Titlu: Umbra
Autor: Ismail Kadare
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2008
Traducere: Marius Dobrescu
Numar pagini: 488
ISBN: 978-973-689-199-1

Umbre şi strigoi ai Albaniei comuniste

Nu s-a mai vazut vreodat"™/Merge mortul cu cel viu"

Umbra de Ismail Kadare mi-a atras atenţia din două motive: titlul şi descrierea de pe spatele cărţii, ce vorbea despre dragostea imposibilă dintre un cineast albanez şi o tânără pariziancă. Însă orizontul de aşteptare creat a fost complet depăşit de ceea ce aveam să descopăr citind cartea.

Eram un cadavru care avea obligaţia să nu iasă din condiţia iniţială. Aceasta era cetăţenia mea. Soarta şi limitele mele., astfel se descrie personajul principal în finalul poveştii, pentru că este o poveste spusă din perspectiva unui narator-erou, sub forma unui jurnal, capitolele fiind numite însemnări. Mărturisirea din final este o comprimare a ceea ce se petrece de-a lungul firului epic, căci imposibilitatea iubirii dintre cei doi, care ar putea fi pusă pe seama distanţei sau a diferenţelor culturale, devine fatalitatea imposibilităţii de a depăşi graniţa dintre vii şi morţi, dintre occidentali şi Albania comunistă.

Întreaga poveste de dragoste este de fapt o alegorie a cenzurii comuniste şi a efectelor pe care aceasta le are asupra oamenilor. Deşi eram un prea mic copil în acele momente, mi-am putut imagina cu uşurinţă regimul opresiv, prin prisma unei Albanii comuniste care transforma personajul nostru într-un mort care umbla printre cei vii. Metafora morţii, a îngheţului pe care personajul nostru o invocă de câte ori călătoreşte la Paris, dar si legenda tradiţională albaneză a mortului Konstandin care se ridică din pământ pentru a-şi conduce sora, pe Doruntina, pe meleaguri străine (legendă pe care o nuanţează şi în colecţia de micro-romane Aprilie spulberat), toate devin forme mitice pe care cenzura le îmbracă în conştiinţa eroului. Eşecul de a se îndrăgosti de tânăra pariziancă, Silvaine, setea prietenilor săi de a afla despre aventurile pe care acesta le-a avut la Paris, nevoia de a trăi, toate sunt refuzate pentru că regimul totalitar a înghiţit eul personajului nostru, transformându-l într-un mort care a încălcat pactul, a comis hybrisul.

Eroul s-a transformat în umbră, ca pedeapsă a comiterii păcatului originar, transcederea graniţelor dintre cele două tărâmuri a adus asupra sa eliberarea, dar şi căderea în infern. A muşcat din fructul interzis (eroul face dragoste cu Silvaine în final, moment ce este marcat de metafora incestului), reuşind să "învie Albania din morţi" cu preţul propriului suflet.

Astfel, motivul umbrei, atât de supralicitat în perioada romantică, este folosit aici pentru o dedublare a personajului care pare a se privi de undeva din exterior - dacă la început este singurul dintre tinerii artişti albanezi pentru care plecarea la Paris nu reprezintă un miraj, în final ajunge să fie "înghiţit" de metropola occidentală - evoluţia sa marcând o trecere de la statutul de fiinţă la cel de nefiinţă. Umbra este, în fapt, strigoiul (miticul Konstandin) nostru care a fost pedepsit pentru că a încercat să se rupă de moştenirea sa culturală sau, poate fi decodificată drept un stigmat ce marchează fiecare om care a cunoscut un regim totalitar, o reminiscenţă de care nu se poate descotorosi de-a lungul vieţii, ajungând să-şi autocondiţioneze libertatea.

Ismail Kadare reuşeşte să prezinte printr-o nouă metafora faţa necruţătoare a comunismului, transformând misterul unei aparente poveşti de dragoste într-o "boală" a imposibilităţii de a te desprinde de un stil de viaţă iniţial impus din exterior, dar care ajunge să te definească şi să te consume până la anihilare, aşa cum se întâmplă cu personajul nostru.

Imposibilul devine posibil numai prin sacrificiul suprem - renunţarea la propriul suflet.