Esti aici: bookblog.ro » SF/Fantasy, Zeeny » Timpul dezarticulat
Timpul dezarticulat
Autor: Philip K. Dick
Rating: 
Nu prea citesc SF. Tocmai de aceea, dupa o eliberare consistenta a rafturilor si imbogatire a anticarilor cu literatura de gen, m-am intrebat de ce nu a plecat si o carte subtirica, din colectia Nautilus, de la Nemira, al carei stil stil de coperta ajunsese sa imi dea un fior – nu de placere, ci de respingere a lumilor fantastice si distopice pe care le gaseam in acele carti. Singurul bastion al lecturilor de la 14 ani se numeste Timpul dezarticulat (Time out of joint) al lui Philip K. Dick, scris in 1959 si publicat in romaneste de editura Nemira in 1994. (N.a. – fiind sigura ca este o carte care nu se mai gaseste dupa 12 ani de la aparitia initiala, mi-am permis sa o desfac in detalii si amanunte. Dupa ce am terminat, am realizat ca a reaparut de curand la Nemira. Deci, attention, spoilers)
“Era cel mai important om din lume, dar nu trebuia sa stie acest amanunt”, ne informeaza verde coperta I si coperta IV. Sunandu-mi vag familiara ipostaza de buric al pamantului, ma scufund cu relativa placere in viata lui Ragle Gumm, care traieste intr-un targusor fara nume din America anului 1959, intr-o societate linistita, in care planeaza inca paranoic efectul vanatorii de comunisti si teama atacurilor cu rachete rusesti, caracteristice anilor 50 in State. Ragle isi castiga existenta jucand un joc dintr-un ziar, “Gaseste-l pe Omuletul Verde”, in care pe baza unor indicii, trebuia sa depisteze o pozitie fixa a personajului, in schema de a doua zi. De 3 ani, intuitia (sau metoda sa) nu dadea gres. Ragle este castigatorul absolut. De la o vreme insa incepe sa aiba mici alunecari din realitate. Unele obiecte se dematerializeaza si in locul lor raman hartiute cu numele: “vaca”, “tasnitoare”. Imi aduc aminte de Aureliano din “Un veac de singuratate” al lui Marquez care, de frica uitarii, lipea pe toate obiectele din casa etichete cu numele lor. Lumea lui Ragle incepe sa arate ca un proiect de macheta, in care viitoarele miniaturi isi au locul prestabilit.
Dupa ce sesizeaza diferite inadvertente ale realitatii cu detalii descoperite intamplator, ceea ce da nastere unei mici divagatii semi-filosofice pe tema “Ce este realitatea? Exista pentru ca o vedem? Pentru ca o numim? La inceput a fost cuvantul, rolul primordial al Logosului”, Ragle se hotaraste sa plece din oras. Realizeaza treptat ca se afla in mijlocul unei conspiratii menite sa il tina in loc. Nu poate iesi din oras. Ca in Truman Show (de altfel bazat chiar pe ideea acestui roman, aflu ulterior), in care personajul principal este – fara sa stie – subiectul principal al unei emisiuni tv, si traieste intr-o lume de decoruri, intre actori pe care ii considera familie sau concetateni.
Dupa cateva aventuri cvasi-politiste, Ragle reuseste evadarea inapoi in viitor. Adica in anul 1998, in care lumea sa era sfasiata de un razboi civil, intre pamanteni si expansionistii colonisti ai Lunii. Rolul sau era de a stabili zilnic unde vor avea loc atacurile colonistilor. Gaseste-l pe Omuletul Verde. Intrucat nu mai voia sa coopereze, fusese plasat intr-o realitate din trecut, acel “loc fericit” al copilariei sale, unde el continua activitatea strategico-militara, sub forma unui joc de revista. Precum in Ender’s Game (1985), unde copilul, crezand ca este in cadrul unui antrenament pentru flota internationala, actioneaza fara sa stie direct in mijlocul razboiului, fiind “cel mai important om din lume, dar nu trebuia sa stie acest amanunt”.
Ultima parte, dupa ruperea iluziei realitatii, nu mai este prea captivanta, deoarece coboara simtitor nivelul orizontului de asteptare al cititorului, pana atunci sustinut destul de ridicat. Ceea ce este fascinant la acest gen de carti este momentul de trezire, cand personajul se dezmeticeste si ridica putin coltul cortinei, ca sa vada in spate firele de sustinere a butaforiei, proptelele si aude indicatiile scenice ale Maestrului Papusar, apoi, nelamurit, ca cel care a vazut lumina, se intreaba daca sa-si mai spuna rolul sau sa iasa pur si simplu pe usa actorilor in lumea de afara.
Reviewer: Zeeny
Cartea este extrem de interesanta, desi, spre final, dupa cum spui si tu, se dilueaza.
Apropo, am descoperit (si citit) o paralela la Jocul lui Ender. Se numeste Umbra lui Ender (acelasi autor) si descrie evenimentele de pe Statia de Lupta din perspectiva lui Bean, pustiul pe care Ender il insarcinase sa dezvolte strategii pentru Armata sa.
Este o serie intreaga, de fapt, care are in momentul de fata 4 carti (si inca una cica e in pregatire). Cele de dupa Ender’s Shadow au mult mai putina legatura cu Ender, se intampla pe Pamant, cu Bean, Petra, Peter, Val etc, si mie mi s-au parut cam slabe. Probabil o sa apara toate la Nemira, la un moment dat…
On-topic, PKD nu-mi place in mod normal, dar cartea asta am tinut-o vreme mult timp, fara sa stiu cum se cheama si cine a scris-o.
Shadow of the Hegemon, urmatoarea din serie, care ar trebui sa apara prin iarna-primavara, este un thriller politic excelent din care nu lipsesc nici problemele etice caracteristice autorului. In Shadow Puppets intriga politica creste o data cu cea personala a lui Bean, iar in Shadow of the Giant isi ating peak-ul si concluzia.
OSC lucreaza (ma rog…) la inca doua care sa uneasca Quartetul Bean cu cel al lui Ender.
Cred ca 4 stele din 5 este cam mult pentru un roman destul de slabut al lui Dick.O idee interesanta, din care se putea scoate mult mai mult, zic eu.Pai daca romanul asta (scris probabil de catre Dick la tinerete) are 4/5 stele, atunci capodopere ca Ubick, sau Cele trei stigmate…, cate au 8/5 ?
si mie mi-a placut cartea la timpul ei! ca si in cazul tau, zeeny, cartile de SF au ajuns la anticariat!