Dorian Gray – Intre Faust si Narcis
Scris de Ana-Maria Petritan • 21 October 2007 • in categoria Clubul de Carte
Dorian Gray debuteaza ca un personaj a carui frumusete fizica i se reflecta si in suflet.
Aceasta frumusete si presupusa sa inocenta ii atrag atentia lordului Henry, un estet cinic, care il priveste pe Dorian ca pe un discipol. Il putem considera pe Henry un Mefisto care il atrage pe Dorian intr-o drama faustiana?
Este alegerea facuta de Dorian una de natura faustiana sau o reflectie a unui narcisism exacerbat?
In locul lui ati fi acceptat targul?
Ana-Maria
Citeste cele 21 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Anca R spune:
De ce nu ar putea sa fie putin din amandoua?
Inainte de a vedea portretul terminat, Dorian apare ca un tanar deschis, entuziast, care, in ciuda originii aristocrate, nu frecventeaza societatea londoneza. In momentul in care priveste portretul are revelatia propriei frumuseti si declara ca ar face orice ca sa o pastreze. Sa fie vorba de narcisism? Fara indoiala. Insa narcisismul lui Dorian nu vine numai din constientizarea frumusetii propriului chip (cu siguranta se privise in oglinda si inainte sa il cunoasca pe Basil Hallward). Narcisismul lui Dorian se datoreaza constientizarii faptului ca chipul sau a influentat o opera de arta remarcabila. Decizia lui nu este atat de a avea parte de tinerete eterna ci de a se transforma pe sine si propria viata intr-o opera de arta. Este, desigur, o decizie de natura faustiana, asupra careia atarna de la inceput spectrul decaderii, al pedepsei. Nu degeaba Basil Hallward afirma ca toti cei care se remarca printr-un calitate care ii separa net de cei din jurul lor vor plati, iar uratii si prostii vor avea parte de ce e mai bun in viata.
As fi acceptat targul pe care l-a facut eroul cartii? Nu am frumusetea lui Dorian Gray, dar, intr-o lume dominata de vulgaritate si mizerie, perspectiva de a face din viata mea insignifianta o opera de arta si de a-mi construi propriul mic paradis artificial ar castiga. Raspnsul e da.
-
Danonino spune:
Anca, eu cred ca narcisismul si faustianismul se exclud reciproc. Dorian Grey nu poate fi narcisist decat inainte de a-l cunoaste pe Henry Wotton. Or, in carte este precizat clar ca asta nu se intampla. E un pasaj in care Dorian realizeaza ca pana atunci luase drept gluma orice compliment la adresa propriei frumuseti.
Asa, de dragul discutiei, gasesc insa un fel de antiteza la ceea ce am spus eu: Dorian Grey se sinucide in final. La fel si Narcis. Totusi, ca antiteza la antiteza, de ce s-ar sinucide un om care se iubeste numai pe sine, nu? Sinuciderea nu este deloc un gest narcisic…
-
Anca R spune:
Ana-Maria,
Cred ca Basil a contribuit la “declansarea” narcisismului lui Dorian, dar neintentionat. Fiind artist, scopul sau este de a reprezenta frumusetea pentru ea insasi(ceea ce se leaga de crezul estetic al lui Oscar Wilde, “arta pentru arta”). Dar, personalitatea lui Basil este contradictorie. Un estet ar trebui sa fie amoral, or Basil are un simt al moralitatii si un sentiment religios destul de puternice.
As spune ca Basil a ales sa nu expuna tabloul pentru ca il considera nociv. Frumusetea perfecta, pe de o parte, atrage admiratia, dar este si privita ca un hybris. (Vezi din nou replica lui Basil despre cum toti oamenii cu o calitate remarcabila vor plati scump pentru ea). Basil nu ar dori sa atraga mania zeilor asupra lui Dorian, dar, bineinteles, precautia sa se dovedeste zadarnica. Pe langa admiratie, frumusetea lui Dorian ar fi sadit un sentiment de frustrare in randul celor care i-ar fi vazut portretul, ceea ce le-ar fi cauzat nefericirea.
