bookblog.ro

---

Atelier de poezie – Mornin’ Poets

Scris de • 1 August 2018 • in categoria Stiri

Club Revdepov organizează la București atelierul Mornin’ Poets, în perioada 16 septembrie – 11 noiembrie 2018, sub îndrumarea poeților Miruna Vlada, sorin despoT, Svetlana Cârstean, Elena Vlădăreanu și Claudiu Komartin.

Pe modelul întâlnirilor cu prozatori – Creative Writing Sundays – care au loc din 2014, Club Revdepov deschide înscrierile pentru un „sezon pilot” de poezie. Cine vrea să-și bea cafeaua cu lapte, zahăr și poeți are acum contextul potrivit.

Pentru fiecare întâlnire, participanții vor avea o temă orientativă pentru poemele pe care să le trimită, dar și lecturi de poezie recomandate. Vor primi feedback și vor discuta despre cum se simte poezia contemporană pe la noi sau pe la alții.

Atelierul are 5 întâlniri, una la două săptămâni, din două în două duminici, de la 11:00 la 14:00, în mansarda Lente. Sunt 30 de locuri, ocupate în ordinea înscrierilor, iar costul este de 180 lei.

Gazda evenimentului va fi poetul Andrei Zbîrnea.

Înscrierile sunt deschise până pe 15 august și presupun un mail la adresa simina arond revdepov punct ro, cu subiectul „Mornin’ Poets”. Pentru mai multe detalii, cercetați pagina atelierului.





Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro