Esti aici: bookblog.ro » Cristi Mitran, SF/Fantasy » Stardust
Stardust
Autor: Neil Gaiman
Rating: 
Îmi place mare parte din opera lui Neil Gaiman. Mi-au plăcut anumite poveşti din Sandman (una dintre cele mai populare serii de comic books făcute vreodată), mi-a plăcut mult Zei Americani, am râs din plin citind Anansi Boys. Şi mi-a plăcut primul capitol din Stardust. Aş fi vrut să-mi placă tot, de la un cap la altul, dar nu s-a putut, pentru că Gaiman are foarte multe momente de, în lipsa unui termen mai bun în română, „hit or miss”.
Stardust începe foarte bine, într-un sat din englez numit Wall, aflat la poalele unor dealuri de granit. Dincolo de acele dealuri se află lumea zânelor. Tânărul Tristan Thorn îi promite iubitei sale, Victoria Forester, că va găsi steaua pe care au văzut-o amândoi căzând dincolo de zid, şi ea îi spune că atunci se va mărita cu el. Inevitabil, Tristan porneşte în lumea zânelor, doar că steaua se dovedeşte a fi o fată tânără, nu o bucată de meterorit. Aventura va atinge proporţii epice, pe măsură ce tot mai multe facţiuni doresc capturarea fetei, din diverse motive.
Lucrul care impresionează din start este limbajul propriu-zis, care în unele momente devine chiar poetic, rivalizându-l pe Shakespeare (mai ales atunci când chiar citează din Shakespeare). De la metafore, la epitete şi comparaţii, Stardust este un text foarte bine realizat estetic. Lumea fantastică este una pre-Tolkien, influenţată din plin de folclorul englezesc. Personajele însă sunt stereotipice, de la tânărul plecat în căutarea aventurii, la vrăjitoarea cea rea, regele aflat pe moarte, sau prinţii sociopatici care se omoară pentru coroană (corul format din prinţii morţi e remarcabil totuşi).
Stardust e un basm privit printr-o prismă modernă, şi asta se simte în tonul şi ritmul său. E un amestec straniu de intrigă modernă şi atmosferă tradiţională, dar acest lucru nu merge pe atât de bine pe cât am fi vrut. Personajele sunt unidimensionale, ritmul în care se desfăşoară povestea este inconstant, răsturnările de situaţie par forţate, multe situaţii se rezolvă în stil deus ex machina, iar finalul este dezamăgitor.
Cartea este potrivită pentru un cititor ocazional, care vrea o poveste simplă şi scurtă. Ecranizarea este la fel de potrivită. Dar pentru cititorul versat în literatura fantasy Stardust este dezamăgitoare, mai ales pentru că Gaiman a dovedit deja că poate mai mult.
Reeditată în 29 Octombrie 2007
Nota autorului:
Am reeditat recenzia de faţă pentru că am crezut că am fost prea dur cu unele aspecte ale cărţii, fără să mă justific. De asemenea, ecranizarea apărută anul acesta atrage destulă atenţie. Opiniile mele despre carte rămân însă neschimbate.
O recenzie de: Cristi Mitran
Versiunea romaneasca (traducator tot Liviu Radu) tocmai a plecat la tipografie. Asta inseamna ca in cel mult doua saptamini va putea fi gasita in librarii. Pentru fanii Gaiman: Liviu Radu s-a apucat de tradus Neverwhere. Apoi, din toamna, putem vorbi si de Good Omens (care, in cel mai fericit caz, va aparea in noiembrie, la Gaudeamus. Daca nu, in primavara lui 2008).
sunt pe sfarsite cu cititul volumului scos de cei de la Tritonic si pot sa zic ca pana acum ( capitolul 8 ) este foarte interesanta si captivanta . si m-au mirat foarte tare asemanarile cu basmele din folclor
tocmai voiam sa zic ca a aparut dar vad ca spadez il are deja. De unde o fi reusit ca primele 50 de exemplare au fost date pe sub mana. Abia azi a sosit tot tirajul. Bucurati-va de Gaiman … Multumim.
Gaiman incearca un spagat intre corectitudinea politica si traditionalismul cvasi-mistic victorian. (Prima se opune ultimului cu o furie patricida foarte freudiana – pentru cei care nu vad padurea din cauza copacilor.) Ceea ce nu-l salveaza pe autorul nostru, care are grija oportunista de a nu risca nimic. El preia din victorianism chestii pur formale, legate de stil; nu o face rau, nu e lipsit de talent. Dar lipsa substantei (ideilor, personajelor, intrigii) e la fel de deranjanta, la un moment dat, ca si critica “xenofobiei” bietilor taranusi insulari din sec. XIX…
E drept, chestiile astea trec neobservate pentru cei crescuti in mediul aseptic politic corect, cum am impresia ca e cazul generatiilor postdecembriste. Dar, pentru un tip care a trebuit la viata lui sa aiba grija ce spune ca sa nu”-l lege Securitatea”, e enervant sa gaseasca politizari chiar si in fantasy. De aia “on revient toujour” la Papa Tolkien, saracu’…
Iar daca vroiam sa citesc proza (mito)poetica in engleza, “sans histoire” dar si fara insertii ideologice postmoderniste, mergeam direct la “taticu’ lu’” Gaiman, Lord Dunsany, “in domeniul public” pe web.