Autor: China Mieville
Rating:
(ediţia în limba engleză)

Perdido Street Station nu e fantasy-ul obişnuit pe care-l cumpăraţi cu 300 de mii de la librăria de la colţ. E mai degrabă fantasyul acela comercializat de oameni în pardesie negre, cu voci şuşotite şi ochelari de soare.

China Mieville ne aruncă direct într-o lume stranie, unde diverse rase intelegente încearcă să convieţuiască. Întâlnim oameni care fac ce ştiu ei mai bine, adică instaurează regimuri tiranice şi folosesc arme de distrugere în masă. Apoi ne este prezentată o rasă de oameni-păsări, Garuda, care trăieşte în deşert alături de nişte oameni-cactuşi. Mai există şi o specie numită Khepri, cu cap de scarabeu şi corp de femeie, care poate să facă sculpturi folosind propriile secreţii. Rasa de oameni-peşti care folosesc forţe misterioase pentru a modela apa, şi numeroasele animale sălbatice ficţionale, rezultate dintr-o mixtură ciudată de animale adevărate, întregesc tabloul.

Locul în care toate aceste rase se întalnesc este Noul Crobuzon, un oraş prins într-o revoluţie industrială perpetuă. Nimeni nu descrie mizeria străzilor, arhitectura ilogică, şi râurile poluate până la refuz ca Mieville. Dar, în mod straniu, oricât de veridic pare oraşul aflat în pragul colapsului social şi structural, Noul Crobuzon nu dă impresia că ar avea mase incontrolabile de locuitori disperaţi de mizeria în care trăiesc, asupriţi de guvernul tiranic. Oraşul pare mai degrabă dezolat decât super plin, o adunătură pustie de clădiri decât o metropolă în care domneşte anarhia socială.

S-ar putea să daţi peste o experienţă de neuitat, totul e să aveţi răbdare şi să vă lăsaţi acaparat de imaginaţia avangardistă de care dă dovadă autorul. Povestea este interesantă din punct de vedere conceptual, dar slabă în execuţie. Pentru a arunca o privire simplă asupra ei putem spune că savantul Isaac Dan der Grimnebulin este angajat de garuda-ul Yagharek, pentru a-i reda acestuia aripile pierdute. Iubita khepri a lui Grimnebulin este angajată de un mafiot antropomorf, care-i cere o sculptură. În acelaşi timp, un experiment al guvernului scapă de sub control, eliberând nişte molii vampirice în oraş, iar lumea se îndreaptă spre o apocalipsă timpurie.

La început, autorul se străduie atât de mult să creeze o lume stranie şi originală, dar apoi dezvoltă o poveste care, deşi este destul de inovatoare, suferă de un ritm debalansat. În a doua partea a cărţii, când Mieville va renunţa la worldbuilding-ul static şi va trece la unul dinamic, ritmul va deveni monoton, şi pe alocuri chiar plictisitor. Finalul este prelungit prea mult, accentuând sentimentul dezolant lăsat de felul în care au decurs evenimentele.

Povestea este la fel ca Noul Crobuzon: stranie şi deloc frumoasă, iar primul termen îl poate înlocui pe al doilea, dar doar până la un anumit punct. Firele narative alternative ar fi putut fi folosite mult mai bine pentru a susţine povestea principală. Personajele originale reuşesc totuşi să menţină interesul cititorului, fie că sunt păianjeni care văd în viitor şi colecţionează urechi, molii care se hrănesc cu vise, sau viermi parazitari care lucrează pentru guvern. Descrierile lui Mieville sunt deliciul absolut al cărţii, pictând un tablou care redă estetica urâtului în linii negre pe foi albe. Scenele de acţiune nu sunt strălucite dar îşi fac treaba onorabil.

Deşi pe alocuri stilul poate deveni repetitiv, şi imensa infuzie de originalitate da uneori pe afară, stricând atmosfera cărţii, Perdido Street Station menţine interesul cititorului prin ideile stranii şi dorinţa autorului de a-şi aduce lumea la viaţă. Cartea lui Mieville a fost comparată pe bună dreptate cu "Neuromancer"-ul lui Gibson, sau "Snow Crash"-ul lui Stephenson, pentru felul în care a căutat să-şi creeze propriul gen de fantasy. Este o carte excelentă pentru cei care caută un fantasy alternativ, agresiv, care darâmă barierele şi nu se mai deranjează să ridice unele noi.

Cei care vor citi Perdido Street Station au şansa de-a găsi un adevărat diamant sub mizeria şi poluarea Noului Crobuzon. Dar diamantele se fac sub presiuni imense, în decursul a milioane de ani.

Reeditată pe 29 Octombrie, 2007.
Nota autorului:

Uitând-mă peste prima mea recenzie scrisă pentru bookblog, am fost plăcut surprins de cât de bine m-am descurcat acum un an şi jumătate. Nu voiam să aduc revizuiri majore unei mici părţi a istoriei blogului, şi nici nu am fost nevoit s-o fac. Am corectat doar câteva mici greşeli de orografie, am împărţit nişte paragrafe, şi am rescris unele fraze pentru claritate.

Rating-ul de patru stele al cărţii rămâne, tot din motive istorice, pentru că în ziua de azi am mult mai puţină răbdare pentru astfel de romane. Îmi pare rău că nu mi-au trecut prin mână şi următoarele două romane din serie (The Scar şi Iron Council), şi în acest moment mă îndoiesc că o să le citesc şi recenzez vreodată.

Reviewer: Cristi Mitran