Titlu: Enea rănit
Autor: Jeton Neziraj
Rating:
Editura: Librarium Haemus
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Kopi Kyçyku
Numar pagini: 50
ISBN: 978-606-8093-04-8

Piesa a luat naştere în urma unui pact dintre directorul Teatrului Naţional din Kosova, Jeton Neziraj, şi scriitorul canadian, Michael Devine, pornind de la legenda lui Enea şi istoria din jurul teritoriului Kosovo.

Cum ar fi dacă am privi Istoria de undeva de sus, din afara ei? Cum ar fi dacă am vedea-o ca pe un domino, în care diferenţa dintre azi şi ieri s-ar nărui în ciclicitatea timpului, în care diferenţele dintre oameni ar fi înghiţite de fricile comune? „Când nu mă ia somnul noaptea, înainte să-mi închid ochii, iau şi mănânc o hartă de istorie, cu puţină apă, desigur … Cu puţină apă, deoarece vârfurile munţilor şi deşerturile îmi irită gâtul.” Aşa deschide piesa Generalul, piesă care porneşte de la un timp al lui Enea, mitic, şi care totodată prezintă Omul de atunci şi de acum, care îşi schimbă măştile, numele, dar care rămâne mereu o marionetă în mâinile Istoriei.

Neziraj creează un labirint al Timpului, al spaţiului, şi al personajelor, în care cititorul s-ar putea pierde în căutarea unui înţeles. Spre deosebire de piesele de teatru clasice, Enea rănit nu mai este împărţită în acte şi scene, ci în ,,titluri scenice”, fiecare scenă arătând un alt unghi, o altă poveste absurdă a Istoriei.

Una dintre aceste scene este reprezentată de întâlnirea dintre Enea şi Avdullah B, pe un pământ necunoscut; unul vede deşertul şi marea, cu urme de sânge, celălalt nu vede nimic; se întreabă reciproc dacă nu cumva aici ar fi raiul, pentru ca după câteva replici, să asemene acest loc cu iadul. La urma urmei, care e diferenţa, pare a întreba din spatele cuvintelor cele două personaje. Sau e oare numai un personaj? Nezirai ne spune la început că „piesa poate fi jucată (şi) de doar patru actori”, şi pe măsură ce înaintezi în lectură, îţi dai seama că fata nu e chiar atât de diferită de bătrână, că Generalul este mai mult decât un pion al Istoriei, şi că poate fi regăsit şi în persoana Doctorului, care pe de o parte, îl îngrijeşte pe Enea, pe de altă parte, se îngrijeşte de Istorie, că Avdullah apare atât în basmele (presărate de simboluri şi de umor negru) spuse de alte personaje, cât şi în diferite scene, fiind, ca Enea, un fiu. Al cui? Al unei bătrâne şi al lui Sadri B, al unui soldat, al Timpului?

Nimic nu se termină. Nimic nu începe. Sadri B., aşteptându-şi băiatul, afirmă: „Mi-am oprit ceasul, că nu mai îndrăznesc să mă uit în ce direcţie înaintează limbile cu acea viteză …” Vremurile apuse se regăsesc în prezent, în elementele moderne, în „Epilogul Ocrotirea Păcii Globale”, pentru ca la final, să aflăm că ori de câte ori pisica generalului „se linge singură, creşte simţitor tensiunea internaţională. Mereu e aşa: ultima oară când pisica s-a lins singură, Grecia i-a trimis o notă de protest Turciei, din cauza provocărilor din Cipru!”

Jeton Neziraj, în Enea rănit, ne vorbeşte despre absurditatea Istoriei; el îşi plasează personajele în afara timpului, conturând ideea că totul ţine de un fir de aţă, de un capriciu al unuia sau uneia, şi că fie că vorbim despre Troia sau Roma, fie că vorbim despre Kosovo, Istoria poate fi privită ca un domino, în care într-o anumită zi, aparent fără motiv, totul se năruie.

• Plusuri

  lirism inserat în elemente simbolice, profunzime, îmbinarea trecutului cu prezentului, piesa putând fi înţeleasă şi de cititorii nefamiliarizaţi cu aspectele istorice prezentate

• Minusuri

  din cauza lipsei didascaliilor, a scenelor care tratează aparent un alt subiect, piesa poate părea unora neînchegată

• Recomandari

  iubitorilor de teatru absurd