bookblog.ro

---

Când 1 ≠ 1

Scris de • 2 October 2009 • in categoria Editoriale

PROLOG

Acest articol are ca punct de plecare o replică aparent banală. Discutând pe marginea unei cărţi probabil sub-mediocre - numită Evanghelia după Satana, recenzată de curând de colega mea, Raluca Alexe - un cititor încearcă să rezolve mica polemică iscată de micul iconoclast literar, al cărui nume l-am uitat, prin următorul comentariu: "Oameni buni, e doar o carte, una de divertisment, fara pretentii de-a avea caracter formativ", completând mai jos: "Nu trebuie privita ca o carte care distruge conceptii, priviti-o doar din punct de vedere comercial. E un thriller, nu un documentar! Savurati esenta, nu dincolo de ea si o veti gasi-o interesanta!". Nu aş scrie rândurile de mai jos dacă replica cititorului n-ar fi una dintre cele mai clare exprimări a unei idei de-a gata care bântuie cultura zilelor noastre : aceea a cărţii-produs.

DISCLEIMÄ‚R

Mai întâi, trebuie să spun că nu fac parte dintre cei care văd în citit un soi de mântuire pământească. Nu mi-au plăcut niciodată nici şoarecii de bibliotecă, nici cititorii de metrou. De fapt, dacă dăm la o parte argumentul cantitativ (şoricelul citeşte mai mult), vom vedea că e de fapt vorba de o singură specie - a autistului cultural. Şi cel care citeşte cartea mai ales pentru că e groasă, şi cel care o citeşte mai ales pentru că e subţire şi încape uşor în geanta împodobită cu insigne protestatare, au în comun faptul că văd în carte - şi, extrapolând, în orice act cultural - un prilej de izolare de lume*. Unii, mai retraşi şi mai răbdători, preferă liniştea protectoare a bibliotecii. Autism retro. Alţii, extravertiţi şi activi, citesc în vreme ce ritmurile agitate generate de iPod le inundă urechile. Autism contemporan.

Şi aici vor apărea, bineînţeles, replicile: bine, mă, ia-te acum şi de ăştia care încă mai citesc şi nu dă în cap la oameni. Dar tu nu citeşti? (deci, prin echivalent, "tu dai în cap la oameni?") Nu ştii ce e aia bibliotecă? Şi să nu-mi spui că nu ai pus mâna pe carte şi n-ai ascultat muzică în metrou, că de fapt ţie îţi place mai mult să asculţi maneaua de pe telefon a vecinului tuciuriu şi să te zgâieşti la mutrele lungi, blocate între "Grozăveşti" şi "Petrache Poenaru" (fostă "Semănătoarea"). Şi atunci ce mai cauţi la bookblog? Deci, mă văd nevoit să afirm preventiv: nu trageţi, şi eu citesc. Ä‚sta e unul din motivele pentru care regret că ziua nu are măcar 45 de ore. Nu am dat în cap la oameni, mi-e drag de biblioteci (de bibliotecare, mai puţin), merg şi cu metroul şi nu rar citesc în subteran, chiar cu căştile în urechi.

Problema nu este însă forma. Poţi merge la bibliotecă ca să vezi mai bine lumea, aşa cum poţi citi cu nesaţ în metrou din simplul motiv că ai dat peste o idee atât de captivantă încât nu mai ai răbdare până acasă. Aşa cum şi muzica din urechi poate să fie un house idiot sau un concert de-al lui Ceaikovski. Contează, deci, gândul cu care citeşti. Să nu uităm, cuvântul esenţial este "autism", adică ruperea legăturilor cu realitatea. Izolarea egocentrică în coconul propriilor fantezii, alimentate de carte. În fond, o frică de viaţă, mascată de o mină boem-indiferentă. Negarea problemelor, şi nu rezolvarea lor.

"ASTA DEVINE DUPÄ‚ FACULTÄ‚ŢI..."

Singurul motiv serios pentru care merită să citeşti e pentru a înţelege realitatea, iar aceasta nu înseamnă că trebuie să dormi cu sociologia sau teoria politică sub pernă. Din nou, nu forma contează. Şi un roman al lui Dostoievski, şi o povestire de trei pagini a lui Buzatti şi un eseu semnat de Constantin Noica deschid noi porţi către înţelegere. Or, pentru a începe să înţelegi, trebuie să ieşi puţin din propriile iluzii, generate de bogata şi îndelungata ta experienţă de viaţă, petrecută jucând Need for Speed (et in Arcadia ego") sau irosind trei nopţi pe săptămână în cluburi. Să încerci să vezi lucrurile aşa cum sunt, nu să-ţi confecţionezi tu propria imagine despre ele. Să îţi pui întrebări oneste, nu să rezumi lumea la liniştitoarea sintagmă "fiecare cu părerea lui".

Înainte credeam în superioritatea absolută a celui care citeşte. Vedeam în cititor un iniţiat şi un rebel. Un om liber, la o distanţă de mii de ani lumină de ignorantul care habar n-avea de Tolstoi. Mi-a luat ceva timp să îmi dau seama că nici o carte citită nu garantează inteligenţa, cu atât mai puţin omenia. Am avut ocazia să cunosc nişte imbecili feroce de culţi, la fel cum am întâlnit oameni care nu au pus în viaţa lor mâna decât pe abecedar şi pe cartea de telefon, care depăşeau în înţelepciunea, cinstea sau modestia lor mulţi profesori universitari şi intelectuali de incubator.

Şi mai e ceva. Există un punct dincolo de care cartea nu te mai poate ajuta să înţelegi. Aşa cum, atunci când mergi la munte, există un loc în care laşi frumuşel maşina, pui alarma (la ce bun?) şi o iei la pas, tot aşa există şi un moment în care trebuie să laşi cartea şi să vezi realitatea cu proprii ochi; pentru că - banal de evident - nici o carte, oricât de bine ar fi scrisă, nu poate cuprinde toate nuanţele vieţii. Degeaba eşti doctor în puericultură dacă nu ai tu însuţi un ţânc care să-ţi alunge somnul cu un urlet prelung la ora 3 dimineaţa. Degeaba ai ros din scoarţă în scoarţă cărţi de karate (precum subsemnatul în tinereţe) dacă nu ştii ce pe pielea ta ce e ăla un Yoko Geri (slavă Domnului, n-am avut până acum parte de această plăcere). La ce bun să citeşti Ion şi Moromeţii - şi apoi, eventual, să mai zici şi că ţăranul român e "najpa" şi violent şi animal - când tu nu ştii exact diferenţa dintre o oaie şi o capră? Sau, mergând mai departe, până la Palatul Parlamentului sau chiar la Bruxelles, degeaba ai tocit statistică şi teorii economice, dacă tu habar nu ai cum trăieşte o ţară întreagă pentru al cărei bine eşti responsabil. După cum se vede în ultimul exemplu, realitatea condensată pe care o oferă cartea poate fi extrem de periculoasă.

Şi acum, "să recapitulăm pe scurt", vorba gardianului "Dumnezeu" din Cel mai iubit dintre pământeni: 1. Există un autism de provenienţă culturală 2. Există o limită dincolo de care nu mai poţi pătrunde cu ajutorul cărţii fără a deforma realitatea 3. Cartea singură nu te face mai bun sau mai înţelept 4. Este foarte periculos să percepi lumea numai prin intermediul cărţii.

Cele patru concluzii sunt legate, cred, cu un nod pe care-l voi numi cartea-produs. Nu mă voi lansa acum în teorii socio-antropologico-culturale, ci mă voi mulţumi să definesc cartea-produs prin funcţia sa principală - aceea de a distra. Nu de a deschide unele porţi ale înţelegerii, cum spuneam mai sus. Ce e rău în asta, ar putea întreba cineva. Nimic, atâta vreme cât distracţia nu e imbecilă şi nu e permanentă. Altfel, ajungem tot la autism.

CEVA DE DINCOLO DE PAGINI

Redusă la stadiul de simplu gadget - alături de telefon mobil, mp3 player şi, eventual, tenişi Converse, cartea nu mai promite cunoaştere, ci doar o "experienţă", fireşte, "inedită". Conţinutul cărţii contează mai puţin, ideile sau morala (scuze, am jignit pe cineva când am spus "morală"?) se volatilizează în atmosfera rarefiată a cărţii-produs care-ţi promite să te zguduie, să-ţi dea senzaţii tari, să te răvăşească.

Mai mult decât atât, se pune un tot mai mare accent pe lectură ca o experienţă a simţurilor, la al cărei succes contribuie ceaiul aromat sau cafeaua tare, muzica din fundal, lumina caldă... Pentru omul secolului nostru, a citi este doar un alt mod de relaxare şi de abandonare a sinelui unor senzaţii. Şi aceasta este o schimbare majoră a sensului citirii. Sigur, cartea, ca obiect, poartă cu ea un farmec pe care nu-l va putea egala vreodată nici un alt suport pentru text...

Cum să nu-ţi fie drag de cartea veche, să nu-ţi placă să o auzi trosnind-şoptind când o răsfoieşti, să îţi plimbi privirea pe galbenul timid, de bătrâneţe discret-tomnatică a paginii. (Chiar mă vizitează, din când în când, în contemplaţia trecătoare, gândul straniu că nu există nici o diferenţă majoră între o carte nouă - mirosind a fabrică, a artificial, cu coperta lucioasă pentru producerea căreia s-a consumat mai mult timp decât pentru corectura ortografică - şi specia la fel de bizară a femeii-corporate, împachetată sec în costum business şi în speranţe de "realizări pe plan profesional"**. Dar asta e altă poveste") Cert e că a acorda întâietate experienţei vizuale sau tactile în detrimentul substanţei e totuna cu vorba bătrânelor care complimentează răposatul la înmormântare pentru cât de frumos e el, chiar şi aşa, ţeapăn, movuliu, elegant, orizontal şi greu ca o piatră de moară.

Efectul pervers al acestui fapt este că cititorul, pardon, consumatorul rămâne, cumva inconştient, cu iluzia că o carte, la fel ca orice alt zorzon, este neutră, finită, consumabilă, controlabilă în toate manifestările ei. On/Off. Or, aici intervine surpriza. Cartea soft, cartea-produs, deşi denaturată, sterilizată de talent şi vaccinată împotriva bunului simţ, rămâne purtătoare de idei (uneori bune, adeseori nu, puţin contează aici).

O carte, de fapt, nu e doar o carte. Nici un produs "artistic" al omului (nu mai vorbim de creaţie) nu este egal cu sine. (Nu este scopul acestui articol comparaţia dintre creaţie şi produs. Oricum, nu îţi trebuie doctorat în filozofia culturii ca să vezi că nu e chiar normal ca Paulo Coelho să ajungă mentor de generaţie şi că multe din autorităţile culturale naţionale universale emană cu morgă vaste stupidităţi.***) O simfonie nu este doar o înşiruire perfectă de note şi accente, o pictură nu este egală cu suma culorilor aruncate pe pânză. Un om nu este sinonim cu anatomia, fiziologia sau, de dragul rimei, ideologia lui. Structura nu este acelaşi lucru cu identitatea, dintr-un motiv destul de simplu: identitatea conţine sensul, structura îl maschează. A nu înţelege acest lucru înseamnă a fi în poziţia grănicerului care i-a taxat suplimentar Pasărea în spaţiu lui Brâncuşi pentru că, în viziunea funcţionarului, sculptura semăna cu o banală ţeavă.

Dacă obişnuim să ne închipuim cartea ca pe o lume, nu va fi greu să vedem că această lume - oricât de incoerent sau absurd a fost ea plăsmuită de autorul dornic de glorie postumă şi de cecuri antume - această lume e înconjurată, precum (încă) frumoasa (încă a) noastră (încă) planetă de o atmosferă ciuruită de poluare şi de apocalipsele periodice ale ecologiştilor, de un înveliş de idei, mai ţepene sau mai uşurele, după caz. Şi aici trebuie completat: ne referim aici în special la cazul literaturii, unde ideile sunt diluate, măiastru sau nu, în fluidul poveştii. Dacă acceptăm acest fapt de bun-simţ, vom putea admite, în consecinţă, că orice carte-produs - indiferent dacă este thriller, roman psihologic, de dragoste sau pornografic - formează şi influenţează comportamente, participă la alcătuirea unei noi paradigme şi la instaurarea unor prejudecăţi contemporane. Şi nu înţeleg prin asta că, dacă ai avut ghinionul să nimereşti o dată peste o carte proastă pe care te-ai încăpăţânat să o termini (şi eu am acest obicei prost), e inevitabil să-ţi însuşeşti ideile ei şi să devii, după 200 de pagini, un iremediabil blocat mintal. Factorii care concură la spălarea pe creier cu detergent pe bază de litere sunt mult mai complecşi şi ar merita o analiză separată:

- cititul susţinut de cărţi proaste - orice lucru făcut temeinic are nevoie de un antrenament constant. Întreruperea terapiei de cărţi cartonate cu conspiraţii religioase şi self-help-uri care te ajută să devii un specialist în traversatul străzii poate afecta iremediabil procesul de prostire livrescă. Pentru începători, se recomandă cititul în serie. După Codul lui Da Vinci, citeşte imediat Codul Spart al lui Da Vinci, urmat de Codul Crăpat al lui Da Vinci, Codul Înţepenit al lui Da Vinci, Adevăr şi ficţiune în Codul lui Da Vinci, Ficţiune şi adevăr în Codul lui Da Vinci şi Adevărul ficţiunii în Codul lui Da Vinci. Astfel, vei ajunge bine căptuşit de informaţii culte şi oculte cu care poţi atrage ignoranţii care nici nu ştiu ce tip fain era până la urmă Da Vinci ăsta.

- schimbul de idei cu prietenii - o prostie citită de tine şi asimilată în singurătate poate fi iluzorie. Dar o prostie împărtăşită cu cei din jurul tău, o prostie cu feedback, devine în scurt timp o certitudine. Asta înseamnă să ai principii!

- marketing - e greu să urmezi paşii de mai sus pe baza unor cărţi proaste publicate de edituri mici. Caută cărţile proaste tipărite în zeci sau sute de mii de exemplare de editurile mari. Ai două avantaje: primul este că e mult mai cool să citeşti prostii care se găsesc în orice librărie, decât prostii obscure. Vei da de înţeles, discret, că eşti la curent cu fenomenul. În plus, prostiile publicate de editurile mari arată mai bine, au coperţi meşteşugit DTP-ite şi se asortează mai uşor cu mărgelele, care se asortează la rândul lor cu kufia agăţată la gât şi cu tenişii galbeni cu steluţe purpurii. Al doilea avantaj e că finanţezi prin asta capitalismul corporat, care e foarte bun şi care, se ştie, garantează bunăstarea întregului glob.

Concluzia la care ajungem este că, în esenţă, nu există "carte de divertisment", în sensul pur al cuvântului. Există, la suprafaţă, cărţi uşoare sau profunde, amuzante sau nu. În miez, însă, nici o carte nu este "benignă". Dacă tot ne place să ne lăudăm că iubim cărţile, poate nu ar fi rău să nu le subestimăm într-atât încât să le privim doar ca pe nişte simple obiecte care furnizează senzaţii temporare. Da, e un clişeu să spui că "o carte poate schimba viaţa unui om". Sigur că o poate schimba. Şi în mai bine, şi în mai rău.

Scris de Silviu Man

*Desigur că fiecare dintre noi simte, din când în când, nevoia unei izolări şi ruperi de lume. Dar aici nu vorbim despre cazuri individuale, ci despre un fenomen colectiv. Ori, când cei mai mulţi dintre tinerii care citesc - altminteri, ei înşişi o categorie minoritară - echivalează cartea cu refuzul lumii, suntem nevoiţi să ne punem întrebări foarte grave asupra şansei culturii de a "face lumea mai bună" în viitor.

**Asocierea nu e, poate, lipsită de noimă. Nici cartea-produs, nici femeia-corporate, nu au lirism. Produse industriale, ambele sunt rezultatul îndepărtării de fire. Cartea nu mai e responsabilă de cunoaştere, ci de entertainment. Femeia-corporate nu mai e responsabilă de viaţă şi de ocrotirea ei, ci de bugetul casnic. Distanţate de complexitatea pe care o presupunea rostul lor firesc, ambele ajung să îndeplinească o simplă funcţie. Şi ca să mai îndulcim puţin comparaţia, putem spune că ambele se citesc la fel de uşor.

*** Oricât spun unii că într-un capitalism diafan ca al nostru, oricine poate să-şi aleagă orice/ nu-ţi place, nu citi/ nu te obligă nimeni, nu cred că "avem de unde alege". Pentru a avea de unde alege, cartea bună ar trebuie să fie la fel de bine reprezentată precum cartea proastă. Dar cărţile bune sunt mai degrabă tolerate printre cărţile proaste. Un exemplu foarte la îndemână este binecunoscutul 1984 al lui Orwell - citit de mulţi, înţeles de puţini, asumat de mai nimeni. Şi asta pentru că Orwell e citit în grila de lectură impusă de supraabundenta carte-produs: just for fun. Nu pentru luciditatea lui e admirat autorul, ci pentru că a reuşit să producă un thriller social foarte realist...

Scris de Silviu Man





Citeste cele 48 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. C. SÎRB spune:

    Excelent!

    “Intreruperea terapiei de cărţi cartonate cu conspiraţii religioase şi self-help-uri care te ajută să devii un specialist în traversatul străzii poate afecta iremediabil procesul de prostire livrescă. Pentru începători, se recomandă cititul în serie.”

    Doar ca nu stiu ce parere vor avea acum editurile despre acest …editorial. :)

    raspunde

    • Radu Iliescu spune:

      Nu stiu, lasa-ma sa ghicesc, cred ca i se va implanta un cip sub unghia de la policele drept si va fi electrocutat lejer de fiecare data cand va pune mana pe o carte proasta? Catastrofal :-)

      Sau, mai rau, cred ca toate editurile care traiesc din best-selleruri vor refuza sa-i publice opirili, atunci cand le va redacta? Monstruos :-)

      raspunde

  2. Olga spune:

    Cred ca e primul articol care raspunde atat de bine la intrebarea de ce citim. Multumesc!

    raspunde

  3. Xelomon spune:

    Lung si obositor articol. Pentru ca ca intra in multe chestii, si mi-au venit idei la ideile tale, si s-au strans multe idei, dar textul tau continua, si am simtit ca vreau sa-l termin, asa ca am continuat si am strans ideile in continuare, si paf, s-a terminat textul, si sa incerc s-o iau in ordine…. [cam asa a sunat si textul tau].

    Deeeci. Nu-mi e clara ideea textului.
    1. Incerci sa explici nocivitatea cartii-produs, si zici ca nici o carte nu e benigna.
    2. E bine ca oamenii sa citeasca, dar sa nu se refugieze in carte si sa refuze trairea. 3. “Singurul motiv serios pentru care merită să citeşti e pentru a înţelege realitatea”.
    Cum ramane cu “evadarea din realitate”?
    4. Cartea noua si femeia corporatista seamana mai bine decat semana “Pasarea” lui Brancusi cu o teava.
    5. “[..] nu cred ca “avem de unde alege”.Pentru a avea de unde alege, cartea bună ar trebuie să fie la fel de bine reprezentată precum cartea proastă.”
    Ce inseamna carte buna? cum o definesti? cum o delimitezi de celelalte carti? tot tu zici de 1984 – citit de multi, inteles de putini si asumat de si mai putini. Oamenii inteleg o carte dupa posibilitati (da, chiar am zis “fiecare cu parerea lui”), intocmai dupa cum ACELASI om intelege o carte azi altfel de cum a inteles-o acum, sa zicem, 20 de ani.
    Trebuie neaparat sa intelegi ceva care poate fi pus in cuvinte dintr-o carte?
    Uite “Cal in fuga”, recenzat pe BookBlog. Greu de scos o morala in cuvinte.
    Uite “Divisadero” a lui Ondaatje, o carte cu putine oase si fara coada, care se scrie in cititor.
    Uite A song of ice and fire a lui George Martin.
    Sunt carti bune? carti proaste? Fiecare decide pentru el. Daca tu vii sa zici – de-acum incolo nu mai cititi cartea asta, e proasta! asa va zic eu – nu-i o forma de cenzura dupa gustul tau? Cu ce e mai presus gustul tau fata de al altora?
    Dostoievski se pare ca n-a fost pe intelesul multora, asa ca ei au ales sa-l citeasca pe Coelho si sa se “imbogateasca” de acolo [am dat un ex, putea fi Hamsun in loc de Dostoievski). Ce sa le facem maselor?
    Legat de mase, ce te faci cu cei care citesc numai romane politiste? sau numai SF? sau cu cei care nu ar citi in viata lor ceva SF?

    Textul tau e fain scris si ridica multe intrebari. Pacat ca acele chestii care raman in cap dupa citire sunt razlete rau. Observa, te rog, ca nici nu m-am legat in comentariu de faza cu cartea noua si corporatista – da culoare textului, dar… nu-i vad scopul in text, asa ca nu ma obosesc sa o discut.

    raspunde

  4. Razvan spune:

    D-le Man, vă semnalez 2 greşeli de exprimare în text (poate nu sunt singurele, dar eu atâtea am văzut):

    1)În paragraful al doilea de după subtitlul “ASTA DEVINE DUPÄ‚ FACULTÄ‚ŢI…”, aţi scris “nici o carte citită nu garantează inteligenţa”. Cred că ar fi fost (mai) corect, în acest context, “nicio” în loc de “nici o”.

    2) În ultimul paragraf din aceaşi secţiune, aţi scris “porţi ale înţelegeri”, în loc de “porţi ale înţelegerii” (aţi mâncat un i).

    raspunde

  5. C. SÎRB spune:

    E foarte greu de făcut diferenţa, oricum, între lectura “autistă” (de izolare automincinoasă faţă de exterior) şi cea în scop de a te distra. Articolul nu prea lămureşte. După final, rămân cu impresia incomodă că mai bine nu citim, că e un lucru nu atât inutil, cât realmente înspăimântător. Probabil, o vanitate găunoasă, dacă nu chiar o ispită satanică.

    Apoi, e delicat să jonglăm aşa cu termeni psihiatrici. Ce ştim noi, în profunzime, despre autism?

    raspunde

    • Xelomon spune:

      N-am mai pomenit de autism in primul comentariu. Am considerat “autismul cultural” si “autismul retro” 2 figuri de stil.
      C. SIRB are dreptate cu comentariul sau scurt.
      Impresia care se degaja din articol e ca, decat sa citim carti-produs sau carti pe care nu le intelegem si sa ne raspandim ideile neintelegerii printre prieteni, mai bine sa nu citim deloc.
      O concluzie ciudatica, mai ales pe un site care iti face pofta de citit :)

      raspunde

    • Radu Iliescu spune:

      @ Cristian Sirb,

      ai dreptate, nimeni n-are dreptul sa se adea mare pe autism. Singurii care sunt indreptatiti sa vorbeasca in cunostinta de cauza despre asta sunt autistii, nu?

      Nu te superi prea tare ca rad, dar m-ai gadilit la paradox, si-s tare sensibil acolo

      P.S. Hai sa te ajut, ca sa pricepi si tu ce-a vrut sa spuna Silviu Man. Unde scrie “autism”, citeste “masturbare”. Sensul e strict acelasi, retorica difera putin. Sunt convins ca noua hermeneutica nu-ti va trezi alte dileme…

      raspunde

      • Gia spune:

        singura problema a democratiei este ca nu poti cenzura prostia. si prostia face rau. e o teorie care imi place – teoria ferestrelor sparte… se aplica si aici – cand cineva zice o tampenie, celorlalti li se pare ca e permis si incep sa zica si ei. gandesc din ce in ce mai putin, fiindca e usor, jignesc si profaneaza ca sa isi pastreze increderea de sine atacata… oameni, cand intelegem cu totii ca suferinta e buna? ne face sa crestem. bine, nu exagerat de multa cu nu putem indura si de aia, cum ziceam mai jos putem sa mai citim si terapeutic din cand in cand… insa… aveti grija la ferestre

        raspunde

  6. Radu Iliescu spune:

    Deci m-ai obosit si dezamagit. Nu pricep de ce ai scris atat de multe litere. Te-am abandonat la paragraful doi, fix la jumatate. Daca nu m-ai sedus pana acolo, sigur urma sa-mi tragi teapa in finalul textului.

    Deci daca ai ceva de zis (parerea ta!), treci pe aforisme. Te-as tolera, ca sa nu spui ca nu-ti sunt prieten, cel mult in epigrame de bun simt, cu vers alb.

    raspunde

  7. Costi spune:

    Am mers pana la capat, dar mi s-a parut cam lung articolul. Te cam contrazici. E clar ca-ti place nu doar sa citesti, ci si sa scrii. Nu ar fi rau sa inveti sa-ti condensezi ideile.

    raspunde

  8. Adrian Mladin spune:

    pentru un blog, e lung articolul, dar mi-a placut!

    raspunde

  9. beth spune:

    Dezamăgitor.
    Articolul ar bucura mult pe cei care nu sunt prieteni ai cărţilor. Păcat, ei nu-l vor citi.
    Am rezistat până la sfârşit aşteptând acel „ceva” care să merite. Cheia care să mă ajute să „dezleg” taina acestei scrieri. N-am reuşit.
    Ca prin ceaţă, am înţeles că nu-i prea bine să citesc (deşi autorul articolului o face) iar dacă mă încăpăţânez să citesc să citesc doar cărţi bune (care?) şi să le înţeleg bine (cum?, – mai ales dacă aş fi un cititor mai puţin familiarizat cu această prietenă atât de fioroasă (!?): cartea).
    Mi s-a năzărit şi o întrebare: cu spectacolele, piesele de teatru, concertele, expoziţiile – e la fel? Sunt la fel de nocive?
    Cred că ar trebui revăzut în întregime antepenultimul paragraf. Ori e „fenomen colectiv” ori „categorie minoritară”. Şi nu numai; sunt contradicţii în text.
    Apoi: „nu există nici o diferenţă majoră între o carte nouă – mirosind a fabrică, a artificial, cu coperta lucioasă pentru producerea căreia s-a consumat mai mult timp decât pentru corectura ortografică – şi specia la fel de bizară a femeii-corporate, împachetată sec în costum business şi în speranţe…” îmi pare o exprimare cel puţin stânjenitoare. Această comparaţie îmi inspiră un punct de vedere nu prea sănătos asupra unei probleme care nu-şi are locul aici. Aşa că nu insist. Am semnalat doar că m-a deranjat.
    Părerea mea asupra problemei dezbătută: cred că există o matematică a cititului. Sau, mai bine zis, cititul are, ca şi matematica, etape obligatorii. Aşa cum nu poţi rezolva probleme complicate dacă nu ai învăţat noţiunile elementare şi nu ai umplut mii de pagini cu calcule, nici nu poţi citi cărţi „bune” şi nici nu le poţi „înţelege” dacă nu parcurgi etapa „cărţilor cu poze”. Şi, la fel, mii de pagini parcurse. Cu cât mai multe, cu atât mai uşor îţi va fi să „înţelegi” cărţile „bune”.
    În citit, ca şi în matematică, 1=1. Întotdeauna.

