Pe 9 decembrie, la Ateneul Român, bucureștenii au avut ocazia să-l vadă pe Eric Emmanuel Schmitt în dialog cu Marina Constantinescu ca parte a seriei „Conferinţelor Ateneului Român". Autorul s-a aflat în vizită în țară pentru lansarea celei mai recente cărți traduse de Edituria Humanitas – Femeia în fața oglinzii.

Am pornit la drum cu un amalgam de senzații și așteptări nedefinite, strânse într-un nod din stomac pentru că e prima dată când ajung să fiu în aceeași sală și să îmi ascult unul dintre autorii preferați. Ce e cert e starea cu care am plecat de acolo și anume că omul și autorul sunt unul și aceeași persoană, că nu există nimic studiat sau fabricat la Eric Emmanuel Schmitt care își pune o mască de scriitor atunci când se află în fața publicului ca apoi să o dea jos când ai de a face cu omul de zi cu zi. Și mai ales că intimitatea și lumina care trec dincolo de paginile cărților sale nu sunt un tertip menit să vândă ci pornesc dintr-o extensie a sinelui autorului care dorește să-și bucure cititorii.

Cărțile lui Eric Emmanuel Schmitt au fost traduse în zeci de limbi iar piesele sale de teatru au fost jucate pe scenele internaționale bucurându-se de succes, lucru care s-a văzut miercuri prin numărului mare de participanți din sală, dar mai ales prin diversitatea celor de acolo care se încadrau în diferite segmente de vârstă, făcând astfel ca mesajul lui Schmitt să transceadă granițele naționale, de gen sau de vârstă.

Dintre lucrurile care mi-au rămas în minte a fost citatul său despre iubire cum că aceasta ne-ar salva de egoism, de faptul că iubirea adevărată exclude din ecuație sexualitatea și că a te îndrăgosti este foarte ușor în timp ce a iubi cu adevărat pe cineva este foarte dificil și că aceasta este latura pe care el vrea să o exploreze.

Apoi ar mai fi felul în care l-a găsit pe Dumnezeu după o rătăcire aproape biblică timp de 30 de ore în deșertul Saharei în care sinele i-a fost pus la încercare. Nu în ultimul rând Schmitt a vorbit despre a scrie și despre cititorii săi exprimând crezul conform căruia scrie pentru oameni foarte diferiți și că își dorește ca operele sale să aibă un scop și să facă viața mai bună celor care le citesc.

În concluzie, seara a fost ca și cum aș fi intrat în bucătăria restaurantului care îmi bucură sufletul și simțurile cu mâncărurile sale și aș fi avut ocazia să stau de vorbă cu bucătarul său șarmant și simpatic care nu s-a sfiit să arate cum și de undeve vin marile idei dar mai ales cum le transpune din gând în realitate.

Foto: Humanitas  Fiction