Autor: Alain de Botton
Rating:

(ediţia în limba engleză)

Se observa cu usurinta inca din titlu despre ce este vorba in romanul care urmeaza. Nu stiu cum se nimereste (sau cum aleg eu in mod deliberat cartile), dar dragostea e intotdeauna prezenta in ele.

De data aceasta insa, domnul de Botton mi-a rezervat o surpriza: din cartea sa lipseste romantismul (visarea, fluturasii, inimioarele, clarul de luna etc.) si pe deasupra dramatismul aferent oricarei povesti de dragoste este aproape imperceptibil. Si fara acestea iubirea devine, ei bine, un subiect concret, o stiinta (si nu o arta). Cartea se putea numi foarte bine si "Tratat despre iubire" - era poate mai aproape de realitate.

E interesant, insa nu neaparat captivant, cum dragostea e impartita in 24 de capitole, cum relatia dintre un barbat si o femeie trece prin "Fatalism romantic", "Scepticism si credinta", "Terorism romantic", "Psihofatalism", "Sinucidere", culminand, ca un tratat adevarat, cu "Invatamintele iubirii": "Mi-am dat seama ca trebuia invatata o lectie mai complexa, una care sa poata manipula incompatibilitatile iubirii, echilibrand nevoia de intelepciune cu potentiala ei neputinta, echilibrand imbecilitatea starii de a fi indragostit cu inevitabilitatea acesteia."

In centru ii avem pe narator si pe Chloe, doi indivizi care nu pretind a fi prototipul barbatului si femeii, insa detaliile care ii individualizeaza ar putea fi cu usurinta schimbate, ajungandu-se astfel la alti doi indragostiti. Povestea insa ar ramane aceeasi; pare independenta de cei doi.

Faptul ca autorul are importante tangente cu filosofia se observa imediat din primele pagini ale cartii, pe care, sincer, ai nevoie sa le recitesti de cateva ori pentru a le intelege, daca ai inceput cumva romanul undeva in pat, pe la 12 noaptea, sperand sa te relaxezi. Analize amanuntite, calcule matematice si explicatii filosofice sau mistice iti arata repede ca ai in mana o carte cam incalcita pentru subiectul pe care il abordeaza. Imaginatia si predispozitia pentru visare raman pe tusa in timp ce ratiunea intra in joc. In unele pasaje poti fi surprins de amintiri ale unor situatii asemanatoare din propriul trecut amoros, ale unor neconcordante sau curiozitati de care ti-ai dat seama si tu la un moment dat. Faptul ca le vezi scrise ordonat intr-o carte, disecate si lipsite de romantism, poate actiona ca o revelatie sau ca un imbold.

Pe masura ce inaintezi si te obisnuiesti cu stilul autorului, incepi sa-i prinzi metaforele si sa urmaresti cu usurinta cum trece de la religie la pantofi, de la Cosmo la intimitate, de la bucuria lucrurilor simple la anxietate. Si te prinzi pe undeva, la un moment dat, ca are dreptate. Sau e doar foarte convingator. Oricum, dragostea e toate lucrurile astea concrete, o insiruire de subiecte, obiecte, idei, circumstante si pareri. Nu e numai atat, dupa cum pare ca sugereaza autorul, insa pe termen lung acestea isi spun cu siguranta cuvantul.

Finalul e intr-un fel prevestit de atitudinea cinica si analitica a autorului. Totul se indreapta progresiv intr-acolo. Ceea ce nu poti banui insa, sunt ultimele 3 pagini in care optimismul si usoara ironie ies la iveala, autorul isi da jos ochelarii si mustata scotand la iveala un nas de clovn. Parca iti dai seama la final ca totul a fost o gluma, ca autorul a jucat un rol si defapt nu vorbea serios. Iti rasuna in cap un "Ha!" si pe fata iti apare un zambet complice.

E cartea ideala pentru cei care nu cred in metafizica iubirii, pentru a le demonstra ca aceasta exista si pentru cei care vad iubirea ca pe ceva imaterial, pentru a le demonstra si acestora ca se inseala. Iti dai seama pe parcurs din ce categorie faci parte.

3 stele pentru ca imi amintesc de unele pasaje in care ma plictiseam sau altele care pur si simplu ma oboseau prin stilul intortocheat, pe alocuri, al autorului. Si pentru ca n-as reciti-o de frica sa nu devin si eu cinica.

Reviewer: Anca Cristina