bookblog.ro

Tunelul

Scris de • 27 September 2006 • in categoria

Tunelul Ernesto Sabato

Titlu: Tunelul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2003
Traducere:
Numar pagini: 160
ISBN: 973-50-0293-0

Despre Tunelul se stie ca este primul roman al lui Ernesto Sabato, si totodata cel care i-a adus faima si recunoasterea drept scriitor. Insa in spatele acestor informatii seci, lipsite de viata, se afla povestea unui om trist, furios, frustrat, condamnat la singuratate de societate si de propria persoana.

Romanul incepe practic cu sfarsitul: "E de ajuns sa va spun ca sunt Juan Pablo Castel, pictorul care a ucis-o pe Maria Iribarne" ; astfel, povestea intreaga se bazeaza pe rememorarea, de catre personajul principal, a perioadei premergatoare crimei, rememorare impletita cu incercari de justificari, de care pictorul incearca, fara success, sa se fereasca.

Juan Pablo Castel este, dupa cum spuneam, un om singur care isi doreste cu disperare sa poata comunica, insa nu reuseste sa gaseasca acea persoana care sa il inteleaga; modul sau diferit de a fi reiese din propriile descrieri: "capul meu e ca un labirint intunecos, niste fulgere ii lumineaza din cand in cand coridoarele. Niciodata nu stiu pentru ce fac anumite lucruri" ; "gandurile mele erau asemeni unui vierme de matase, orb si amortit, intr-un automobil aflat in mare viteza."

Aceasta situatie insa pare sa ia sfarsit la una din expozitiile sale, cand o femeie este singura care observa un detaliu semnificativ dintr-un tablou, detaliu in care Castel considera ca a concentrat intreaga sa existenta. Urmatoarele luni sunt dedicate construirii interminabile de situatii si dialoguri de care sa se poata folosi in cazul in care ar mai intalni-o vreodata pe acea singura persoana care l-a inteles, si careia nu a avut curajul sa ii vorbeasca.

Atunci cand acea intalnire are loc incepe o poveste care se vrea a fi de dragoste, impiedicata insa de casatoria Mariei cu un orb, de umbrele din trecutul ei, de felul in care vede ea dragostea, dar cel mai important de reactiile violente, la limita obsesivului ale lui Castel, fata de aceste aspecte si de impresia constanta ca este inselat. Ceea ce ar fi putut fi alaturarea a doua suflete care se inteleg, intalnirea a doua tunele prea mult timp singuratice, se transforma in ceea ce Maria anticipeaza inca de la inceput: o chinuire reciproca, ce are ca deznodamant oribila crima.

Tunelul este un roman trist si pesimist; este un roman care iti lasa un gust amar si care te face sa te intrebi daca nu cumva ""in orice caz, exista un singur tunel, intunecos si singuratic: al meu...". Si atunci, de ce ar merita citit? In primul rand pentru maretia compozititiei, pentru felul in care la sfarsit ai impresia ca intr-adevar ai strabatut un labirint si ai descoperit un om. In al doilea rand pentru personajul care cu siguranta exista si in realitate si in care exista pericolul sa ne transformam daca nu ne impotrivim valului individualist al societatii de azi.

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Mihu spune:

      Siderare:o carte subtire,dar din pacate fara poze…Si pe langa faptul ca e subtire va va satisface curiozitatea morbida legata de criminali si gandurile lor.”Tunelul” este cartea de debut a lui Ernesto Sabato,scriitor argentinian(de fapt fizician cu veleitati de literat) cunoscut mai degraba pentru genilul roman “Despre eroi si morminte” .
      “Tunelul” se vrea a fi confindenta unui criminal,asa ca daca suferiti de vreun “voyeurism sufletesc” puteti plonja in aceasta pseudo-scrisoare de dupa gratii.Naratiunea e bine construita(cu unele scapari,cum ar fi scena crimei tratata superficial)iar Sabato este un maestru al frazeologiei si al metaforei.Iata o mostra pentru cei care va confruntati cu vreo angoasa existentiala:”Sa fie oare viata noastra in intregime doar un strigat anonim intr-un pustiu de astrii indiferenti?”…Veti fi surprinsi de aburditatea deciziilor acestui personaj care isi recunoaste crima(surprinde prin franchete) fara a cauta compasiune sau justificare.E un tip enervant de banuitor care demonteaza totul acordand semnuficatii suprarealiste unor evenimente minore.Avem de a face cu o operatie pe suflet,fara anestezie insa,cum de altfel sunt toate operatiile pe suflet.E halucinanata scena in care personajul principal(Juan Pablo Castel) primeste o scrisoare de la propria-i amanta,prin intermediul sotului orb al acesteia si o citeste de fata cu el.Cinism pur.
      Va rog un singur lucru:nu va fie mila de criminal,deoarece el e perfect constient de cercul vicios in care e prins si isi asuma singuratatea.E un tip prea lucid pentru asemenea manifestari.
      Citind cartea am ajuns la concluzia ca dragostea e un cliseu.Se potriveste dar nu vindeca…Pentru ca in cele din urma nu suntem decat singuri si faptul ca uneori ne mai intersectam drumurile se datoreaza unei simple coincidente.Acelasi lucru se intampla si cu personajul principal,pictor de profesie,care in final nu regreta nimic,fericit ca in toata nebunia a ramas cu pictura.Cartea este un lung monolog,pana la urma,o dureroasa prefatare a conditiei uman urmarita mereu de lianele morale ale singuratatii.Iar pentru a-mi sustine punctul de vedere,recomand cu insistenta a se citi capitolul 36.Devastator de dureros…
      Cum Sabato a fost un apropiat al lui Cioran,acesta propune chintesenta intregii carti(involuntar fireste):”Viata nu are nici un sens,fiecare ii gaseste insa unul”

      raspunde

    2. Horia spune:

      E o carte superbă, dar care mi se pare doar un aperitiv pentru următoarele 2 romane ale lui Sabato. Surprinzător, nu le-a recenzat încă nimeni pe blog. Sunt mai dificile, desigur, dar aş fi fost curios să observ cum le văd alţii.

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    • Amos-Oz__Muntele-Sfantului-Rau-nuvele-130
    • Ardian-Christian-Kuciuk-Asediu
    • Invizibil
    • L-amservitperegeleAngliei5-pic

    Copyright ©2011 Bookblog.ro