Titlu: Reflecţii asupra violenţei
Autor: Georges Sorel
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Alexandra Slave, Maria-Cristina Petrescu
Numar pagini: 276
ISBN: 978-973-50-3153-4

...Dar după un timp şi după câteva...cărţi, el, socialismul, s-a materializat în mişcări de mase, în revoluţii, în răsturnări istorice sângeroase. Într-un final s-a radicalizat, s-a metamorfozat în comunism, iar comunismul a degenerat în gulaguri şi în amputarea libertăţii de opinie, de gândire, de fiinţare.

Ţin în mână o carte neagră, şi nu doar coperta o recomandă ca fiind astfel, ci şi conţinutul său devenit legendă. Este una dintre acele scrieri despre care nu este suficient de corect să opinăm simplist cum că a ,,făcut istorie’’, căci ea nu reprezintă în fond nici o lectură uşoară, nici una populară. Ar fi mai adecvat să afirmăm că ea a ,,generat istorie’’ prin înrâurirea majoră asupra minţilor unor ideologi şi oameni politici. Or, dacă reflecţiile soreliene asupra violenţei n-ar fi avut o mare influenţă printre gânditorii începutului de secol douăzeci, n-am fi avut momentul 25 Octombrie 1917, cu toate tragicele sale urmări.

,,Prin urmare, nu sunt de părere că opera mea este zadarnică, din moment ce contribuie la ruinarea prestigiului culturii burgheze, prestigiu care împiedică desfăşurarea nestingherită a luptei de clasă.’’ scria Georges Sorel în ale sale Reflecţii asupra violenţei apărute în volum în 1908, la Paris, iar această siguranţă de sine a autorului ne face să medităm la influenţa copleşitoare pe care au avut-o unele cărţi în istoria lumii.

Perfect aderent la socialism şi la marxism, inginer la origine, pasionat de sociologie, Georges Eugène Sorel este părintele sindicalismului revoluţionar. Teoriile sale i-au influenţat însă atât pe comunişti, cât şi pe fascişti. Sorel declară în mai multe rânduri că, observând sociologia şi fenomenologia grevelor, a remarcat la aceste manifestări invariabilitatea legată de principiul generic al violenţei. Practic, întreg volumul îşi propune trezirea instinctului violent în sindicalişti, acest instinct fiind singurul capabil să răstoarne o orânduire burgheză sau capitalistă. La un moment dat, Sorel se referă la ,,vocaţia violenţei’’ ca la ceva eroic, evident valorizând această pulsiune umană. Într-o epocă atât de corectă politic precum a noastră în care se face apologia nonviolenţei, toate aceste idei par ca fiind cel puţin neliniştitoare.

Cât priveşte socialismul, Sorel arată că el se adresează tuturor celor nemulţumiţi, aşa că violenţa în numele socialismului nu reprezintă ceva barbar, cum ar fi considerat burghezii, ci este însăşi încununarea luptei de clasă. Ca atare, prin misticismul de a obloji rănile celor oprimaţi şi prin prezentare sa ca ,,violenţă nobilă’’, Georges Sorel vrea să consolideze perenitatea ideologiei pe care a adorat-o. E ca şi cum ar dovedi că atâta vreme cât vor exista năpăstuiţi, vor dăinui şi germenii violenţei de masă.

• Plusuri

  Eseul este de natură să contureze ardoarea unor idealuri revoluţionare direcţionate greşit şi care au mutilat omenirea.

• Recomandari

  Cititorilor pasionaţi de istorie şi de pluralitatea reflecţiilor asupra lumii.