bookblog.ro

Victimă fără chip: Crime macabre și ucigași vicleni

Scris de • 16 September 2019 • in categoria

Titlu: Victimă fără chip
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2019
Traducere:
Numar pagini: 640
ISBN: 978-606-33-3135-0
Cumpara cartea

Inspectorul criminalist Fabian Risk pleacă din capitala Stockholm în urma unui scandal care era să-i curme cariera strălucită. Își ia soția și cei doi copii, un băiat și o fată, și se întorc în orașul natal, Helsingborg, tocmai pe coasta cealaltă a Suediei, la doar un pas de Danemarca (de care îi desparte o strâmtoare pe care o poți străbate în doar o jumătate de oră cu feribotul). Decis să profite de vacanța un pic forțată de șase săptămâni înainte de-a începe munca în cadrul Brigăzii Omucideri din Helsingborg, Risk se vede nevoit să renunțe la ea după ce trupul unui fost coleg de clasă, Jörgen Pålsson, este descoperit cu mâinile tăiate. Un avertisment, o pedeapsă pentru golăniile pe care acesta și un alt coleg de-al său le-au făcut în timpul școlii? Oare unul dintre foștii colegi se răzbună pentru ce-a îndurat? Cert este că după descoperirea încă unui cadavru mutilat oribil, polițiștii își dau seama că au de-a face cu un ucigaș în serie decis să se oprească doar după ce-și va extermina toți foștii colegi de clasă. Și numai Fabian Risk, bineînțeles, ar fi în stare să îl prindă, doar a fost în clasă cu el.

Povestea este extrem de amplă și de tenebroasă. Are un stil telegrafic și abundă în scene menite să șocheze cititorul, dar și să-i trezească curiozitatea, să-l îndemne să continue lectura, să dea pagină după pagină, curios să afle ce-a mai scornit imaginația morbidă a acestui autor suedez apărut parcă din neant (la noi) și cu deja patru cărțoaie de peste șase sute de pagini la activ. Și deși am citit tone de thrilleruri cu ucigași în serie, mă văd nevoit să recunosc că macabrul acestui prim volum din serie le întrece pe toate. Parcă e un scenariu pentru rebootul lui Saw, că tot ni se pregătește unul cât de curând. Oameni cu chipurile mâncate de șobolani (în timp ce încă mai erau în viață), o lupă enormă, ațintită asupra unuia dintre foștii colegi de clasă, pentru ca soarele să-i ardă carnea până-l va omorî, capete prinse în dispozitive ingenioase, legate la mecanisme de ceasornic, pentru a le suci, încet, încet, până se vor rupe, cravate columbiene și tot așa.

Iar când ancheta pare să facă un pas important, tot ce știau polițiștii până atunci se dovedește complet eronat și trebuie să o ia de la capăt. De ajutor nu e nici faptul că ai lor colegi de peste strâmtoare, polițiștii danezi, nu sunt dispuși să continue cu ancheta, când aceasta traversează apa și se mută, pentru o vreme, peste graniță, sau să colaboreze cu suedezii, pe care îi consideră un soi de creaturi inferioare, nedemne să se afle pe picior de egalitate cu ei (deși și reciproca este valabilă).

Și uite așa este nevoie ca Fabian Risk să preia frâiele, pentru a-și ajuta colegii să deslușească ițele acestei afaceri extrem de complicate. Însă Fabian Risk este un fel de lup singuratic, care nu are în vocabular cuvântul colaborare. El lucrează cel mai bine pe cont propriu, fără să fie susținut de vreun partener, care mai mult l-ar încurca, în opinia lui. De aceea a și fost nevoit să părăsească poliția din Stockholm, în urma unei povești despre care am înțeles că vom afla mai multe detalii în volumul doi al seriei, „Al nouălea mormânt”. Dar asta este o altă poveste, separată.

Cert este că Fabian Risk nu este privit de nimeni cu ochi buni: nici de soție, nici de foștii colegi din Stockholm, nici de actualii colegi din Helsingborg, nici de fiu, nici de ucigaș, care bineînţeles că i-a pus gând rău, așezându-l pe lista cu următoarele victime ce-și așteaptă cuminți rândul. Pe undeva, m-a cam uimit pasivitatea poliției în a asigura protecția potențialelor următoare victime, din moment ce se știa încă de la al doilea cadavru că ucigașul luase la țintă întreaga clasă. M-a cam uimit și cum izbutește să bată pasul pe loc, alergând aiurea după cai verzi pe pereți, în timp ce Risk ar rezolva el singur cazul dacă i s-ar da mână liberă. M-a uimit și cum se poate să existe atâta putreziciune, delăsare și incompetență crasă în rândul poliției daneze. Însă poate că acesta a fost doar un mesaj transmis de autor sau așa a gândit el să țeasă povestea, căutând o modalitate pentru a-și rezolva complicatul caz.

