bookblog.ro

---

Literatură şi ciocolată

Scris de • 12 April 2016 • in categoria Recomandari

Marţi, 28 martie, librăria Humanitas Cişmigiu a găzduit lansarea celui mai nou roman tradus la noi al autoarei Care Santos, Poftă de ciocolată.

Evenimentul a fost moderat de către editorul Denisa Comănescu, avându-le alături pe scriitoarea Ioana Pârvulescu, criticul literar Dana Jenaru și pe traducătoarea acestui roman, Jana Balacciu Matei.

resized_pofta1

Mărturisesc că n-am mai fost de ceva vreme la o lansare de carte așa că nu mai știam care va fi bunul mers al serii. Dacă voi avea parte din nou de un monolog din partea autoarei cu ceva inserții din partea invitaților sau dacă într-adevăr publicul va avea și altă funcție în afară de cea de decor.

Bucuria a făcut ca balanța să încline spre ceva interacțiune, spre un discurs frumos care nu a dat din casă atât de mult încât lectura cărții să nu-și mai aibă sensul, dar nici atât de puțin încât curiozitatea să stea bine mersi în banca ei, nederanjată.

pofta4

Poftă de ciocolată ar fi putut foarte bine să fie o serie de trei romane, fiecare dintre ele aparținând unuia dintre cele trei personaje centrale, toate femei, toate amatoare de ciocolată. Destinul acestora e legat nu doar de pasiunea pentru dulcele desert extras din boabele arborelui de cacao ci și de o ciocolatieră veche, dintr-un fin porțelan alb, care acționează asemeni unei mașini a timpului ce ne poartă din prezent și până în secolul XVIII.

Ce mi-a rămas în minte după toată conversația dintre autoare și invitați e că subiectul romanului pledează pentru iubire și povești, că exită o paralelă între obiecte fragile și suflete fragile și că lucrurile mici sunt cele care ajung să trăiască mai mult decât oamenii, fiind în stare să culeagă nestingherite povești de-a lungul anilor și chiar al secolelor.

Cu ce-am plecat acasă?

Cu o seară petrecută frumos, o ciocolată caldă delicioasă și cu o dedicație care mi-a dorit „să nu-mi lipsească niciodată ciocolata și literatura.”

resized_pofta3





Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Monique spune:

    Nu am mai reusit sa ajung la o lansare de carte de nu mai tin minte. Multumim pentru recenzie. Pofta buna la o ciocolata!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro