bookblog.ro

Un durerometru pentru depresie

Scris de • 5 May 2014 • in categoria

Titlu: Demonul amiezii. O anatomie a depresiei
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 622
ISBN: 978-973-50-4391-9
Cumpara cartea

Depresia este o boală, nu o slăbiciune de caracter. Chiar dacă acesta este singurul rînd pe care îl citiţi din recenzia mea sau referitor la cartea lui Andrew Solomon, cred că este cea mai importantă informaţie.

Cumpără titlul în engleză

Depresia majoră sau episoadele recurente îţi pot distruge viaţa, îndepărtînd prietenii şi iubiţii/iubitele, şansele la un loc de muncă, simţul valorii propriei persoane, dar acest lucru nu înseamnă că eşti mai puţin capabil decît ceilalţi. Depresia te face inert, îţi reduce stima de sine la zero, uneori te face să te simţi vinovat şi incompetent, pe lîngă durerea psihică teribilă; dacă la acestea se adaugă şi percepţia socială că nu eşti în stare să-ţi revii/să fii normal, e reţeta perfectă pentru o spirală nesfîrşită de boală şi suferinţă. Cred că acesta este lucrul esenţial pe care toţi oamenii ar trebui să îl înţeleagă despre depresie: este o boală, iar ruşinea de a o avea i se adaugă ca povară. A ascunde boala nu te face nobil, ci doar din ce în ce mai bolnav. La fel ca orice boală, se tratează. Poate deveni cronică, pot apărea recăderi, dar diversitatea soluţiilor este încurajatoare.

Poate că afirmaţia de mai sus este o simplificare, dat fiind faptul că şi autorul acestui atlas al depresiei oscilează între a considera depresia o boală şi a o vedea ca pe o problemă existenţială inerentă condiţiei umane. Există, printre rânduri, şi un soi de idealizare a depresiei, urmînd două idei: prima ar fi că suferinţa înnobilează, iar a doua că în căderea psihică există ceva misterios, întunecat şi fascinant, pe care profanii nu îl pot înţelege. Aceste percepţii au legătură cu faptul că depresia, indiferent de gravitatea ei, este o tulburare a dispoziţiei. Implicînd emoţiile, afectele şi dispoziţia, are, spre deosebire de o tulburare cognitivă, un aspect mai puţin concret. Chiar dacă neurobiologia emoţiilor este extrem de convingătoare, aspectul subiectiv al tristeţii, melancoliei sau fericirii le dă o aură spirituală, care transcende biologicul. Andrew Solomon se menţine, pe parcursul întregii cărţi, pe linia dintre subiectiv şi ştiinţific, avînd fragmente dedicate ultimelor tratamente medicamentoase, statisticilor şi politicilor de sănătate, dar şi mărturisirilor ample, ale sale sau ale altor suferinzi.

Între obiectiv şi subiectiv, autorul îşi permite să abordeze subiectul depresiei într-o varietate de stiluri. Demonul amiezii este povestea unei depresii, are lirism şi înclinaţie pentru metaforă, autorul menţionînd că despre depresie cel mai evocator vorbeşte poezia. Fie că este asemănată cu un abis întunecat, cu o durere atemporală, o stare de nimic, o amorţeală afectivă, o trecere dincolo sau cu o reducere la zero a voinţei, o moarte lentă, o sinucidere mereu amînată, depresia este suferinţă. Poate fi reactivă, declanşată de un eveniment traumatic, sau poate apărea din senin. Acest „din senin” este, după majoritatea studiilor, predispoziţia ereditară către depresie. Unele persoane au, genetic, o vulnerabilitate faţă de boala mintală, în cazul de faţă depresie, care le face mai susceptibile la a se îmbolnăvi la contactul cu un factor declanşator. Unii oameni au o rezilienţă mai bună, alţii o fragilitate mai mare. În capitolul dedicat definirii depresiei şi cauzelor acesteia, Solomon trece prin studiile epidemiologice relevante. Prin urmare, abordarea sa personală, poetică, filosofică, este completată de o cercetare minuţioasă.

Acelaşi lucru se aplică şi în cazul capitolelor dedicate tratamentelor, comorbidităţilor, factorilor de menţinere, istoriei depresiei şi impactului social al acesteia. Anatomia depresiei are o complexitate care face ca această lectură să nu fie una de relaxare. Este mai mult decît o confesiune, dar mai puţin aridă decît un tratat de psihiatrie. Mărturisirile celor intervievaţi şi călătoria autorului pe urmele (sau fugind de) depresiei dau culoare şi, în mod ironic, vitalitate acestei scrieri. Cei care au avut propriile experienţe cu depresia se vor regăsi şi poate se vor simţi înţeleşi. Cei care au privit superficial subiectul poate vor afla lucruri care îi vor face mai deschişi. Însă, în general, suferinţa personală sau a celor apropiaţi este singurul lucru care oferă deschidere faţă de boala mentală. În rest, dacă suntem protejaţi prin noroc (factori genetici şi de mediu favorabili) de suferinţa psihică extremă, ne mulţumim să privim de pe margine şi să (pre)judecăm.

În acest sens, cartea lui Solomon atinge subiectul delicat al costurilor de tratare a depresiei şi al sărăciei. Depresia şi sărăcia se potenţează una pe alta, deoarece îngrijirea este scumpă, iar oamenii nu şi-o permit, iar depresia agravată duce la pierderea locului de muncă, reducînd şi mai mult veniturile. Solomon face o radiografie a politicilor americane de sănătate, care încă separă boala fizică de cea psihică, a situaţiei angajărilor şi ajunge la concluzia că cercul vicios al depresiei şi sărăciei este încă strîns. Alte concluzii interesante din acest domeniu sunt: că de fapt, mişcarea de dezinstituţionalizare a psihiatriei a însemnat, în mare parte, ca oamenii să se descurce cum pot, şi nu neapărat integrarea bolnavilor în comunitate; că sumele colosale de bani investite în programele de sănătate mintală ar fi reduse dacă s-ar acorda tratamentului bolilor. În cel mai pragmatic mod, este posibil ca o depresie tratată la timp să fie mai ieftină pentru sistemul de asigurări decît suita de alte probleme de sănătate pe care le cauzează. Un alt punct esenţial - care e posibil să fie adecvat şi pentru situaţia românească - este faptul că pentru cei care suferă pare să fie mai avantajos ca depresia să fie considerată o boală psihică şi atît, reducîndu-i-se aspectele spirituale sau existenţiale. O boală şi atît este mai uşor de inclus în sistemele de asigurare, generează mai puţină stigmă socială (nu ştiu pe nimeni stigmatizat pentru că are hipertensiune), mobilizează mai uşor sistemul birocratic.

Pe de altă parte, fiecare depresiv ştie că boala lui nu e o boală şi atît. Afectînd aspectele dispoziţiei, iar în caz de recurenţă sau gravitate extremă, fiind o ameninţare pentru viaţa persoanei, sentimentele subiective ale lipsei de valoare, ale imposibilităţii de conectare cu ceilalţi oameni, ale incapacităţii de acţiune etc. fac comparaţia dintre depresie şi hipertensiune să pară ridicolă. Acesta este motivul, pe lîngă efectele secundare ale medicaţiei antidepresive, pentru care terapiile psihosociale şi cele alternative au succes. Psihanaliză, sunătoare, masaj, ritualuri de exorcizare, acupunctură, hipnoză, religie - Andrew Solomon face o trecere (uneori personală) prin toate acestea. La fel ca şi în cazul terapiilor medicamentoase, chirurgicale sau prin electroşocuri, ceea ce funcţionează pentru o persoană s-ar putea să nu aibă nici un rezultate în cazul alteia. Chiar dacă studiile arată că sunătoarea este placebo, ceaiul (sau credinţa în el) poate urni un depresiv să caute mai departe ajutor. Fiecare depresie este unică.

În intenţia de a fi echilibrat, Solomon are fragmente în care este avocatul perfect al medicaţiei calibrate şi fragmente precum acesta: „Şi disfuncţia creierului a fost cîndva o chestiune personală ... Ajungeai la ea fără aşteptări, iar felul în care lucrurile o luau razna era, în mare măsură individual. Felul în care cei din jurul tău îi făceau faţă era, şi el, individual. Acum, pătrundem în suferinţa psihică pe bază de programe. Beneficiem de clasificări artificiale şi formule simplificatoare. Cînd depresia a fost dată afară din anonimatul colectiv, a devenit o secvenţă ordonată din exterior. Aici este punctul în care politica se întîlneşte cu depresia. (...) Dacă citiţi atent aceste rînduri, puteţi învăţa cum să fiţi deprimaţi: ce să simţiţi, ce să gîndiţi, ce să faceţi. Cu toate acestea, individualitatea luptei fiecăruia este inviolabilă. Depresia, asemenea sexului, păstrează o nestinsă aură de mister.”

La fel ca şi relaţiile sexuale, depresia este supusă normelor sociale. Dacă a fi un astfel de „nebun” acum zeci de ani însemna să te sinucizi în bucătărie fără ca nimeni să înţeleagă nimic din ce ai suferit (a se vedea Sylvia Plath), astăzi se poate vorbi deschis şi clar despre depresie, cel puţin în unele comunităţi. Nu este de neglijat nici impactul creativ pe care îl are patologia, însă adevărul crud este că depresia majoră te face mai degrabă incontinent şi incapabil de a vorbi decît plin de inspiraţie. Am apreciat faptul că Andrew Solomon încearcă să aducă cît mai multe perspective asupra depresiei, cartea sa avînd complexitate ştiinţifică, o latură umanistă, poezie, mister şi emoţie. Sfaturile pe care le oferă pe parcursul cărţii sunt de bun simţ şi au claritate. Dacă simţi că cobori în depresie:
Caută un psihiatru competent
Încearcă să nu stai singur, nu te izola
Primeşte ajutorul prietenilor şi al familiei, chiar dacă nu suporţi să îi vezi
Mănîncă sănătos şi fă sport, chiar dacă pare imposibil
Mobilizează afecţiunea celor din jur.

Iar cel care le rezumă pe toate, după părerea mea: Cere ajutor, fără teamă şi fără ruşine. M-a impresionat istoria reprodusă în carte, a unui cuplu: fiecare din cei doi i-a mărturisit lui Solomon că suferă de mulţi ani de depresie şi se ascunde de partener pentru că „nu ar înţelege”.

De fapt, ironia purgatoriului depresiv este că nici unul din sfaturile de mai sus nu pot fi puse în practică de unul singur, constant sau de la începutul bolii (decît în episoadele de remisie, claritate sau conjunctural). Însă, în urma cărţii lui Solomon şi a experienţei cu diferite persoane, pot spune că pentru cineva aflat într-o suferinţă majoră este vital să iasă din ceaţă - de unul singur sau cu ajutor - şi mai puţin importantă problema filosofică a efemerităţii vieţii şi a condiţiei terifiante de conştiinţe care mor. Cînd toţi prietenii din jur dispar şi nu eşti în stare să porţi o conversaţie, să te dai jos din pat, să te speli, să pui în practică gîndurile de sinucidere, eventual, nu e nimic nobil în suferinţă. Poate că da, ca muritori suntem inevitabil vulnerabili la depresie, fiindcă viaţa este finită, iar ceea ce iubim dispare ca şi cum nu a fost, însă penibilul suferinţei tratabile îi reduce din romantism. Aşadar, dincolo de aspectul literar şi filosofic al problemei depresiei, este important de reţinut că există ajutor şi speranţă.

  • Plusuri

    Subiectul depresiei este tratat exhaustiv;
    Sensibilitate, dar şi raţionament ştiinţific;
    Un pic de umor (negru) despre un subiect terifiant.

  • Recomandari

    De citit pentru cei care se confruntă cu o tulburare depresivă sau cu o tentativă, cartea oferă confort, arătînd că există multe soluţii şi tratamente şi că nimeni nu este singur în lupta asta (deşi e o luptă individuală);
    De citit pentru cei care au suferinzi în familie sau în jur, pentru cei care lucrează cu depresivi.
    Este o carte complexă, care satisface atît latura ştiinţifică, de cercetător, cît şi pe cea de umanist a celui care o citeşte.

Categorie: | Autor: | Editura:

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro