Titlu: Alive
Autor: Petronela Rotar
Rating:
Editura: Herg Benet
Anul aparitiei: 2014
Numar pagini: 240
ISBN: 978-606-8530-53-6

„…în facultate ne-au făcut un exercițiu. Profesorul de psihoterapie ne-a pus să ne gândim la cea mai dragă persoană nouă. Și să ne imaginăm că o pierdem. Toți am căzut în aceeași capcană. Am notat pe foaia pe care ne-o dăduse: mama, tata, iubitul, soțul, sora, copilul… cine ce avea. El a trecut, a luat foile, le-a privit și apoi ne-a zis… Niciunul dintre voi nu s-a gândit că cea mai dragă persoană vouă sunteți chiar voi înșivă. Să te pierzi pe tine e lucrul cel mai cumplit.”

Acest fragment este, de fapt unul pe care Petronela Rotar îl citează dintr-o ședință cu terapeuta ei. Cu toate astea, cred că este cel mai bun exemplu de motor al acestei cărți. Creat din punerea laolaltă într-o ordine destul de trăznită a mai bine de 50 de texte, volumul prezintă gânduri disparate, întâmplări de toate tipurile – de o intimitate deconcertantă, tragice, comice, ireale – dar și introspecții și analize ale propriului eu. Toate au, însă, același pivot: aflarea sinelui; înțelegerea sinelui; acceptarea sinelui.

Probabil că, dacă iei și alegi povestire cu povestire, te trezești că le poți așeza într-o ordine cât de cât cronologică. Spun asta ca să justific de ce menționam mai devreme că ordina e trăznită. Într-o astfel de carte, cronologia pare destul de logică și sună ca fiind necesară. Dar, după străbaterea cu răbdare a hățișului de povești, îți dai seama că, de fapt, cronologia este ultimul lucru important aici. Important cu adevărat este gândul, importantă cu adevărat este analiza. Volumul este un vrednic exemplu că tetrapiloctomia există.

Volumul ar putea fi analizat din multe perspective.

Prima e sugerată chiar din paragraful cu care am început recenzia: cea psihoterapeutică. Peste 50 de ședințe de psihoterapie ar trebui să-l vindece pe om de eul său. Povestirile Petronelei Rotar vindecă cititorul, dacă nu de ignoranță asupra sinelui, măcar de autocompătimire. Pentru că, dacă vei citi acest volum, vei ajunge să o cunoști pe autoare în feluri în care nici măcar nu sunt sigur că ea și-ar fi dorit. Și, în parte, dă semne că ar vindeca-o și pe ea, deși… aici am câteva rezerve. La ce mă refer? Deși nu am vrut să aflu nimic despre carte înainte de a o primi și de a o citi, am încercat totuși să aflu ceva despre Petronela Rotar. Și, cel mai simplu mi-a fost să-i citesc blogul. Ce am aflat? În primul rând m-a șocat vulgaritatea. Mai apoi mi-am dat seama că, de fapt, nici măcar nu e vulgaritate. Este ca în acel clip în care actorii și actrițele le povesteau prietenilor sau părinților că au fost distribuiți într-un film cu multe scene pornografice, doar că ei se apărau: „It’s not porn, it’s HBO!”. Cam așa e și aici: Nu e vulgaritate, e lirismul Petronelei Rotar. Poate exagerez, dar judecătorii mei ar trebui să-i citească blogul – măcar blogul, dacă nu și cărțile, piesa de teatru etc. Mie mi-e clar că această vulgaritate are la bază anumite traume – despre unele vorbește în carte, despre altele pe blog – care își au prețul lor. Iar dezinhibiția este una dintre cele mai eficiente metode de luptă împotriva lor, chiar dacă nu și de vindecare.

Revenind la valențele volumului de povestiri, mai există varianta de analiză strict din perspectiva puterii eliberatoare a confesiunii. Se spune – chiar dacă nu este pentru toată lumea valabil – că cei care-și descarcă sufletul se simt eliberați. Poate că asta a încercat și Petronela Rotar. Sau poate nu. Oricum, această direcție nu poate fi pierdută din vedere, considerând că cele mai multe dintre povestiri sunt aproape absurd de intime și de detaliate. De cele mai multe ori, cel ce povestește ca să povestească păstrează anumite detalii pentru sine, în special cele aflate mult dincolo de granița intimității sincere, fără nici un fel de constrângeri. Autoarea volumului Alive decide să nu facă acest lucru.

Evident, valența lirică – nu spune ea, deseori în blogul ei, că este o p&#*ă lirică? – nu este de neglijat: „În zilele în care mai mult zâmbesc decât râd îmi cumpăr soare. Au ieftin la chioșcul de pe strada mea. Nu întotdeauna proaspăt, de luna asta, dar eu îl cumpăr oricum. Nu iau mult. Câteva raze și un sfert. Cel de mai îmi place cel mai mult. Îl iau la reduceri. Pentru flori îl cumpăr. Nu pot trăi doar cu apă din ochi.” Mie, fragmentul mi s-a părut unul dintre cele mai sincere. Cel care traversează cel mai departe acea graniță a intimității de care vorbeam mai sus.

Aș spune că această carte este și un soi de manual. Un manual de bună purtare față de sinele de ieri. Într-adevăr, probabil că cea mai dragă persoană nouă ne suntem chiar noi înșine, dar cele mai multe vini pentru tot ce ni se întâmplă tot sinelui ni le imputăm. Însă Petronela Rotar vine, într-una dintre povestirile ei cu o declarație de dragoste adresată sinelui ei din urmă cu 8 (sau 9?) ani atât de romantică, încât este imposibil să nu-l îndrăgești și, în consecință, imposibil să nu o îndrăgești și pe ea: „… când recitesc ce scriam atunci, îmi vine să mă iau singură în brațe, într-atât de vulnerabilă îmi pare femeiușca ce a scris cuvintele alea stângace.” Eu, dacă aș avea puterea să vreau să îmi iau în brațe sinele de acum 8 sau 9 ani, cu siguranță m-aș considera vindecat de orice boală pe care societatea de azi o provoacă oamenilor, sau măcar pe drumul cel bun spre vindecare.

Probabil aș putea continua pe pagini întregi enumerând valențele volumului Alive al Petronelei Rotar. Nu are sens însă. Cred că fiecare dintre cititori va descoperi propriile valori, propriile interpretări, așa cum fiecare dintre cititori cu siguranță se va regăsi într-o versiune sau alta în măcar unele dintre povestirile volumului.

• Plusuri

  Cred că dacă e să vorbim despre literatură română care va dăinui, cea a Petronelei Rotar se înscrie cel puțin pe lista candidaților. I-aș da însă șanse foarte mari de reușită. Sinceritatea, realismul cu care își vede atât reușitele cât și eșecurile, capacitatea de a sparge carapacea întâmplărilor și de a scormoni mult sub crusta percepției superficiale conferă scrierilor ei o valoare care o va susține printre cele mai reziliente creații.

• Recomandari

  E vorba de literatură română de calitate. Trebuie citită. Este terapie pentru femei și incursiune în zona de dincolo, în toaleta femeilor, pentru bărbați. Dacă nu sunteți convinși, citiți-i blogul, vizionați-i piesa de teatru, aflați-o de prin alte părți. Nu veți fi dezamăgiți și sigur veți ajunge și la Alive.