-
Danonino spune:
Intrebare intrebatoare: de ce e asa lunga coada la ghiseul de “Awaiting Moderation”? Cele doua comentarii ale mele au zis ca s-au plictisit tare;)
-
Hellene spune:
Sunt de acord cu Anca in mai tot ce zice. Sincer nu m-as fi gandit deloc la o alaturare Faust/Dorian. Nu cred ca altii l-au pus sau l-au determinat pe tanarul frumos sa ia deciziile pe care le-a luat si sa actioneze cum a actionat. Frumsetea redata de tablou si increderea in sine capatata odata cu el, cred ca acestia au fost factorii care au declansat nebunia si obsesia lui. Cand cineva iti spune zi de zi cat esti de incantator vazului, cand altcineva te considera demn de a ramane pururi tanar pentru posteritate, e aproape imposibil sa nu ti se urce la cap.Cred ca asa a patit si bietul Dorian.
-
Ana-Maria spune:
@Hellene – mie mi se pare ca Henry este un Mefisto. Nu atat prin influenta anterioara finalizarii tabloului (scena pomenita de Anca), cat mai ales prin influenta sa ulterioara.
Pana cand realizeaza rolul efectiv al tabloului si pretul sau, Dorian trece deja printr-o drama (relatia cu Sybil Vane si moartea ei). Influenta lui Henry este hotaratoare atunci.
Daca Basil (tot un adorator infocat al frumusetii lui, deci implicit un catalizator al narcisismului sau) ajungea primul in aceea zi la el, sunt sigura ca decizia lui Dorian era alta.
Dar ajunge Henry, care nu este doar un admirator al frumusetii sale, dar si un intermediar al targului pe care il face. Discursul sau cinic despre femei si moarte este ceea ce il determina pe Dorian sa accepte targul si sa-si vanda sufletul.
Intrebarea care ma roade pe mine este daca Henry este sau nu constient de rolul sau?
-
Anca R spune:
@Ana-Maria,
Henry este un teoretician al estetismului si amoralismului. Dar, daca imi amintesc eu bine, el nu isi pune in practica teoria. Viata sa domestica pare sa fie tipica pentru un reprezentat al inaltei societati a vremurilor sale.
Nu as spune ca Henry ar fi constient sau inconstient de rolul sau, ci mai degraba ca el nici nu se astepta ca Dorian sa ii puna in practica “invataturile”. Si totusi Dorian ajunge ceea ce Henry doar viseaza sa fie. El nu este, insa, neaparat, creatura lui Henry, pentru ca viata sa secreta depaseste orice inchipuiri ale “mentorului” sau.
-
Ana-Maria spune:
@ Anca – multumesc de raspuns! :)
Si eu il vad pe Basil ca un personaj mai degraba inocent, care nu este perfect constient de rolul sau si este angrenat fara voie in toata aceasta poveste.
Faptul ca nu este amoral (caci oscar wilde nu crede in arta morala sau imorala) este oare si motivul pentru care sfarseste tragic? -
Ana-Maria spune:
@ Anca – si eu am simtit ca Henry (mai ales spre final) este complet depasit de ceea ce a devenit Dorian.
La fel, nu aplica in existenta sa cotidiana conceptele pe care le sustine. El este un burghez care face o conversatie delicioasa. Doar atat.Pare inconstient de rolul sau, este incapatanat in joaca sa cu Dorian – desi este rugat de Basil sa nu o faca – si pare impasibil la toate consecintele influentei sale.
-
Anca R spune:
Ana-Maria,
Eu zic ca da, faptul ca Basil este artist, dar totusi insista sa isi pastreze moralitatea, devine cauza sfarsitului sau tragic. In noaptea in care este ucis de catre Dorian, el venise sa isi viziteze asasinul pentru a-l convinge sa se caiasca pentru pacatele sale si chiar ii cere sa se roage impreuna.
-
Anca R spune:
@ Danonino
Ma tem ca am intrat pe un teren foarte delicat si nu as vrea sa fac o afirmatie prea evident gresita (adica mi-e frica sa nu spun o prostie)
Totusi, eu nu cred ca Dorian Gray este doar un narcisist. El este intr-o continua cautare a unui paradis artificial. Nu se iubeste doar pe sine, ci iubeste un ideal estetic, in a carui cautare neintrerupta se afla, pe care urmareste sa il asimileze propriei vieti.
In ceea ce il priveste pe Henry Wotton, el a pregatit terenul pentru declansarea narcisismului lui Dorian, dar el nu s-ar fi declansat in absenta portretului pictat de Hallward, in care Dorian vede confirmarea spuselor lui Henry.
Sunt de acord, sinuciderea nu este un act narcisic. Insa Dorian dispretuia ceea ce e devenit. Sa nu uitam ca el era fortat, prin existenta portretului, sa isi contemple sufletul in toata uratenia lui. Mai putea intr-adevar sa se iubeasca pe sine mai presus de orice altceva fiind constient de diformitatea sa interioara?
-
Ana-Maria spune:
@ Danonino – nu stiu de ce a intarziat moderarea. sper ca nu s-au plictisit tare :)
Si pentru ca am ajuns undeva deja la mijlocul discutiei (la mine fiind evident ca sustin atat latura faustiana cat si narcisista a lui Dorian – ca doar eu am pus intrebarile :)) ma intreb daca actul din final este cumva un act sinucigas voluntar.
Nu cumva, cum a spus Anca, Dorian a reactionat doar impotriva portretului, dintr-un pur gest narcisist? :)
-
Danonino spune:
Imi place ca se ating usor-usor si ideile din prefata scrisa de Wilde. Este cheia de lectura pe care eu am utilizat-o :)
In ceea ce priveste narcisismul si voluntarismului actului “sinucigas” din final, sunt doua adjective cu care nu sunt de acord, tocmai din prisma cheii de lectura pe care am folosit-o.
La o recitire fie si numai a ultimului capitol, se va observa ca Dorian Gray nu se caieste prea tare pentru modul in care si-a trait viata. Combate si argumenteaza orice astfel de gand. Mai degraba il fascineaza ideea unui nou inceput, isi face tot felul de calcule care, daca nu ar fi atat de spontane, le-am putea numi chiar strategice.
Faptul ca se gandeste la un viitor dupa ce in prelabil ar sterge orice urma ce ar trada existenta lui de pana atunci exclude in mod logic voluntarismul gestului “sinucigas” ( de unde si ghilimelele:) )
Ce spuneti despre conceptul de “constiinta”? Mi se pare un fel de cheie de bolta alaturarea pe care Dorian Gray o face intre constiinta care i-a lipsit pana atunci…pentru ca a fost inchisa in tablou? Oare?
Oricum, sa nu scapam din vedere faptul ca finalul este unul de roman fantastic. Adica, mai degraba il iei ca atare. Cam ca arta: te fascineaza sau nu :)
-
Ana-Maria spune:
@ Danonino nu ti-am raspuns pentru ca in ultimul tau comentariu atingeai doua aspecte – prefata si constiinta – pe care doream si eu sa le discut :)
Am mai publicat un post cu intrebari ce se refera la rolul artei, artistului si constiinta lui Dorian.
Va astept sa va spuneti parerea si despre aceste aspecte! :)
-
Ana-Maria spune:
Si am mai adaugat un post despre Dorian Gray!
Va astept din nou sa imi spuneti ce credeti! :)
http://www.bookblog.ro/x-ana-maria-petritan/dorian-gray-si-iubirea/
-
cosmina spune:
ma puteti ajuta si p mn spunandu-mi und as gasi cartea lui dorian gray-estetica,arta si cunostiinta ?o caut si nu o gasesc la nici o librarie.va multumesc mult
Danonino spune:
21 October 2007 | 3:25 pm
Mi-au placut foarte mult straturile multiple ale unui roman ce parea mult prea victorian pentru a fi ceva prea special. Am continuat insa lectura pentru ca “Portretul lui Dorian Gray” imi fusese recomandat cu entuziasm.
Si as spune ca da, e vorba de pactul faustian cu diavolul. Ma indoiesc insa ca-l putem asemui pe Henry Wotton cu Mephisto. Mephisto nu exista in acest roman decat ca esprit de l’epoque, acea aplecare spre decadenta si spre senzualism excesiv. Acel Nou Hedonism. Nu cred insa in ipoteza narcisismului. Dorian Gray devine constient de sine abia atunci cand Henry Wotton actioneaza ca un revelator. Ulterior acestui act revelator, orice act denotand narcisism ar fi pus in chestiune de pactul faustic.
Dialogurile insa, cata savoare!