Ideea cu biblioteca din rai și din iad s-a născut atunci când găsisem încă o carte de care să mă îndrăgostesc la prima vedere, virtual, fără să o țin în mâini, fără să îi respir întâi parfumul de cerneală și hârtie. Cartea a ajuns pe lista celor „de citit” cândva, când voi avea mai mult timp (dar asta e doar o amăgire) așa că ideea timpului infinit și a unei biblioteci pline de bunătăți literare s-a cristalizat în biblioteca din rai. Probabil că toți avem una, o imagine idealizată cu mii de rafturi și coperți colorate, aliniate la dungă, în fața cărora degetele alunecă ușor până se agață de vreun titlu incitant.

În ceea ce mă privește, vă zic cu toată sinceritatea de care sunt în stare că biblioteca din rai ar fi compusă din toate cărțile apărute în colecția Raftul Denisei de până acum pentru că nu mi s-a întâmplat vreodată să citesc o carte de pe faimosul raft care să nu îmi placă sau care să nu mă inspire în vreun fel. Aș mai adăuga pe câteva rafturi diverse ediții de Penguin Classics și Penguin Modern Classics pentru coperțile care îți fură ochii asemeni unui desert delicios.

În iad nu știu dacă se citește, dar presupunând că și Michiduță mai deschide câte o carte din când în când sau că aghiotanții săi trebuie să se inspire de undeva pentru a comite toate nelegiurile și atrocitățile posibile, aș miza pe faptul că rafturile lui sunt pline cu cărți de groază, cu istorii complete despre molimele lumii, enciclopedii despre instrumente de tortură și biografii ale criminalilor în serie ca eventual să știe ce „chiriași” vor avea mai încolo.
Călina Matei

Ne-am permis să ne jucăm puțin și am deviat de la tema pascală la ceva mult mai lumesc. Nu ar trebui ca și după moarte să existe biblioteci? Și în funcție de cât de cuminte ai fost, ai parte de cele mai alese desfătări sau de chinul etern cu vreo cărămidă plicticoasă. E adevărat că anumite volume te fac să te simți într-o extremă sau alta din timpul vieții, tocmai de aceea am avut surse de inspirație... :)

Printre norișori și îngerași voi citi, acompaniată de muzici diafane, „Scriitor în comunism”, volumul de amintiri semnat de Ștefan Agopian. E o carte divină în primul rând pentru că e scrisă de un român, ceea ce pe mine mă bucură și reprezintă un argument în plus în disputa privitoare la câți autori români cunoaștem.

Știu că subiectul e puțin cam lumesc, dar Agopian nu oferă pagini de văicăreli sau imagini sumbre, ci o perspectivă personală și ironico-amuzată asupra unei realități care s-a petrecut, nu poate fi ștearsă și pe care fiecare a străbătut-o cum a putut.

Cred că în marele cazan cu smoală voi fi pusă să citesc și să recitesc „Povești cu bărbați însurați” de Marcelo Birmajer. Prozele scurte din acest volum m-au exasperat de la prima și până la ultima și numai încăpățânarea mea păcătoasă m-a făcut să-l duc la bun sfârșit. În carte, el, bărbatul însurat (nu m-am prins dacă e unul singur, același de fiecare dată sau sunt mai mulți) trăiește tot soiul de aventuri sordide care însă nu-l mulțumesc, și caută iar și iar prilejuri de eliberare sexuală.
Andreea Chebac

Întotdeauna m-am întrebat cum ar fi dacă viața mea ar fi dedicată exclusiv cititului. Dar dacă ajung pe meleaguri mai bune, după această viață, fie ele în ce denumire vă e încrederea (Câmpiile Elizee, Eden, Rai, vreun cerc aparte etc.), sper să mă întâmpine cu o infinitate de povești și cu toate librăriile din lume, adunate. Pentru că am de gând să mă dedic acestei pasiuni.

Ceai fierbinte și cafea aromată, gustări și mici delicii culinare, iarbă, hamace, perne, lemn și miros de carte prăfuită, mansarde, scări, nooks și cărți, în toate formele, culorile, modelele și istorisirile. Digitale, manuscrise, chiar nu contează! Și, bineînțeles, cărțile mele preferate, toate, adunate într-un colț dedicat mie :)

Biblioteca trebuie să se transforme după bunul plac al sufletului-cititor, în fiecare zi altfel (dacă putem explica un astfel de concept în eternitate), pentru a nu-i cunoaște vreodată capetele – inspirate din lumea mundană ori din povestiri, să fie mereu în schimbare, mai ceva ca Hogwarts. O infinitate de imagini și imaginații, ăsta da loc preferat de lectură...

P.S. Pentru partea întunecată a lucrurilor, îmi imaginez că voi fi bântuită pentru eternitate de toate cărțile pe care nu le-am terminat sau pe care le-am urât din tot sufletul (norocul meu că nu sunt chiar atât de multe... sau poate nu e chiar noroc?)
Alice Teodorescu