bookblog.ro

---

AVANPREMIERĂ: „Ascuns la vedere” de Nuruddin Farah

Scris de • 29 September 2015 • in categoria Recomandari

Ascuns la vedere_aColecţia Biblioteca Polirom

Seria Actual

Nuruddin Farah

Ascuns la vedere

Traducere din limba engleză şi note de Irina Bojin

- fragment -

Văzut din afară, clubul de noapte nu arată prea primitor. O clădire fără etaje, construită într‑un stil funcţional, care ar putea servi la fel de bine drept atelier, sală de fitness sau lăcaş de cult. Înăuntru, însă, un strat de vopsea şi plafonul înălţat o schimbă cu totul. La un capăt al sălii e o platformă unde cântă o forma­ţie de femei. La celălalt capăt e un bar cu taburete, mese şi scaune pentru care se plăteşte în plus. În seara asta toate mesele sunt ocupate şi ringul de dans e plin.

Padmini o recunoaşte pe Ulrika imediat cum dă cu ochii de ea: o femeie ciolănoasă, dar bine făcută, aşezată în colţul rezer­vat pentru ea, ceva mai departe de celelalte mese şi de muzică. Îşi mai aduce aminte şi că s‑a dat la ea în seara anterioară şi a avut tupeul să‑i spună „frumuseţe neagră“. Se lasă totuşi con­dusă de Valerie prin mulţimea pestriţă de dansatori, băutori şi chelneriţe. Când ajung la masa Ulrikăi, aceasta le întâmpină cu o îmbrăţişare şi un sărut, apoi le prezintă celor două africane care îi ţin companie. „Ce femeie desfrânată eşti, Ulrika“, zice Padmini în sinea ei.

Proprietarul clubului e kenyan, le explică Ulrika, un fost iubit de‑al ei, iar ea s‑a numărat printre primii investitori în afacerea asta, care s‑a dovedit a fi un succes răsunător. Masa din colţ e locul ei, de unde poate supraveghea toată sala. Se întoarce spre Valerie:

— Fir‑ar să fie, am uitat să‑ţi aduc cele două cărţi pe care ţi le‑am promis.

Pe faţa lui Valerie se vede că nu‑şi aduce aminte nici s‑o pici cu ceară de vreo carte, deşi spune:

— Nici o problemă. Rămâne pe data viitoare.

Padmini, în schimb, întreabă:

— Ce cărţi?

De ce să fii fericit când poţi fi normal? de Jeanette Winterson şi cel mai recent roman al lui Jackie Kay, a cărui acţiune se petrece în parte în Nigeria, de unde se trage tatăl ei biologic.

Ulrika face semn unei chelneriţe şi le întreabă ce doresc să bea.

— Sunteţi invitatele mele, spune cu aceeaşi siguranţă teuto­nică pe care o avea la telefon. Fac cinste cu primul rând.

— Ce face o nemţoaică uriaşă ca tine în Kenya? întreabă Valerie. Chiar sunt curioasă.

Ulrika le povesteşte că îşi câştigă existenţa ca maseuză. Mai înaltă de un metru nouăzeci, cu un râs pe măsură, are şi o generozitate ieşită din comun, drept care e mereu deschisă la idei noi şi distracţii care mai de care mai neobişnuite. Chiar şi afacerea ei e înfloritoare. Are o proprietate unde a ridicat mai multe căsuţe acoperite cu stuf, fiecare cu un jacuzzi, iar la dis­poziţia clienţilor există o piscină de dimensiuni olimpice, un bar şi o mică sală de sport. La capătul şirului de căsuţe se află un apartament luxos, din care nu lipseşte nimic, şi unde locu­ieşte ea, adesea singură.

— Cum adică, „adesea singură“? vrea să ştie Valerie.

— Uneori invit rude şi prieteni. Alteori vin iubitele mele.

Le spune că e foarte apropiată de părinţi; ei au ajutat‑o să‑şi pună afacerea pe picioare.

— Vin des să te vadă?

— De două ori pe an, răspunde Ulrika. Petrec aici toată perioada de iarnă din Europa.

— Şi cine te ajută să ţii afacerea?

Ulrika le spune că are angajaţi doi tineri, unul din Cape Town, celălalt din Sydney, împreună cu câteva femei africane care fac toată treaba. Pe lângă asta mai sunt şi câteva maseuze pe care le‑a învăţat ea însăşi meserie.

— Am crescut în Africa de Sud, unde tatăl meu era consu­lul Germaniei.

Tatăl ei a ţinut să o dea la şcolile la care mergeau şi localni­cii, nu la şcoala germană din Cape Town, de exemplu, aşa că s‑a simţit totdeauna în largul ei printre africani.