    raspunde

    • Cristina Creata spune:

      hei,as vrea sa adaug ceva la cele ce ai spus despre matematica,pentru ca am petrecut ceva timp in compania dumneaei.contrar parerilor comune ,matematica nu inseamna calcule si poate cineva sa fie asul inmultirilor si impartirilor si sa rezolve doua sute de ecuatii de gradul doi ,ca nu o sa -l ajute la intelegerea unor lucruri mai abstracte .
      sa rezolvi doua sute de ecuatii de gradul 2 cand metoda aplicata este aceeasi nu te face decat sa pierzi timp pretios.

      raspunde

  10. Vince spune:

    “Singurul motiv serios pentru care merită să citeşti e pentru a înţelege realitatea”.
    Sau pentru ca iti plac povestile.
    Sau pentru ca…

    raspunde

  11. Gia spune:

    Un articol delicios – as fi vrut sa fie mai lung.. defapt as vrea sa citesc mai mult scris de tine..

    ai multa dreptate, cea mai multa din lume

    nu zic nimic acum despre ideile pe care le-ai scris fiindca trebuie sa ma gandesc.. revin peste un timp :)

    multumesc

    raspunde

  12. Gia spune:

    @ ah trebuie sa le raspund oamenilor de mai sus – oameni buni, Silviu zice sa citim ca sa intelegem (profund), nu sa citim ca sa simtim (superficial) :)

    despre asta e vorba :)

    raspunde

  13. Radu Iliescu spune:

    Citind comentariile de mai sus, ajung la concluzia ca exista multe moduri inteligente de a NU pricepe ceva. Si totusi, ideile enuntate de Man nu sunt greu de inteles. Ele insa au toate in comun ceva: SUNT INACCEPTABILE.

    Toate se invart in jurul unei afirmatii, aceea ca practica cititului in sine nu constituie o garantie. Nu te apara de maladia vacii nebune, nici de gripa aviara, nici de gripa porcina, si bat pariu ca nu e o profilaxia nici impotriva febrei magaresti care ne va lovi fix peste 1 an, maxim 1 an si ceva.

    Altfel spus, citind nu e musai sa intelegi viata, s-ar putea ca fictiunile sa “ecraneze” in loc sa clarifice ceva. Chestie pe care ne-a spus-o finut si Flaubert, in Madame Bovary si in Bouvart et Pecuchet, dar noi n-am vrut sa admitem.

    Partea proasta e ca viata mai poate fi inteleasa si fara sa citesti, chestie absolut deliranta, care in loc sa ne ajute mai mult ne incurca, in orgoliile noastre de cititori.

    Si mai zice Omu’ de inc-o chestie: s-au inmultit cartile proaste. E normal, avem pe de o parte Beethoven si muzica populara autentica, dar exista si gunoaie de toate facturile (nu enumar, imi propun sa fiu scurt). Exista arhitectura frumoasa si custi urbane. Avem mancare buna si junk food. DE CE AR EXISTA CARTI BUNE SI N-AR EXISTA AUTOMAT SI CARTI PROASTE?

    Concomitent: de ce am avea cititori buni dar nu si deraiati? Toata lumea cunoaste cel putin un exemplu, care detesta cartile dar citeste sandra brown, sven hassel si alte asemenea pseudo-carti.

    Ne place sau nu, Silviu Man are dreptate. Iar ideile lui sunt inacceptabile, dupa cum spunea noi, pentru ca ne zgaltaie in conformismul nostru confortabil, obligandu-ne sa ne punem intrebarea: CE FEL DE CITITOR SUNT EU? Asta dupa ce admitem, si asta e foarte greu, ca exista mai multe feluri de cititori…

    raspunde

    • alex moldovan spune:

      “S-au înmulţit cărţile proaste”? Faţă de când?
      PS: pluralul folosit în ultimul paragraf e adânc şi delicios :). Aş fi preferat totuşi pluralizarea întrebării, pentru o inconsecvenţă perfectă: CE FEL DE CITITORI SUNTEM NOI?

      raspunde

      • Radu Iliescu spune:

        Pai, e secretul lui Polichinelle, cum ar spune francezii.

        Personal nu pot sa aleg intre doua momente semnificative in istoria culturii europene. Primul ar fi inventia tiparului. Daca esti pus in situatia sa multiplici o carte copiind-o, n-ai ce ezita intre Constantin Noica si Sandra Brown, o alegi pe cea a lui Noica. Timpul tau si efortul tau nu merita risipit pe porcarii. Daca se mai pune problema sa ornamentezi manuscrisul cu enluminuri, e clar ca nu te poti preta sa-l copii pe Dan Brown.

        Realitatea e ca orice carte proasta are sens doar daca are de partea ei un tiraj semnificativ. Aici se merge pe argumentul cantitatii, care nu se poate promova manual. Autori de genul celor deja citati, mari producatori de carti cu tiraj si beneficii financiare, nu s-ar fi nascut fara abatajul padurilor (facut si asta mecanizat), fara tipografii in care lucreaza sute de muncitori, fara sisteme de distributie masive, care sa puna cartea in mana fiecarui tampit caruia i se adreseaza.

        Pe de alta parte, ar mai exista un moment de inceput: alfabetizarea. Tampitul nealfabetizat nu poate cobora calitativ, el e la indemana povestitorului colportor de mituri in haine folclorice, sau dependent de preotul-carturar, care citeste carti bune. In momentul alfabetizarii prostului, automat ii oferi posibilitate de a alege. Sa facem un test simplu: daca punem un prost sa aleaga intre Metafizica lui Teofrast si Sven Hassel (oricare, n-am pretentii), ce va alege?

        Asadar, cartile proaste exista strict atunci cand societatea le poate oferi mijloace de productie in masa si cretini aflabetizati pe banda. Numarul cititorilor lui Platon a ramas constant de-a lungul istoriei.

        raspunde

        • alex moldovan spune:

          Dacă acesta e un răspuns la remarcile mele, îţi mulţumesc. Ce mă râcâia pe mine îm mod major era însă plasarea “noastră” în rândul celor ce suferă de un conformism confortabil. Adică intimitatea asta universală a tuturor cu toţi, acel “noi” nediferenţiat în care şedeam cu toţii zgâlţâiţi.
          PS: în finalul intervenţiei tale secunde doreai desigur să spui că procentul cititorilor lui Platon a rămas constant de-a lungul istoriei, şi nu numărul lor ;) .

        • beth spune:

          “tâmpitul nealfabetizat”?
          “alfabetizarea prostului”?
          “punem un prost să aleagă”?
          “cretini alfabetizaţi pe bandă”?
          Nu sunt cam dure aceste expresii?
          Întreb şi eu…

  14. Jen spune:

    gia: de ce se exclud reciproc? eu citesc ca sa simt, iar uneori asta duce la o intelegere mai buna a realitatii. daca vrei doar sa intelegi viata, mai bine iesi din casa si o traiesti pur si simplu ;D

    raspunde

  15. Gia spune:

    nu putem citi doar ca sa intelegem fiindca ar fi dureros. iar viata e oricum dureroasa, trebuie sa mai si fugim din ea – vezi iPOD, Need for Speed si carti-produs. ce am inteles eu din articol este ca nu e sanatos sa ne lasam confortabil doar pe carti usurele, care ne fac sa simtim – 1. pentru ca ramanem pe loc; 2. pentru ca unele pot fi periculoase, avand si ele substrat de idei, insa idei nocive – vezi Evanghelia de la care s-a pornit… asadar sa luam ca scop principal “a intelege” – si asta ar fi un scop nobil; apoi daca avem din cand in cand nevoia de a fugi, sa citim si carti usurele atata timp cat facem asta contient si luand in calcul modul in care ne influenteaza

    raspunde

    • Jen spune:

      depinde din ce punct de vedere privesti. nu am citit cartea pe care o tot pomeniti (si nici nu intentionez, pentru ca teoria conspiratiei ma lasa rece), dar dupa mine orice te poate face sa gandesti critic la adresa bisericii este pozitiv. chiar daca vine sub forma unei povesti usoare care nu aduce nimic deosebit dpdv literar.

      raspunde

  16. C.Sîrb spune:

    Eu cred că, mai degrabă, dl Man ne invită în mod grijuliu argumentat (însă nu mai puţin vehement) să nu ne închinăm necondiţionat cărţii. Ce NU cred, însă, e că avea nevoie de reprezentarea în instanţă făcută mai sus, pro bono, de un comentator.

    Textul său, la relectură, începe să se explice singur, fără avocaţi. Rămân, fireşte, zone voit lăsate în obscuritate, autorul având îndoielile dumisale justificate (numai cititorul bovin, cititorul-turmă nu le are) cu privire la rostul, la sensul, la finalitatea lecturii.

    Ce ştim “cu siguranţă” (da, mă ascund după protectoare ghilimele) despre lectura temeinică este că aceasta sensibilizează şi lucidizează până la jupuire.

    Laolaltă cu Jen şi Mihaela, mă tem că nu am priceput ce vrea să zică d-ra Gia mai sus…În afară de faptul că că şi-ar fi dorit să fie mai lung.

    raspunde

  17. mugur spune:

    “Singurul motiv serios pentru care merită să citeşti e pentru a înţelege realitatea”. aici m-ai pierdut de cititor. fraze atât de bombastice n-am mai prizat din liceu…
    dar m-aş putea amuza perorând o oră întreagă pe tema asta:
    “singurul motiv pentru care merită să mănânci e pentru a merge la wc” :)

    raspunde

  18. mugur spune:

    ..şi când spun că m-ai pierdut de cititor e pentru că n-aveam nici măcar un “singur motiv serios pentru care să merite să citesc” mai departe…

    raspunde

  19. Andrei Baciu spune:

    Excelent eseu. Felicitari!

    raspunde

  20. daniel spune:

    Vorba lunga…
    De ce mai prezentati astfel de carti pe blog? De fapt, eu stiu foarte bine, sunt curios daca ai probitatea sa le spui celor care nu stiu!

    raspunde

  21. kinn spune:

    Vroiam sa scriu mai multe, dar mi-am dat seama ca nu prea am la ce sa raspund. De fapt recunosti singur ca nu e nimic rau in cartea-produs (citat “Ce e rău în asta, ar putea întreba cineva. Nimic, atâta vreme cât distracţia nu e imbecilă şi nu e permanentă. Altfel, ajungem tot la autism”). Nu inteleg de fapt ce problema “ataci” in acest articol, ce anume te deranjeaza. Da, exista oameni care citesc numai carti-produs, doar pentru distractie. Asta e, lumea e plina de prosti, asta se stie. Ca sa aflu asta nu trebuia sa citesc un articol intreg. Cititul de carti-produs e probabil cea mai mica din imbecilitatile pe care le-ar putea face. Si atunci care e de fapt problema? Ca exista prosti pe lume?

    raspunde

  22. hapciu and doc spune:

    cati ani ai tu, mai baiatule?

    raspunde

  23. castleless spune:

    timp irosit.
    am citit articolul doar pentru ca a avut darul de a enerva o prietena. si am vrut sa acord o sansa.
    degeaba. articol eminamente inutil, fara idei precis / active, fara concluzii.

    raspunde

  24. Xelomon spune:

    http://www.nautilus.nemira.ro/outsider/despre-nocivitatea-mega-sellerelor/

    Silviu Man scrie strict din perspectiva unui cititor “De elita” (vezi carti proaste vs carti bune). In articolul de la Nautilus apare parerea unui om implicat in procesul de editare/tiparire a cartii (Horia Nicola Ursu):
    “Poate că The Lost Symbol e un gunoi literar. Dar el va sluji drept îngrăşămînt pentru o plantaţie întreagă. Ceea ce nu-i puţin lucru.”

    raspunde

  25. Maria spune:

    Uite,tie iti place sa citesti.Atunci ar trebui sa stii despre carti ca nu te fac sa te pierzi de realitate ci din contra,iti deschid mintea si te lasa sa gandesti mai bine.Iti deschid mai multe perspective.U ai grija cu contradictiile .

    raspunde

  26. dhruva2 spune:

    In a world of error, reading books that expound truth is of prime importance, but “difficult” books tend to be the only ones worth reading. Do not cheat yourself by reading anything less. – William Stoddart

    raspunde

  27. dhruva3 spune:

    interiorizarea prin lectură, adânceşte sufletul în el însuşi… dar şi bulversează lumea croită pe substanţa unui suflet prea generos cu el însuşi

    raspunde

  28. dhruva5 spune:

    cărţile bune nu sunt doar cele care maschează adevăruri metafizice în simbolisme sacre ci mai ales cele care merg la însăşi rădăcina conceptului şi-i descoperă indefinite dimensiuni care pogoară pe diferite planuri de conceptualizare

    ps: „concept” vine aici de la „a concepe”, un act al Intelectului asupra Cuvântului…

    raspunde

  29. dhruva55 spune:

    in locul titlului „CÂND” 1 1 ar fi mai nimerit „UNDE”… „ACOLO UNDE”…

    raspunde

  30. Paula spune:

    Silviu. eu te-as contrazica.Mie experienta cititului mi-a demonstrat ca cititul e un soi de mantuire pamantesca si nu ca un fapt comercial.Si nu vad in cartea pe care ai citat=o mai sus si pe care ai comentat-o un produs comercial.S-a observat cum de exemplu Faust a influnatat social o Europa intreaga.Mai trebuie luat in vedere si esenta fiecarei carti.Imipare rau daca pentru unii cartile eu ajuns sa fie doar produse comercila.Cred ca e o cercetare savanta numai dupa titlu.Nu m-as atinge de o asemenea carte doar vazandu-i titlul.

    raspunde

  31. Patrascu Ioan spune:

    Bre , omu are dreptate . S-o luam asa : 4 cetateni se apuca sa scrie cate o carte , altii le citesc , cred in ele si avem 2000 de ani de crestinism , de razboaie religioase , persecutii religioase , etc. Dupa aia venim si spunem ca asta e realitatea si trebuie sa o intelegem . Care realitate ? Si cum o intelegem , citind alte carti ? Adica nu ne-au ajuns alea 4 , nuuu, noi mai vrem . Da si eu citesc , dar o fac pentru ca nu pot sa ma las de citit si nici nu vreau . Cititul sau mai exact acumularea de informatii m-a adus intr-o asemenea stare de perversitate morala incat in acest moment , de exemplu , in loc sa ma duc sa ma plimb , sau sa vorbesc cu cineva , sau mai stiu eu ce altceva as putea sa fac , eu stau niste ore bune pe niste bloguri , sa citesc niste chestii . Vorba lu Peter O`Toole in Leul in Iarna : As fi putut sa cuceresc Europa , dar au existat femei in viata mea / As fi putut sa am o viata , dar au existat carti in viata mea .

    raspunde

  32. flavia spune:

    “sa traiesti fara lectura e periculos; trebuie sa te limitezi la viata si asta nu e lipsit de riscuri” Michel Houellebecq

    raspunde

  33. Adina spune:

    Carti bune, carti proaste ? Cititori buni , cititori prosti? Mi mi se par rautati gratuite si subiective.Citesc pentru ca-mi place,chiar si in metrou pentru ca nu am timp sa ajung la biblioteca, iar in momentul cand citesc tot ce este in jurul meu dispare.Doar pe moment, pentru ca pot sa fac abstractie de tot ceea ce am citit si sa-mi traiesc viata reala.Alaturi de autori precum I.P.Culianu,M. Eliade,P. Tutea, E.Cioran,N.Djuvara, Proust,Orwel etc si-au gasit locul chiar si D. Brown,S. King,I.Asimov,R.O.Brasoveanu etc. Credeti ca pe Eliade l-a deranjat faptul ca l-am citit pe D.Brown ?Sau pe acesta din urma ca l-am citit pe Cioran? Cititorii sunt curiosi, iar daca iti lipseste curiozitatea de a afla chiar si de ce o carte este considerata proasta,atunci cred ca ar trebuii sa te lasi de citit.Pentru ca nu esti in stare sa-ti formulezi propriile pareri.

    raspunde

  34. Pingback: Cu Silviu Man despre actorie, carti si cultura - Partea II

  35. Pingback: Despre carti – alta perspectiva | Gia's Blog

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro