Când umbrele se lungesc și frunze cu aripi frânte se descompun sub călcâiul toamnei, când doar bostani, coceni și sperietori de ciori rămân de neclintit în pustiul biciuit de șuieratul spaimei, tu pui de om ascunde-te într-o poveste. Cum cui pe cui se scoate, când vrei să fugi de toate, să vezi că realitatea ta nu-i chiar atât de rea, scufundă-te într-o carte cu ape tulburate.

Și dacă tot vorbim de noapte, de spaime și de șoapte, de duhuri rele, mituri și suspans, eu nu știu pe altul mai potrivit, decât Mircea Pricăjan, să ne recomande câteva romane întunecate.

Cine este Mircea Pricăjan? Cu o activitate prolifică de traducere a peste 40 de romane ale unor autori de talia lui Stephen King, e omul despre care și dacă nu ați auzit, cu singuranță l-ați citit. Scriitor consacrat care a debutat timpuriu, critic, traducător, redactor la Revista de cultură Familia, dar nu în ultimul rând redactor șef la Revista de Suspans cu care ne vom delecta de la 1 octombrie (lista ar putea continua la nesfârșit), este un nume pe care îl veți auzi din ce în ce mai mult.

1. Boy’s Life, de Robert McCammon
McCammon a cam căzut în uitare. Pe nedrept. Întrucât scrierile lui pot rivaliza oricând – ca vigoare, anvergură, impact psihologic, artă narativă etc. – cu oricare dintre romanele lui Stephen King. „Boy’s Life” e povestea unei maturizări forţate şi reuşeşte să surprindă într-un mod exemplar universul copilăriei ajuns la un prematur apus. Lectură obligatorie!

2. In the Night Room, de Peter Straub
Dar la fel de bine putem alege „Floating Dragon”, „Ghost Story”, „A Dark Matter”, „Lost boy, Lost girl”, „Shadowland” sau seria „Blue Rose”. Peter Straub e-un autor extrem, dar extrem de atent la arta sa, îşi şlefuieşte cărţile cu grija unui bijutier. Iar Tim Underhill, protagonistul mai multor cărţi ale sale, dar şi al „In the Night Room”, e un alter-ego atât de reuşit, încât, citindu-i cuvintele, îi simţi respiraţia în ureche.

3. Necroscope, de Brian Lumley
Britanicul şi-a făcut marcă înregistrată din această serie. „Necroscope” e doar primul volum, apărut în 1986. Vorbim însă de o saga în adevăratul sens al cuvântului. 16 volume în care Harry Keogh, Necroscopul, se confruntă cu vampiri, moroi, spioni ruşi, singura lui armă fiind capacitatea de a vorbi cu morţii. Aşa cum H.P. Lovecraft a clădit mitologia Cthulhu, Brian Lumley a creat universul Necroscope, cu nimic mai prejos.

4. The Parasite, de Ramsey Campbell
Un roman din 1980, perioada de glorie a scrierilor neogotice. Iar Ramsey Campbell a fost în perioadă echivalentul britanic al americanului King. Cu toate că cei doi joacă la categorii diferite. În vreme ce King practică un stil direct, aşa-zis no bullshit, Campbell e mai aproape de stilistica europeană. Cărţile lui sunt mai întunecate, mai complicate, accentul căzând adesea pe tribulaţiile lăuntrice ale personajelor, efectul de groază venind dinăuntru spre exterior. „The Parasite” e un bun exemplu, o poveste care brodează pe marginea istoriei ocultistului Alesiter Crowley.

5. The Girl Next Door, de Jack Ketchum
Un autor de generaţie mai recentă, afirmat spre finele anilor ’80 şi care a atins culmea gloriei către începutul noului secol. Subiectele sale sunt adesea şocante, culese din cele mai bine păzite tabuuri ale societăţii. Într-un interviu pe care am avut plăcere să i-l iau mărturisea că tocmai această înclinaţie a sa de a scrie despre latura abjectă a umanităţii l-a făcut să adopte un pseudonim (numele lui adevărat fiind Dallas Mayr), căci nu voia să-şi şocheze prea tare părinţii. „The Girl Next Door” e un exemplu bun, în acest sens. S-a turnat, de altfel, şi un film care respectă cu stricteţe litera cărţii. Cea mai recentă ecranizare a unei cărţi a sale este „The Woman”, film regizat de Lucky McKee în 2011 care a stârnit reacţii dintre cele mai extreme din partea cinefililor mai... tradiţionalişti.