Titlu: Immortality INC
Autor: Robert Sheckley
Rating:
Editura: Aldo Press
Anul aparitiei: 1999
Traducere: Cândea Rodica Adriana
Numar pagini: 256
ISBN: 973-9307-41-8

Blaine, un proiectant aspirant de iahturi, duce o viaţă mediocră până când are un accident banal de maşină şi moare, însă doar pentru puţin timp (cât de ciudat sună asta...).

Pe Robert Sheckley m-am apucat să-l citesc datorită recomandărilor venite dinspre scriitori ca Douglas Adams, Neil Gaiman, Roger Zelazny sau Harlan Ellison. Sheckley a fost nominalizat la premiile Hugo şi Nebula, iar în 2001 a primit titlul onorific de “Author Emeritus”, acordat de “Science Fiction and Fantasy Writers of America.”

Immortality Inc este primul roman publicat de către scriitor şi a apărut în 1958. Blaine, un proiectant aspirant de iahturi, duce o viaţă mediocră până când are un accident banal de maşină şi moare, însă doar pentru puţin timp (cât de ciudat sună asta...). Este readus la viaţă în anul 2109. Societatea viitorului inventase transplantul de suflet, iar el primise un corp nou, blond, arătos şi musculos (o înfăţişare gen Dolph Lundgren) pentru a fi folosit drept material publicitar de către corporaţia care îl transportase prin timp şi îl aduse la viaţă. Profitând de birocraţia existentă, Blaine fuge din instituţia în care era ţinut şi se avântă într-un New York cu influenţe orientale plin de primejdii. Dacă vă este puţin neclară legătura dintre transplantul de suflet şi călătoria în timp, să ştiţi că şi eu am fost în aceeaşi situaţie. Autorul nu a fost prea darnic cu explicaţiile în această parte, dar am dedus că Blaine (sufletul şi trupul aflat pe moarte) a fost “teleportat” prin timp, pentru a fi supus “transplantului”.

Entuziasmul lecturii s-a diluat treptat pentru mine pe măsură ce avansam spre finalul cărţii, din mai multe motive.

Din păcate, traducerea este foarte stângace şi greşeli am remarcat la tot pasul: ghilimele lipsă (rezultând o propoziţie fără sens), linii de dialog lipsă (paragraf din care nu se mai înţelege nimic din cauză că fraza era rostită de către alt personaj însă este păstrată în pasajul altui personaj), conjugări ale verbelor care nu există în limba română şi greşelile de redactare (puncte sau virgule lipsă, litere mâncate etc). Pe lângă acestea, unele expresii din limba engleză au fost traduse cuvânt cu cuvânt fără a fi adaptate, rezultatul fiind unele expresii uşor hilare.

Oricum, şi textul are destule contradicţii. În oraş, la primul contact cu lumea cea nouă, Blaine nu vede spaţii verzi sau bănci, însă când se apucă să-şi caute de lucru se aşează direct pe o bancă. New Yorkul descris pare că este un oraş insuficient dezvoltat: pe de o parte, este foarte hi-tech cu mijloace avansate de transport în comun, jocuri video care imită viaţa la perfecţie etc; însă de cealaltă parte sunt o mulţime de elemente care sugerează un oraş învechit: standuri de ziare, anunţurile de angajare în 2109 sună la fel ca în urmă cu 150 de ani, numele de străzi au fost păstrate, de asemenea şi unele branduri foarte cunoscute (ex: New York Times). Banii au aceeaşi valoare, sunt folosiţi în continuare dolarii şi cenţii, Blaine mai trimite încă plicuri prin poştă, iar calculatoarele scot „metri de hârtie” şi folosesc în continuare „cartele perforabile”. Luat ca întreg, oraşul descris e neverosimil pentru o societate care inventase transportul de suflet. S-ar putea spune că unele elemente au fost păstrate pentru a da cititorului o senzaţie de familiaritate cu oraşul descris, însă eu am rămas cu senzaţia unui decor realizat incomplet.

Romanul conţine o mulţime de elemente care ar fi meritat să fie dezvoltate mult mai mult – New Yorkul are o comunitate de zombies în subteran, care încearcă să-şi ducă traiul într-o formă organizată şi fără a-i deranja pe cei de la suprafaţă; Blaine este urmărit constant de către un zombie rezultat în urma unui transplant nereuşit de suflet; participă la o vânătoare de oameni organizată de un aristocrat, care, convins fiind că a gustat tot ce se putea din viaţă vrea să-şi urmeze drumul către viaţa de apoi. Deşi elementele menţionate anterior ar fi dat cu totul altă savoare textului, accentul este mutat prea mult pe acţiune, iar printre împuşcături, alergături, răpiri şi altele de genul acesta, Blaine se mai opreşte brusc pentru a trage câteva concluzii psedo-filosofice asupra vieţii şi a morţii. Chiar şi idila pe care Blaine o are cu Marie e forţată şi pare că a fost construită doar pentru că exista şi un personaj feminin în peisaj.

Textul pare de multe ori lipsit de sentiment, şi tentativele filozofice ale lui Blaine de a înţelege lucrurile din care trece şi de a răspunde la întrebări vechi par superficiale. Sub pretextul unui nou corp, atletic şi arătos (aflat în contrast cu fostul lui trup) acesta se aruncă instinctiv în diverse evenimente care decurg în favoarea lui aproape de fiecare dată. Cu o remarcă de-a lui Blaine sunt totuşi de acord şi anume: deşi societăţile viitorului vor rezolva probabil multe din problemele noastre actuale altele vor apărea mereu (corporaţiile fără scrupule există în continuare şi nu se dau la o parte de la a face bani, creând inclusiv asigurări pentru viaţa de apoi…) . Finalul cărţii este mai vioi tocmai datorită zombiului care îl urmărea pe Blaine, însă după cum ziceam, acesta are o poveste insuficient exploatată. Ca notă de originalitate, zombies sunt aici neagresivi, practic suflete rătăcite în nişte corpuri muribunde.

Motivele şi elementele prezente în roman sunt diverse, aşa că apar sub diverse forme fantome, vârcolaci, strigoi, zombies, chiar şi nişte lupte de gladiatori la Madison Square Garden.

Pe ansamblu, volumul e o combinaţie între elemente foarte bune şi stângăcii : a autorului debutant, a traducătoarei. M-am întrebat dacă aprecierea lui Roger Zelazny prezentă pe copertă “(Sheckley) este… puternic… fantastic… strălucitor… răsucitele sale abordări ale realităţii… sunt absolut unice…” chiar făcea referire la acest volum sau la operele de maturitate ale autorului.

Scris de Ioan Todoran