bookblog.ro

Uituci și pașnici: soluția Merlin

Scris de • 14 August 2015 • in categoria

Titlu: Uriașul îngropat
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2015
Traducere:
Numar pagini: 304
ISBN: 978-973-46-5372-0
Cumpara cartea

Cuplu în vârstă pornește în căutarea singurului fiu despre care își poate aminti, întâlnește cavaler al Mesei Rotunde, e atacat de iele, duce o capră otrăvită dragonului care a provocat uitarea întregului ținut.

Cumpără titlul în engleză

„Ce v-a luat atât de mult?” și „Vor trece alți zece ani până să auzim din nou de dumneavoastră?”, a fost întrebat Ishiguro cu referire la perioada dintre penultimul său roman (Să nu mă părăsești, 2005) și Uriașul îngropat. Depășind astfel de întrebări ca și când nu l-ar fi iritat absolut deloc, scriitorul își explică noul roman drept o explorare a tranzițiilor dintre amintire și uitare (favorizând-o pe aceasta din urmă) în cadrul intersectărilor între societăți diferite. Când vine vorba de regele Arthur, căpcăuni, iele și declarațiile unor cititori de ficțiune contemporană că nu se vor interesa de specii trăitoare în literatura fantasy, nimerite acum în volumul creatorului celui mai memorabil majordom britanic din ultimul secol, Ishiguro spune, zâmbitor, că toate aceste creaturi au făcut o treabă foarte bună pentru el.

Axl și Beatrice, doi bătrâni căsătoriți dintotdeauna, trăiesc într-o așezare săpată în coasta unui deal, sub forma unei galerii care adăpostește mai multe familii. Cei doi își dau seama, din când în când, că nu mai sunt respectați de comunitate, dar nu își amintesc exact cum și când au decăzut în ochii vecinilor. Nici restul comunității nu pare să se bazeze pe altceva decât pe bănuieli și vorbe aruncate despre cine merită respectat și cine nu. Pe rând, Axl și Beatrice sunt absorbiți de gânduri pe care și le dezvăluie doar aluziv. Misterul tot mai adânc din jurul lor are de-a face mai ales cu plecarea definitivă a fiului într-un sat îndepărtat, în circumstanțe demult uitate.

Călătoria înspre satul fiului începe fără să ne fi lămurit dacă vreunul dintre cei doi știe încotro se îndreaptă. Pe drum, ca într-un basm, cuplul se întâlnește cu bătrâne vrăjitoare, vede un căpcăun, îi acompaniază pe războinicul saxon Wistan și pe noul său ucenic (Beowulf & Wiglaf reloaded), îl întâlnește pe Sir Gawain - care, la capătul puterilor, aduce derutant de mult cu Don Quijote -, înfruntă o creatură demonică în subsolul unei mănăstiri, este atacat de iele plutind în avalul unui râu, asistă la uciderea dragoanei Querig, se confruntă cu doi barcagii specializați în trecerea oamenilor pe lumea cealaltă. Dacă oricare parte din sumarul poveștii celor doi pare superfluă, proza lui Ishiguro înaintează atât de molcom, încât te face să crezi că toate episoadele se vor coagula până la sfârșit. Și chiar așa se întâmplă.

În miezul alegoric al romanului se află o vrajă a lui Merlin, care a vindecat majoritatea pornirilor violente printr-o amnezie generalizată. Britoni și saxoni deopotrivă uită de la o zi la alta ce intenționau să facă, unde plănuiau să se ducă și pe cine dușmăneau. Printre ei, câte unii își propun să descopere cauza uitării, dar nu reușesc să-și ducă raționamentele până la capăt. Sir Gawain susține cauza uitării, care salvează vieți; războinicul Wistan, rezistent din naștere în fața farmecelor, luptă pentru cauza memoriei. Axl și Beatrice urmăresc să-și recupereze amintirile despre tinerețea pe care presupun că și-au petrecut-o împreună, pentru a face față interogatoriului despre trecutul comun prin care trec cei ce nu vor să fie despărțiți pe lumea cealaltă.

Ishiguro nu ia în calcul valențele pozitive ale memoriei istorice. În continuarea microistoriei lui Axl și Beatrice, se întrevăd secole de conflicte armate între popoarele care și-au recuperat amintirile despre cei pe care trebuie să se răzbune. Nu intervine, aici, vreo tentativă de a arăta cum violența s-ar stinge prin ștergerea memoriei majorității indivizilor, ci una dintre sutele de mii de istorii alternative pe care literatura britanică le încurajează, din fericire.

  • Plusuri

    Dincolo de orice discuție despre meritele alegoriei și despre forța celei de față, Ishiguro spune, cred, cea mai ușor de iubit poveste a lui.

  • Recomandari

    Romanul merită citit în română datorită traducerii excepționale a lui Vali Florescu. Așezarea lui Axl și Beatrice seamănă, în unele privințe, cu vizuinele din Comitatul lui Tolkien. Ishiguro indică drept sursă de inspirație, printre altele, poemul medieval Sir Gawain și Cavalerul Verde.

Categorie: | Autor: | Editura:

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Bookish spune:

    Sir Gawain and the Green Knight…ce amintiri! Nu neapărat plăcute :P Ţin minte că am citit cartea într-o sâmbătă dimineaţă la biblioteca de pe Pitar Moş, pe un scaun foarte inconfortabil. Nu sunt foarte dornică să mă reîntâlnesc cu literatura medievală.

    raspunde

  2. Lazar spune:

    Inca nu am apucat sa citesc cartea. De mult timp tot aman dar cred ca a venit timpul.

    raspunde

  3. Alexandra spune:

    Nici pentru mine nu sunt neaparat placute :). Oricum, Ishiguro nu incearca sa copieze literatura medievala (phew), a pomenit titlul respectiv in sensul ca i-ar fi dat o idee de la care sa porneasca acum cativa ani.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro