bookblog.ro

Arta la zid

Scris de • 7 September 2009 • in categoria

Titlu: Arta la zid
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
Numar pagini: 240
ISBN: 978-973-1984-19-3

Numele de Banksy l-am întâlnit pentru prima dată pe coperta albumului Wall and Piece - Arta la zid. Cum sunt obişnuită cu operele expuse în galerii, printre care te plimbi având alături la dispoziţie note explicative, perspectiva mea asupra a ceea ce înseamnă artă este în mare parte tradiţionalistă. În contextul de faţă, acest lucru se mai poate traduce şi spunând că ceea ce ştiu despre arta graffiti-urilor este extrem limitat.

Aşadar, ce înseamnă arta la zid şi cine se ocupă de ea? Operele lui Bansky sunt mult mai cunoscute decât autorul lor. Deşi este de peste zece ani o "legendă urbană", temele lui recurente fiind inconfundabile, identitatea sa rămâne un mister. Nu ni se dă o explicaţie pentru asta, dar motivul nu e greu de ghicit: Bansky consideră că identitatea unui om e irelevantă pentru ceea ce vrea să spună arta lui. Convingerea aceasta e exprimată prin însuşi faptul că pe coperta interioară, în dreptul Legii privind drepturile de autor, e făcută notaţia "Copyrightu-i pentru fraieri". În mod clar, prima impresie e că avem de-a face cu un nonconformist ale cărui principiu se rezumă în câteva fraze: "Unii oameni s-au făcut poliţişti pentru că vor să facă lumea în care trăiesc mai bună. Unii oameni au devenit vandali pentru că vor ca lumea în care trăiesc să arate mai bine."

Wall and Piece cuprinde reproduceri ale desenelor sale de pe zidurile Londrei, Vienei sau Californiei, dar şi opere pe care a reuşit să le strecoare neobservat în muzee precum cel de la Louvre. Albumul prezintă o colecţie de imagini ce satirizează societatea contemporană. Pentru cei familiarizaţi cu opera sa, cele mai cunoscute simboluri folosite de el în acest scop sunt cele înfăţişând poliţişti, maimuţe şi şobolani. Fiecare dintre ele are, desigur, o semnificaţie proprie. Şobolanii reprezintă pătura de jos sau chiar condiţia artistului (un detaliu în acest sens este acela că "rat" constituie o anagramă a lui "art"), poliţiştii sunt doar un avatar pentru ipocrizie sau pentru orice persoană, indiferent de statut, care abuzează de funcţia pe care o are. În ceea ce priveşte maimuţele, mi se pare semnificativ graffiti-ul care o arată pe una purtând un tricou pe care e scris: "Puteţi să râdeţi acum, dar într-o zi noi vom prelua conducerea".

Grafica volumului nu se apropie de cea a zidurilor, însă reproducerile sunt realizate în aşa fel încât să lase impresia scontată de autor. Jocurile de cuvinte, sau întorsăturile de situaţie prezente în imagini, alcătuiesc un mesaj direct în cel mai simplu mod posibil, având nu numai scopul de a ironiza societatea prin abordarea politică. Desenele mai posedă şi un scop umanitar, cel mai bun exemplu fiind cele de pe zidul de segregare din Palestina. Fiecare graffiti creează impresia libertăţii printr-o iluzie optică ce face să pară că zidul este spart. Situaţia din Palestina este reflectată prin dialogul dintre Banksy şi un localnic bătrân. Văzându-l că pictează zidul, acesta din urmă i-a spus: "Noi nu vrem să fie frumos, urâm zidul acesta, du-te acasă".

Nu simbolurile revoluţiei lipsesc, ci revoluţionarii. De la ziduri ale oraşului sau ale grădinii zoologice la pancarte împotriva războiului, Banksy lasă oamenilor însemnele unei convingeri. Acid, îndrăzneţ, considerat pe rând artist şi vandal, singurul sfat pe care îl oferă e acela de a păstra mintea deschisă şi a nu ceda sistemului. Părerea mea este că nu e nevoie de o recomandare deoarece imaginile vorbesc de la sine. Trebuie doar privite.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    • Artă

    Copyright ©2011 Bookblog.ro