Adesea, efortul exegetic înseamnă o reformulare cu elementele altui câmp semantic, o traducere intralinguală, o translaţie de la o paradigmă la alta.

Să jucăm un joc. Să presupunem că relaţia dintre Ioan Teologul şi mine n-ar fi aceea care este, ci raportul dintre noi ar fi inversat. Să presupunem, pentru o clipă, că eu aş fi profetul, şi el exegetul meu, că timpul ar curge întâi prin faţa porţii mele înainte de a ajunge mai la vale, pe la el, şi nu cum este în adevăr. Cel mai simplu drum pentru exprimarea profeţiei ar fi pentru mine, fără doar şi poate, cel conferit de suportul conceptual al lumii mele. M-aş servi de cuvinte pe care le înţeleg toţi contemporanii mei, dar le-aş îmbina dezvăluind ceea ce ei refuză să vadă, aş îndrăzni o sintaxă ce lor li se refuză.

Şi dacă Duhul, cel care suflă unde vrea el, cum bine se ştie, m-ar atinge şi pe mine cu o fărâmă de furtună, atunci aş profeţi, fără doar şi poate: "În cele din urmă, Oraşul Oamenilor de Afaceri a izbutit să domine prin intermediul tehnologiei toate popoarele, intervenind adânc la nivelul mentalităţii acestora, dezechilibrând-o pragmatic cu ajutorul impulsurilor cunoscute sub numele de "plăcere". Preşedinţii naţiunilor au fost colaboratorii fideli ai Oamenilor de Afaceri, paradigma economică devenind victorioasă prin transformarea tuturor lucrurilor cărora li se putea asigna un număr în mijloace de producţie şi obiecte de inventar: celulare, haine de firmă, gadgeturi, poşete concepute de marile case de modă, trupuri ale oamenilor şi inteligenţele lor (pentru că omul este şi el un mijloc de producţie, adică un fel de marfă cu statut special, nu-i aşa?). În schimb, Oraşul Oamenilor de Afaceri a dăruit cu generozitate o conştiinţă fără remuşcări, o viaţă confortabilă şi asigurări sociale tuturor alor săi."

Şi aş adăuga negreşit: "Numai că într-o zi a avut loc un crah cu implicaţii adânci în structura creeată de Oamenii de Afaceri, valutele de referinţă devenind aproape instantaneu şi ireversibil echivalente cu zero. În absenţa acestora, implicit şi stocurile de bunuri de consum (televizoare şi calculatoare la promoţie) au îngheţat în depozite, spre uimirea amestecată cu necaz a celor care aveau reprezentanţe comerciale peste tot în lume şi care s-au trezit peste noapte într-un faliment supraîncărcat de stocuri. Concomitent, risipindu-se un mod de viaţă, au avut loc conflicte de stradă de intensitate scăzută, dar care prin durata lor pot fi considerate endemice, antrenând aproape toţi cetăţenii Oraşului, cu notabile pierderi de vieţi omeneşti. Odată cu crahul care a pus capăt acestei civilizaţii, staţiile de televiziune au încetat pentru totdeauna să emită, iar avioanele nu s-au mai ridicat niciodată de la sol. De aceea nu se poate explica în ce fel s-a descoperit că Oamenii de Afaceri, pentru a-şi impune peste tot sistemul de referinţă pur economic, au plătit asasinarea tututor celor aflaţi în dezacord cu premisele acestuia, au înscenat şi au alimentat toate conflictele militare cu care au fost ei contemporani, fără ca vreunul dintre ei să fi pus în viaţa lui mâna pe o puşcă altfel decât pentru a-şi încerca măiestria paşnic, împotriva unor farfurii aruncate cu precizie în văzduh de către un aparat proprietate personală acţionat electric."

Iar dacă Ioan Teologul ar fi exegetul meu, conform jocului propus, atunci el ar relua cele spuse de mine, absconse fără doar şi poate în ochii nepătrunzătorilor săi contemporani, folosindu-se de peisajul lor conceptual: "Şi a strigat cu glas puternic şi a zis: A căzut! A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaşul demonilor, închisoarea tuturor duhurilor necurate, şi închisoare tuturor păsărilor spurcate şi urâte. Pentru că din vinul aprinderii desfrânării ei au băut toate neamurile şi împăraţii pământului s-au desfrânat cu ea şi neguţătorii lumii din mulţimea desfătărilor ei s-au îmbogăţit. [...] Fiindcă în inima ei (Babilonul) zice: şed ca împărăteasă şi văduvă nu sunt şi jale nu voi vedea nicidecum! Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea: moarte şi tânguire şi foamete şi focul va arde-o de tot [...]. Iar împăraţii pământului, care s-au desfrânat cu ea şi s-au dezmierdat cu ea, se vor jeli [...]. Şi neguţătorii lumii plâng şi se tânguiesc asupra ei, căci nimeni nu mai cumpără marfa lor, marfă de aur şi de argint, pietre preţioase şi mărgăritare, vison şi porfiră, mătase şi stofă stacojie, tot felul de lemn bine mirositor şi tot felul de lucruri de fildeş, de lemn de mare preţ şi marfă de aramă şi de fier şi de marmură, şi scorţişoară şi balsam şi mirodenii de mir şi tămâie şi vin şi untdelemn şi făină de grâu curat şi grâu şi vite şi oi şi cai şi căruţe şi trupuri şi suflete de oameni. Iar neguţătorii de aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe, de frica chinurilor ei, plângând şi tânguindu-se, şi zicând: vai! Vai! Cetatea cea mare, cea înveşmântată în vison şi în porfiră şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Că într-un ceas s-a pustiit atâta bogăţie! [...] Care cetate era asemenea cu cetatea cea mare! [...] Şi niciodată lumină de lampă nu se va mai ivi în tine; şi glasul de mire şi de mireasă nu se vor mai auzi în tine niciodată, pentru că neguţătorii tăi erau stăpânitorii lumii şi pentru că toate neamurile s-au rătăcit cu fermecătoria ta. Şi s-a găsit în ea sânge de prooroci şi de sfinţi şi sângele tuturor celor înjunghiaţi de pe pământ." (Apocalipsa 18: 2-3, 7-8, 9, 11-16, 18, 23-24)

Desigur, după cum bine se ştie, timpul curge dinspre Ioan Teologul spre mine, el este profetul, iar eu pot doar spera să fiu hermeneutul fidel al unora din versetele sale serafice. Rămâne însă principiul conform căruia o exegeză reuşită este în cele din urmă o împerechere de cuvinte dintr-un câmp de mentalităţi în altul...

Scris de Radu Iliescu