Pe lângă toate astea, mai toți sunt divorțați, în pragul divorțului sau părăsiți de soț, soție, iubit sau iubită: Irene, noua colegă a lui Fabian Risk, doarme pe canapea la birou, pentru că fostul nu vrea să plece din casa care de fapt e a ei; polițistul-erou din Danemarca tocmai a fost părăsit de soție; Fabian are o relație cu scântei cu soția sa, paznicul care descoperă cadavrul lui Glenn, e nemulțumit de apetitul sexual în scădere al soției ajunse la menopauză și se gândește să plece alături de Glenn în Thailanda, unde fetele sunt foarte ieftine, iar procurorul-șef care le dă mandatul de percheziție al casei uneia dintre victime e și ea furioasă pe fostul soț danez (o altă trimitere discretă la râca formidabilă dintre poliția suedeză și cea daneză).

Să nu mă înțelegeți greșit. În ciuda lungimii ei, am devorat cartea în doar vreo două zile și jumătate. Este o poveste menită din start să suscite interesul și să-l mențină treaz de la început și până la sfârșit. Este complexă, credibilă și personajele sunt excelent schițate. Se comportă ele uneori anapoda, dar ăsta-i omul, la urma urmei, nimeni nu e perfect, cu atât mai puțin polițiștii.

Criminalul, mai bine zis călăul, este redutabil. Un fel de Moriarty, un geniu al răului, înzestrat cu o minte sclipitoare, păcat că nu și-a pus-o în slujba binelui. Bully-ingul în rândul tinerilor este de fapt tema centrală a poveștii. De la el pleacă totul, de la el pornesc pe căi greșite tinerii, cu consecințe devastatoare de cele mai multe ori. La un moment dat este menționat masacrul de la liceul Columbine. Am văzut acel film biografic și este cutremurător. Ucigașul din cartea lui Ahnhem spune undeva că vrea să depășească acel masacru, să intre în istorie. File dintr-un jurnal sunt strecurate cu abilitate în cadrul poveștii și ne ajută să înțelegem motivațiile criminalului, să înțelegem prin ce trec tinerii agresați de colegi la școală. Este îngrozitor și nimeni nu-și dorește așa ceva. Cu-atât mai trist e atunci când colegii (și chiar profesorii) participă și ei, în mod activ, implicându-se, sau în mod pasiv, complăcându-se, stând deoparte și nefăcând absolut nimic.

PS: Abia aștept să-l întâlnesc pe autor și să-l iau la întrebări pe 6 octombrie, la București.

  • Plusuri

    Poveste dură, credibilă și complexă. Personaje vii, diverse, care-ți trezesc atât simpatia, cât și repulsia, pe rând. Stil telegrafic, cinematografic chiar, cum spunea cineva, care s-ar preta la un film de succes, păstrând povestea și neluând-o pe arătură, ca în atâtea și atâtea cazuri. Excelentă este echipa colegilor lui Fabian Risk din Helsingborg, toți au calități și sunt cu capul pe umeri. Pe lângă povestea excelentă, personajele sunt punctul forte al poveștii: în evidență ies Fabian Risk, cum era și normal, cu bunele și cu relele sale, soția și fiul acestuia, Irene polițista și să nu-i uit nici pe cei doi danezi, Kim Sleizner și Dunja Hougaard - primul, o lepră ordinară cu dorințe de preamărire pe spatele altora, cealaltă, o polițistă cu coloană vertebrală și voința de-a pune pe primul loc rezolvarea cazurilor. Criminalul e un studiu de caz în sine, rar mi-a fost dat să citesc despre atâtea nenorociri provocate de bullying în rândul tinerilor.

  • Minusuri

    Modul iresponsabil în care Fabian Risk preia frâiele anchetei, ignorând cu totul spiritul de echipă, deși șefa lui din Helsingborg subliniază adesea tocmai acest aspect: că ei funcționează ca o echipă, nu în mod separat. De asemenea, oare ce-o fi cu atâtea divorțuri? Chiar s-or fi plictisind atât de repede cuplurile nordice unul de altul, că nu mai există cale de împăcare? Cred că am numărat vreo cinci, așa, la prima strigare.

  • Recomandari

    Totul are o simbolistică, totul este atent pus în scenă, cu minuțiozitate și precizie de ceasornic elvețian. Și când credeam că pe M.J. Arlidge (da, acel Arlidge, cel cu Helen Grace) nu-l poate întrece nimeni la violență, vine Stefan Ahnhem să mă contrazică: el e cel mai violent. Dacă vreți să citiți un caz complex, o poveste dură și cu personaje pline de viață, diverse și pentru care simți ori oroare, ori simpatie, atunci romanul de față este alegerea perfectă.

Categorie: | Autor: | Editura:

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    Interesantă carte, reușită prezentare! Mulțumesc!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro