bookblog.ro

Toate basmele adunate într-o singură poveste

Scris de • 3 August 2016 • in categoria ,

Titlu: Cartea Pricoliciului (O istorie secretă a Țării Vampirilor #1)
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2015
Numar pagini: 440
ISBN: 978-606-8620-46-6
Cumpara cartea

Basmele și poveștile populare m-au fascinat de când mă știu. Chiar și acum, când am ajuns la o vârstă la care se presupune că ar trebui să știu mai multe (hahaha!) îmi permit să fiu pe deplin cucerit de istorisiri stranii cu ființe supranaturale și de legende urbane cel puțin dubioase. Cartea Pricoliciului, primul volum al trilogiei O istorie secretă a Țării Vampirilor – un proiect îndrăzneț, unic pe piața noastră de carte –, își propune să familiarizeze noua generație cu vechile povești, astfel încât acestea din urmă să nu riște să fie uitate.

În primul rând m-a atras premisa cărții. Toate basmele copilăriei adunate într-o singură poveste... Cum poți să spui nu la așa ceva? Din nu știu ce motiv, prezentarea cărții mi-a amintit puțin de filmele cu Shrek și m-am așteptat la ceva din cale-afară de amuzant, cu interacțiuni spumoase ale personajelor și acțiune alertă, nenumărate referințe la cultura pop, înțepături la adresa civilizației moderne și așa mai departe (speram din tot sufletul să întâlnesc și un personaj slobod la gură precum Donkey, însă, din păcate, nu am primit asta). „De vină” ar mai fi și curiozitatea mea ca de pisică, dat fiind că în România nu se prea publică fantasy (din fericire, lucrurile încep ușor, ușor, să se schimbe), în special fantasy pentru copii. Ultimul, dar nu cel din urmă motiv, ar fi faptul că de fiecare dată când aud că o carte are ilustrații mă pierd cu firea și nu știu cum să pun mai repede mâinile pe respectiva :D.

resized_Pricolici

Pricoliciul mi s-a părut pur și simplu adorabil și de fiecare dată când făcea sau spunea ceva îmi venea să-l scot cu forța dintre paginile romanului și să-l strâng în brațe, să-i spun că totul o să fie bine și să nu-l las să plece până când nu va fi înțeles acest lucru. O ființă de multe ori asociată cu răul în cea mai pură formă a sa, Pricoliciul Adinei Popescu este cât se poate de blând și nevinovat, o creatură cu aspect respingător care ascunde, sub toate acele straturi de blană, o fire sperioasă, timidă și cu suflet mare, pe care nu ai cum să nu o îndrăgești. Acesta are o criză de identitate: majoritatea cetățenilor Țării Vampirilor au uitat de existența lui, dat fiind că istoria sa este atât de veche, încât nici el nu mai știe exact ce anume este sau cum a ajuns pe lume și se teme că Sfârșitul său e aproape; o foarte mare „bucată” din poveste este dedicată redescoperirii de sine a Pricoliciului, un subiect surprinzător de matur pentru o carte care se adresează, în primul rând, celor mici. Domnul Ar, pe de altă parte, nu a reușit să mă cucerească nici pe jumătate cum a făcut-o tovarășul său. Poreclit „Călătorul” de celelalte făpturi de basm, domnul Ar mi-a amintit enorm de personajele de tip mentor ca Gandalf sau Dumbledore, personaje care au ajuns să fie un fel de must-have a oricărei povești fantasy.

Despre firul narativ, din nou, trebuie să spun că e surprinzător de matur pentru o carte de copii. Redescoperirea sinelui, conflicte și interese politice și religioase, manipularea maselor, traficul ilegal de substanțe (mai mult sau mai puțin) interzise, o atmosferă în general sumbră și foarte, foarte serioasă, mult umor negru... Înclin pălăria în fața Adinei Popescu pentru curajul de a aborda subiecte care în mod normal nu se regăsesc decât în cărțile pentru adolescenți și adulți și să le „camufleze” într-un roman al cărui public țintă sunt cei mici. Sincer, m-am așteptat (și mi-am dorit) o poveste mult mai... „tradițională”, cu o grămadă de acțiune care să nu mă lase să pun cartea jos, dar m-am ales cu una foarte lentă. Autoarea pune foarte mare accent pe construirea lumii, și o face într-un mare fel, numai că asta înseamnă că nu prea avem acțiune. La sfârșitul cărții am simțit că, deși am fost alături de Pricolici și Călător pentru mai bine de 400 de pagini, nu s-a întâmplat nimic important, că nu am ajuns nicăieri d.p.d.v al acțiunii.

Țara Vampirilor este o locație unde mi-ar plăcea la nebunie să merg în concediu: e extrem de bine conturată, de la cel mai neînsemnat popas ori sat uitat de lume și până la orașul capitală, toate au o personalitate proprie (cum rar mai găsești în ziua de azi); personajele sunt frumos conturate și fiecare are o trăsătură specială, care-l face diferit față de ceilalți, astfel încât nu riscă să se piardă în oceanul de personaje mioritice. Talentul autoarei nu poate fi contestat la acest capitol și o respect enorm pentru ce a reușit să facă, însă pentru o carte fantasy în care se întâlnesc zmei și vampiri și sfinți și cai năzdrăvani și balauri și câte și mai câte e ciudat (ca să nu spun o ocazie ratată) să nu le dai celor mai interesante personaje ceva de făcut...

Acum să trecem la elementele fantastice, aka ce m-a interesat cel mai mult la carte. Mi-a plăcut la nebunie să întâlnesc toate aceste personaje și făpturi 100% autohtone. După ce în ultimii ani am avut de înfruntat o avalanșă – la propriu – de cărți cu vampiri, vârcolaci, vrăjitori și vrăjitoare, îngeri și așa mai departe, faptul că am avut ocazia să mă întorc la origini, să descopăr o poveste în care nu prea își fac veacul ființele mai sus numite (deși trilogia se numește O istorie secretă a Țării VAMPIRILOR, aceștia din urmă nu apar chiar atât de mult în poveste și sunt o parte aproape neglijabilă a ei), ci Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene, zmei înfricoșători și mumele lor și mai și, spirite și sfinți, urieși, Împărați și Eroi ai basmelor de odinioară m-a făcut să mă simt din nou copil.

Totuși, dacă e să trag linie, cu părere de rău, spun nu am fost pe deplin încântat de Cartea Pricoliciului. Autoarea a avut niște idei excelente, însă nu cred că le-a pus în practică în cel mai inspirat mod. Îmi pare rău să o spun, dar nu cred că voi citi celelalte volume ale trilogiei. Am fost cum nu se poate mai entuziasmat când am primit cartea, am frunzărit-o de nenumărate ori holbându-mă la ilustrațiile acelea uimitoare și am fost crunt dezamăgit când am realizat că așteptările și speranțele mele vizavi de poveste și povestea adevărată se băteau cap în cap. Mă bucur, însă, că tot mai multe romane fantasy scrise de autori români sunt publicate la edituri cu renume și au parte de promovare. Câte un pas mic.

  • Plusuri

    Lumea minunat conturată, Pricoliciul.

  • Minusuri

    Lipsa acțiunii.

  • Recomandari

    Iubitorilor de povești fantastice.

Categorie: , | Autor: | Editura:

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Monique spune:

    Interesant este ca inca ma atrag cartile cu povesti! M-am trezit molipsita de o carte cand ii citeam celei mici. Undeva acolo ramanem copii!

    raspunde

    • Răzvan Timar spune:

      Subscriu, Monique :D De prea multe ori m-am trezit adorând o carte pentru copii! Basmele, în special, cred că vor fi mereu fascinante, indiferent de vârstă.

      raspunde

  2. Zina spune:

    ”must-have”, ”aka” ?… Sireaca limbă română…

    raspunde

    • Răzvan Timar spune:

      Zina, îmi pare rău dacă folosirea câtorva expresii în engleză te-a deranjat :( Dar, uneori, acestea sună mai bine decât traducerile lor în română și merită să riscăm. „Roman fantasy” e mult mai ok decât „roman fantezist”, nu? :D În plus, noi, în recenzii, încercăm să menținem un limbaj cât mai apropiat de cel pe care-l flosim și în viața de zi cu zi atunci când discutăm despre cărți (și nu numai), pentru a fi cât mai aproape de cititori.

      raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro