Sotron

September 26th, 2006 | Ana-Maria Petritan, Lit. contemporana, Roman de dragoste |

Autor: Julio Cortázar
Rating:

Este greu sa vorbesti despre aceasta carte. E ca si cum ai incerca sa explici unui om notiunea de ocean, avand la indemana un pahar cu apa sarata. Este vorba de o mandala, una totala, ce include unul sau doua orase, un grup de prieteni, muzica buna, mult mate si Gauloise, un scriitor si un cuplu, o iubire. Ce doriti sa cititi? Aveti totul aici. In ce ordine vreti sa cititi? Aici nu conteaza. Aveti in maini cartea fara inceput si fara sfarsit. O opera grandioasa, formata din componente mici ce se vor descoperite numai atunci cand avem puterea de a face abstractie de intreg si sa cautam detaliul.

Cortázar ne da indicii asupra formelor de lectura a acestei carti. Dupa ce vom fi lecturat o data cartea in mod traditional, Cortázar ne ofera o noua varianta: sa citim cartea respectand un cod numeric dat al capitolelor. Astfel citim (de cel putin) doua ori povestea lui Oliveira si a Magai, experimentam de doua ori ratacirea in hatisul de sentimente si ni se ofera sansa de a descoperi ce ne-a scapat prima oara.

Orasul. Parisul. Este un Paris nostalgic, sarac si mizer dar fermecator, unde intalnim la fiecare colt de strada cate un clochard misterios, un oras magic si, fara a fi descris intr-un mod idealist, totusi irezistibil. Alaturi de Buenos Aires, care apare in prima sau a doua parte a cartii (depinde mult de cum alegem sa ne organizam lectura), Parisul se incadreaza in categoria “oraselor personaj”, asemeni Alexandriei lui Lawrence Durrell.

Dincolo de Paris, patrundem in lumea lui Oliveira, ce se invarte intre iubirea mistuitoare pentru Maga, Clubul si puternicile sale trairi, ce il rup de lumea pe care Maga reuseste sa o inteleaga. Oliveira oscileaza intre momentele in care o dispretuieste pe Maga pentru simplitatea gandirii ei, cand ii e rusine cu ea in fata prietenilor, si momentele de luciditate, cand vede in ea forma sincera de existenta, eliberata de constrangerile unei gandiri mult prea analitice. Maga devine o masina de trait, un fulger desavarsit, iar Oliveira e cel care isi recunoaste limitele (“Tu daruiesti infinitul, eu nu stiu sa-l primesc, iarta-ma. Imi intinzi un mar si eu mi-am lasat dintii pe noptiera.”) si isi asuma in cele din urma esecul (“…insa eu am adus inca o data ordinea falsa ce ascunde haosul, m-am prefacut ca ma daruiam unei vieti profunde, a carei apa navalnica o atingeam de fapt doar cu varful piciorului.”)

Cortázar nu ne prezinta insa o iubire unilaterala, inceputa si sfarsita de ganduri, ci ne ingaduie sa o intelegem in totalitate, ridicand sexul la valente mitice: “şi atunci se înfiripă între ei o înţelegere confuză fără cuvinte, Oliveira simţi ca şi cum Maga aştepta de la el moartea, ceva în fiinţa ei care nu era eul său treaz, o formă obscură cerînd distrugerea, lenta spintecare cu cuţitul în spate ce stinge stelele nopţii şi redă spaţiul întrebărilor şi terorii.”

O alta parte importanta a cartii o reprezinta profesiunea de credinta a unui scriitor, un anume Morelli, admirat si studiat de membrii Clubului. Morelli nu este altcineva decat vocea lui Cortázar in roman, o sansa de a invata caile spre creatie, ceea ce sta in spatele unui experiment literar. Dupa cum spune chiar el, Cortázar incearca sa distruga habitudinile mentale ale lectorului, oferind posibilitatea unei lecturi sincere, care implica cititorul si il transforma in personaj activ. De aici si forma romanului, posibilitatile variate de lectura cat si inovatiile de limbaj si de forma: aparitia unui h care precede unele cuvinte, in unele segmente de text (Holiveira) sau dispunerea intercalata o doua povestiri intr-un singur capitol (randurile pare prezinta o poveste, iar cele impare alta).

Sotron merita punctajul maxim. Pentru tot. Dar mai ales pentru ca este inovator si pentru ca este ceea ce a vrut sa fie: o mandala. Este cartea pe care o poti citi mereu doar pentru a mai descoperi un nou model, o noua nuanta care prima data ti-a aparut altfel. Si nu pot incheia decat cu o morelliana: “A scrie inseamna a-mi desena propria mea mandala si in acelasi timp a o strabate, a inventa purificarea, purificandu-ma; munca de biet saman alb cu slip de nailon.”

Reviewer: Ana Maria Petritan

• Bestiar
• Cât de mult o iubim pe Glenda
• Manuscris gasit intr-un buzunar si alte povestiri
• Sotron
• Manuscris gasit intr-un buzunar si alte povestiri