bookblog.ro

Viaţa pe un peron

Scris de • 17 September 2010 • in categoria

Titlu: Viaţa pe un peron
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Numar pagini: 221
ISBN: 9789736756542

Dacă ar fi să reduci totul la un normal, ce ar însemna asta? Poate să definitivezi un război pierdut încă de la primul foc de armă între normalitatea individuală şi normalitatea colectivă. Totuşi, istovit de o luptă efemerizată, recurgi la a te zidi între o serie de pereţi transparenţi din care să-ţi făurești propriile tale „măşti de sticlă”. Zece pereţi cât zece porunci. Şi astfel, întreaga pledoarie a lui Octavian Paler, în care motivează grozava şi spectaculoasa naştere a acestora, se desfăşoară singură, spiralat, suflând un luciu apăsător poruncilor demn de o biblie personală. Fără îndoială nu conceperea acestora le dă sensul sau importanţa, ci pur şi simplu ele motivează prin existenţa lor şi a mesajului ce-l poartă. Procesul de creare şi selecţie este făcut public doar printr-o extremă generozitate a autorului, dar care îl subjugă pe acesta unei transformări intuitive. Astfel se naşte o viaţă ghid, o trăire intens clasificată drept nevrotică, dar adverbială, un soi de gaică pentru hainele grele ale custării. Subliniind valoarea inestimabilă a celor zece porunci, lectura se explică din primele pagini a fi una a unei cărţi duhovniceşti fără sensuri mistice. Până și autorul devine îngâmfat ca un semi-zeu şi mândru de prestanţa sa în conceperea acestui „decalog”, ajungând totuşi în final a-şi descoperi neînsemnatul în faţa unei forţei superioare. Dar e o „laudă de sine” motivată de ideea unei confesiuni, căci aflat sub presiunea unui drum marcat orientativ de către aceste principii autorul recurge la o căinţă mascată, o scuză nefirească, în ciuda perfecţiunii normelor, în război şi-n dragoste totul e posibil. Deşi aş fi vrut să repet întreg „decalogul” lui Octavian Paler, am decis să mă rezum la o singură poruncă, a opta, să zicem că din pretextul unei semnificaţii aparte a acesteia: „A opta poruncă: Dacă gândul acesta te ajută, nu căuta să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.” Şi iată că după o lectură scurtă, plenară de altfel, te desprinzi de lectură sub pretextul că, deşi toată această filozofie condensată în zece fraze pare o linie de plutire a normalului, te regăseşti sau îţi regăseşti, mai degrabă, decalogul propriu. În asta probabil stă minunăţia acestor porunci, în universalitatea lor. Şi totuşi nu există porunci sau reguli care să nu fie încălcate, căci, sub motivul omeniei, greşim, iar autorul ajunge să demonstreze conştient sau inconştient chiar umanitatea creatorului şi slăbiciunea acestuia în faţa creaţiei. Dar fără doar şi poate, întreaga discuţie purtată de autor cu interlocutorul său, curge treptat de la o trufie şi o stabilitate caracterială până la o nonşalanţă, o deschidere echivocă a propriei personalităţi. Deşi se denotă şi o anumită nesiguranţă la început, prin încercările nelimitate ale protagonistului de a-şi găsi o ocupaţie optimistă, toate aceste activităţi diverse se încadrează în tiparul personalităţii sale, şahul de unul singur, cărţile citite şi în final dreptatea absolută. Se observă totuşi capacitatea autorului de a manipula interlocutorul înspre a crede că gesturile, mimica, acţiunile, întrebările, comunicarea nonverbală şi cea verbală deopotrivă, îi sunt adresate lui, şi doar astfel reuşeşte a te înconjura cu aventura vieţii proprii, dar care devine publică prin confesiune. Există totuşi o întrebare apăsătoare ridicată din sprânceană de câteva ori pe parcursul cărţii. Protagonistul istoriseşte o serie de întâmplări personale premergătoare peronului realizând o punte subtilă în istorisirea celor întâmplate Eleonorei, o prezenţă standardizată, o femeie determinată dar supusă împrejurărilor şi circumstanţelor. Dovada acestor trăsături stă în capacitatea Eleonorei de a-şi extirpa pustiul interior şi cel exterior tocmai prin inaugurarea unei legături telefonice nefireşti şi imaginare cu lumea civilizată. Prin intermediul ei, al „fetiţei”, „profesorul” încadrează şi viziunea feminină asupra unei societăţi visceral înveninate de o nedreptate înverşunată, ajunsă a fi victima unei conjuncturi nefavorabile care o plasează pe peronul aflat intr-o intersecţie a destinelor. Dar întrebarea, referită precedent, îşi are apogeul în momentul dispariţiei Eleonorei căci totul capătă apoi culoarea unei clădiri în demolare, sensul nu mai există iar lumina speranţei devine infimă. Întrebarea: au existat acestea toate? Femeia cu ţipăt din frizerie, îmblânzitori de şerpi, Eleonora, oraşul fără lumini, vocea din telefon a judecătorului, peronul, mlaştina şi-n cele din urmă „profesorul”? Sau totul s-a rezumat la o falsă prezumţie? Căci în final e o poveste despre război şi dragoste, despre o „mangustă şi şarpele” ei, e o lecţie predată de o luptă crâncenă cu interiorul, o maturizare trepidantă a unui om care învaţă despre viaţă prin viaţă. Şi poate că a unsprezecea poruncă a lui Octavian Paler, „luată din Dante”, elucidează mai bine misterul existenţei şi a cărţii: „Priveşte şi treci!”

    Categorie: | Autor: | Editura:

    Citeste cele 15 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. claudia spune:

      m-am bucurat sa vad in sfarsit, aici “Viata pe un peron”. m-am dezumflat la “sa faurezi”

      raspunde

    2. Pingback: claudiasofron (Claudia Sofron)

    3. Pingback: cenusa (Cenusa de Trandafir)

    4. Pingback: cunely (Denisa)

    5. Pingback: Sym0na (Simona Stefan)

    6. Pingback: bookblog (bookblog)

    7. Elena spune:

      Perfect de acord!O carte deosebita.Viata pe un peron e cea care m-a facut sa il indragesc pe Octavian Paler.Si dintre toate cartile lui a ramas preferata mea.

      raspunde

    8. cristian.sirb spune:

      Frumoasă cronica, scrisă cu foc, dar nu cred că „Viața pe un peron” este eseu. E un roman, parabolă-roman.

      raspunde

    9. Gabriela spune:

      Imi place tot ce poarta semnatura lui Paler. Din pacate, recunosc ca l-am citit mai mult dupa ce a murit. Inainte, mai mult il urmaream in emisiunea lui Gadea.

      raspunde

    10. cristian.sirb spune:

      Saracu om bun, suferea enorm (si fizic, si moral) si mergea in emisiunea aia de doi lei (la care ma uitam numai pentru OP), pentru ca limbistii probasescieni nu-l invitau. A fost o Cassandra masculina, cum bine stia a se defini. O luciditate monstruoasa. In lumea intelectuala imbacsita de idolatrii (si idolatri) interesate, Paler facea figura de sfant (asa liber cugetator cum era). Cind toti faceau sluj unor mediocritati ajunse fie presedinti de tara (care tara?), fie ministi, Paler (alaturi de D. Tudoran, I. Malancioiu) isi pastrau verticalitatea si limpezimea mintii, intelegand perfect ca rolul publicistului este acela de a fi critic (fie si nedrept, sa nu mai pretindem ca cei de la Putere ar fi niste mimoze) cu Puterea, nu lingau, nu caine de pripas.

      Trona cu distinctie deasupra tuturor celorlalti publicisti, alaturi de care semna in Cotidianul. Tineri grabiti sa plece capul inaintea unor ‘politicieni’ de joasa speta in speranta (materializata mai tirziu) unei Ambasade…

      raspunde

    11. Bogdan spune:

      la un moment dat cuvintele din recenzie mi se par prea pompoase ptr o carte simpla…
      poti sa ai dreptate …ptr ca eu nu am terminat cartea ..dar cat am citit din ea .. mi s-a parut o carte simpla ,puternica , directa si ar necesita aceleasi fel de cuvinte…
      E o carte intradevar geniala …chiar ma gandeam ca relatia mea cu ea …e ca relatia cu o femeie …dupa 5 ani de parasire ..am ajuns sa ma reintalnesc cu ea …prin recenzia ta …asa ca ma bucur ca ai facut-o merita asa ceva…
      eu am facut-o cadou acum 5 ani de revelion unui prieten … care mi-a zis ca am aceleasi cautari cu ale autorului…. asta da vanitate :P…
      poate te intrebi de ce nu am terminat-o, mi s-a parut ca ma sfasie …pe atunci totu mi se parea ca ma sfasie …
      oricum multumesc ptr recenzie …te-ai gandit bine sa o faci…

      raspunde

    12. koh21 spune:

      recenzia e destul de buna,doar ca intervine o grava eroare facuta des de oamenii. este o diferenta intre autor si narator. autorul este doar cel care se semneaza pe carte,in rest cel care se implica in actiune este de fapt naratorul. sper sa tii cont de acest lucru si sa ti corectezi lucrarea.
      Bafta!

      raspunde

    13. ALINA spune:

      aceasta carte sta de ceva timp pe raftul de deasupra patului meu( cred ca 1 an) si astazi m-ai convis ca nu trebuie sa o mai las sa mai astepte inca un an sa o bag in seama….multumesc!

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro