorită unor autori precum Haruki Murakami, Kobo Abe sau Ryu Murakami. Am fost surprins să descopăr unele diferențe, în special în cadrul descrierilor și a construcției personajelor și acțiunii, dar și unele asemănări în ceea ce privește stilul.

Cele 10 povestiri ce alcătuiesc volumul Tăiței chinezești sunt, surprinzător sau nu, ca niște feluri diferite de... tăiței. Baza e aceeași, dar ceea ce le diferențiază unele de altele sunt ingredientele specifice fiecărui preparat în parte. Dacă e să o luăm altfel: poveștile au în comun aceeași atmosferă deprimantă, lipsită de speranță, dar și unele personaje episodice, care migrează dintr-un cadru în altul fără probleme; diferențele sunt date, în primul rând, de protagoniști și de acțiunile întreprinse de aceștia.

Mi-a plăcut și nu mi-a plăcut stilul autorului (o să revin asupra motivului pentru care nu mi-a plăcut puțin mai târziu; acum să ne concentrăm pe aspectele pozitive ale cărții). China pe care acesta ne-o prezintă este una cruntă și mizerabilă, aproape lipsită de optimism, dar, în ciuda tuturor acestor aspecte mai puțin plăcute, este și plină de personalitate. Aproape fermecătoare. Unică. Ma Jian creează ceva mai mult decât un simplu loc de desfășurare al acțiunii; prin caracterizări subtile, China ilustrată în Tăiței chinezești expiră autenticitate prin toți porii și rămâne alături de tine multă vreme după ce ai citit cartea.

Personajele și acțiunea sunt un alt plus al cărții. Mereu surprinzătoare, acestea se depărtează foarte mult de șabloanele cu care am ajuns să ne obișnuim, reușind astfel să mențină viu interesul cititorului. Unele scene sunt de-a dreptul brutale, șocante prin extravaganța sau cruzimea lor, iar gândurile bine ascunse și faptele vrednice de dispreț ale unor protagoniști nu fac nici ele excepție, împreună reușind să-ți taie răsuflarea.

• Plusuri

  Caracterizarea exemplară a Chinei și a personajelor; turnurile surprinzătoare pe care le ia acțiunea exact în momentele în care nu te aștepți.

• Minusuri

  Stilul pe alocuri greoi.

• Recomandari

  Pasionaților de literatură asiatică, dar nu numai.