Titlu: Mireasa prințului
Autor: William Goldman
Rating:
Editura: Young Art
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Ana Veronica Mircea
Numar pagini: 460
ISBN: 978-606-93631-3-3

Trebuie să recunosc: înainte să citesc cartea, am văzut filmul. Asta a făcut lucrurile dificile, fiindcă (în rarele cazuri) când ecranizarea se ridică la înălțimea romanului, situațiile și mai ales personajele ajung să se contopească și mi-e imposibil să nu-mi imaginez, spre exemplu, peisajele descrise de Goldman la poalele stâncilor Moher (Irlanda), sau pe Cumplitul Pirat Roberts jucat de Cary Elwes.

Departe de mine, însă, ideea de a compara cartea cu filmul. Voi spune doar că autorul este mult mai prezent în carte, în mod firesc, de altfel; totuși, ce face această prezență puțin bizară este cantitatea de informații despre felul în care a luat naștere cartea în sine. Aceasta ar fi fost scrisă de (fictivul) S. Morgenstern, și era cartea preferată a autorului, pe care i-o citea tatăl său când era bolnav. Personal, nu am fost deranjată de aceste comentarii, pentru că m-au adus mai aproape de autor, al cărui stil, de altfel, îl consider plin de umor și de gust – deși, din nou, unora le poate părea superfluu și încurcat.

Cary Elwes stars as Westley, a farm boy who falls in love with Buttercup (Robin Wright), in 1987's The Princess Bride.

„Mireasa prințului” este o poveste de dragoste, la fel ca aproape toate basmele multor culturi. Totuși, în special în caracterizarea personajelor, adie un iz de modernitate dificil de negat. De exemplu, Buttercup, eroina cărții, nu are altă ocupație în viață decât să fie cea mai frumoasă femeie din lume; asta până îl întâlnește pe Westley. Motivația sa se rezumă, uneori, la o alegere evidentă între viață și moarte, ca atunci când alege să se căsătorească cu prințul Humperdinck. Tocmai de aceea, nu este tocmai un personaj feminin puternic, reprezentativ pentru secolul nostru, însă ilustrează perfect modul în care mulți dintre noi nu au un țel anume, preferând să își ducă zilele între o rutină și alta, cel puțin până când se simt motivați de un rost. Faptul că „rostul” lui Buttercup este prezența unui bărbat în viața ei e altă discuție.

Și totuși, ce bărbat! Westley pare a fi tot ce-și dorește o femeie: este purtat pe culmi nebănuite tocmai de dragostea pentru o fată. Alege să învețe limbi străine sau să-și fortifice corpul deoarece consideră că i-ar face plăcere lui Buttercup. Iar după ce sunt separați și încearcă din răsputeri să o recapete, se perfecționează încă și mai mult, tocmai pentru a se folosi de orice avantaj. Revenit în peisaj, îl întrece pe Inigo Montoya (personajul meu favorit!) la duelul cu sabia, pe uriașul Fezzik la trântă, sau pe șiretul Vizzini la agerimea minții. Testul otrăvii pe care trebuie să-l treacă este un „clasic”, întâlnit și în basmele românești, însă deosebit tocmai prin limbajul care-l caracterizează pe Goldman. Astfel, în ciuda imperfecțiunilor, Westley este bărbatul perfect, la fel cum Buttercup este, cel puțin în ochii lui, femeia perfectă.

Ce aduce nou și interesant această carte? Ei bine, după cum menționam, intervențiile autorului sunt delicioase și poartă o încărcătură puternică. Printre altele, el ajunge să comenteze și chiar să ridiculizeze industria din care face parte, alegând fragmente pe care le consideră meritorii și subliniind deciziile eronate ale „specialiștilor”. Apoi, personajele sale vorbesc... prea mult, ceea ce, alături de intervențiile sale, le îndepărtează orice aură de mister caracteristică lucrărilor de ficțiune, însă le aduce mai aproape de cititor. Un alt detaliu care m-a amuzat enorm a fost folosirea invențiilor (America, friptura) și statisticilor (de exemplu, cel mai bun sărut) pentru măsurarea timpului, parodiind metodele istoricilor.

„Mireasa prințului” este, zic eu, mai mult decât o poveste de dragoste. Știu, mă contrazic: în esență, dragostea este cea care animă personajele. Dragostea dintre iubiți, dragostea pentru părinți, chiar și dragostea de țară. Însă consider că ironia fină și stilul aparte al lui William Goldman construiesc un peisaj mult mai complex în spatele aventurilor amuzante ale personajelor. Astfel, romanul îmi amintește de „Călătoriile lui Gulliver”, iar voi veți putea identifica, la rândul vostru, tipologii și reprezentări mai mult decât interesante în construcțiile narative.

• Plusuri

  Umorul nesecat al autorului, intervențiile geniale, mereu oportune, personajele apropiate, cu care te poți identifica.

• Minusuri

  Intervențiile autorului pot fi considerate supărătoare de cititorii neamatori de statistici, fapte, sau inserții ironice.

• Recomandari

  Un roman flexibil și plăcut, „Mireasa prințului” este pentru toți.