— Şi ce clienţi ai? întreabă Valerie.

Din câte îşi dă Padmini seama, ideea că Ulrika ar putea să‑i frământe trupul o excită pe Valerie. Chiar aşa şi este, căci Valerie întreabă aproape imediat:

— Pot să‑mi fac şi eu o programare?

Orchestra interpretează un şlagăr al unei formaţii congoleze şi cele două africane de la masa Ulrikăi o invită pe Padmini să danseze cu ele. Când se întorc la masă, Ulrika şi Valerie sunt adâncite în conversaţie.

— Întotdeauna mi‑a fost teamă de cum o să arate trupul meu, zice Ulrika şi Padmini înţelege că vorbeşte de sarcină.

Ulrika povesteşte fel de fel de întâmplări şi Padmini e gata să adoarmă, când o aude pe Valerie:

— Pot să‑ţi pun o întrebare indiscretă?

— Dă‑i drumul, răspunde Ulrika.

— Şi africanele fac amor… femeie cu femeie?

— Bineînţeles, zice Ulrika.

— Cu cine ai avut prima experienţă?

— Cu o fată africană care era cu câţiva ani mai mare ca mine – eu aveam nouă ani, ea, cincisprezece – şi din ziua aia nu m‑am mai uitat niciodată la un băiat. În Africa eşti lăsată în pace, fiindcă nimeni nu le bănuieşte pe femei că ar fi inte­resate una de alta. Ideea că două femei ar putea avea relaţii sexuale e practic străină bărbaţilor din Africa. Dar îi scârbeşte ideea că un bărbat ar putea întreţine relaţii cu alt bărbat. Se vede pe faţa lor cât îi dezgustă. Şi, cu toate astea, cunosc mulţi bărbaţi africani care sunt gay.

— Poate că fac şi ei ca musulmanii când e vorba de băutură.

— Cum adică?

Valerie îi explică:

— Când vin la evenimente organizate de ambasadele euro­pene, unde băutura curge în valuri, cer să li se pună vin şi alte băuturi haram în căni de cafea, ca să nu se vadă ce beau.

— Dar, de vreme ce Allah vede tot, la ce‑şi mai bat capul?

— Ei, de ochii lumii.

— Vrei să spui că pretindem că nu suntem gay de ochii lumii?

— Eu aşa cred.

— S‑ar putea să ai dreptate.

— Poate că am.

A venit rândul Ulrikăi şi al lui Valerie să danseze. La început Ulrika o trage pe Valerie aproape de ea şi o pipăie peste tot. Însă Valerie se desface din braţele ei şi dansează la un metru distanţă. De data asta face tot posibilul ca să n‑o supere pe Padmini.

***

Romanul Ascuns la vedere o are în centru pe Bella, o fotografă renumită, de origine somaleză, care trăieşte la Roma. Nenorocirea face ca fratele ei vitreg, Aar, funcţionar ONU, să fie omorît de extremiştii din Mogadishu într-un atentat cu bombă, lăsînd în urmă doi copii adolescenţi. Cum Bella este cea mai apropiată rudă, ea devine tutorele lor legal şi se stabileşte împreună cu copiii la Nairobi, renunţînd la călătoriile prin lumea întreagă şi la stilul ei de viaţă occidental. Ca şi cum noile responsabilităţi şi schimbări din viaţa ei n-ar fi suficiente, Bella descoperă că trebuie să lupte pentru a păstra copiii, cînd mama lor naturală – care îşi părăsise familia cu mulţi ani în urmă – revine cerîndu-şi drepturile. Se creează o legătură neobişnuit de puternică între mătuşă şi cei doi orfani, iar Bella îşi abandonează de bunăvoie libertatea, asumîndu-şi originile africane. Pe fundalul acestei drame de familie, se conturează o discuţie cu bătaie mai lungă despre tradiţii şi constrîngeri, deopotrivă fascinante şi îngrijorătoare, propunînd noi limite pentru orizonturile înţelegerii.

NURUDDIN FARAH (n. 1945, în Somalia) este romancier, dramaturg şi autor a numeroase eseuri polemice. Între 1969 şi 1972, lucrează la primele transliterări ale dialectelor somaleze în alfabetul latin. Primul său roman, From a Crooked Rib (1970), îi aduce Premiul Internaţional Neustadt pentru Literatură. Între 1979 şi 1983, publică trilogia Variaţiuni pe tema unei dictaturi africane, despre un grup clandestin care luptă împotriva dictaturii militare a lui Siad Barre – These are Sweet and Sour Milk (1979), Sardines (1981) şi Close Sesame (1983). În prezent este profesor invitat la Bard College.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro