Esti aici: bookblog.ro » Cristi Mitran, Lit. contemporana » Fight Club
Fight Club
Autor: Chuck Palahniuk
Rating: 
„Vreau să-mi dai una cât de tare poţi.”
Unii nu înţeleg exact ce vrea să spună Palahniuk în Fight Club. Este foarte uşor să rămâi blocat asupra violenţei excesive, să fii demoralizat de nihilism, dezgustat de autodistrugerea personajelor, dezinteresat de „anti-consumerism”-ul evident. Ca maica-mea de exemplu, care a văzut jumătate din film şi îşi mai aminteşte doar că personajele se bat fără rost. Nu pot să spun că o învinovăţesc.
Ca să cunoşti cu adevărat o persoană trebuie să te baţi cu ea, cel puţin asta susţin unele arte marţiale. Ca fost practicant de karate, sunt de acord. Nu mă înţelegeţi greşit, nu am mai fost implicat într-o bătaie din clasa a noua încoace, dar nu pot să neg faptul că violenţa este una dintre cele mai directe căi de exteriorizare. De câte ori nu aţi lovit un perete sau aţi trântit o uşă la mânie? În orice caz, nu îmi petrec seara de sâmbătă luptându-mă în subsolul unui bar şi, chiar daca aş face-o, nu aş putea să vă spun. „Prima regulă a Fight Club-ului este să nu vorbeşti despre Fight Club”.
Nu consider că Fight Club conţine violenţă fără rost, nici măcar atunci când lucrurile încep să sară în aer. Cred că toate bătăile din Fight Club servesc două scopuri. Primul este cunoaşterea de sine, după cum spune şi Tyler la un moment dat.
Un al mod de interpretare este că naratorul, Tyler, sau ceilalţi membri ai Fight Club nu şi-au cunoscut niciodată taţii şi se bat de fapt cu figura paterna. Tot aşa am putea explica şi toate clădirile care sar în aer, printr-un imens complex al lui Oedip, decât prin ura faţa de lumea condusă de corporaţii care ne invaţă să cumpărăm cele mai noi modele de maşini sau canapele de la IKEA. Gândul că toţi acei chelneri, contabili, informaticieni şi şoferi se pot strânge în pivniţe întunecat şi se pot bate până cad laţi este puţin înfricoşător şi te face să te întrebi cine conduce lumea cu adevărat. De aici reiese şi al doilea scop al luptelor din Fight Club: dorinţa oamenilor de a se apropria şi a comunica cu alţi oameni. Şi cum poţi să comunici mai bine decât implantându-ţi pumnul în faţa altcuiva?
Tendinţele nihiliste nu sunt atat de puternice pe cat s-ar crede la prima vedere. Palahniuk se consideră un romantic şi spune că romanele sale sunt văzute ca nihiliste doar pentru că oamenii nu sunt de acord cu ideile expuse.
Singura critică rămasă ar mai fi misoginismul. Se spune ca romanul este misogin datorită felului în care este reprezentat singurul personaj feminin al romanului, o nimfomană narcomană cu tendinţe sinucigaşe. Dar în final naratorul renunţă la Fight Club şi Tyler pentru a încerca să clădească o relaţie adevărată cu Marla, deci îmi pare rău, dar ipoteza „oh, e despre bărbaţi care se bat între ei şi aruncă chestii în aer” nu ţine.
Până acum am spus că Fight Club nu este violent, nihlist, sau misogin. Atunci ce este? Adevărul e că este ridicol. Dacă simplifici la extrem e vorba despre nişte tipi care se bat şi după aia fac bombe din săpun. Îmi place până în punctul în care Tyler îşi începe discursul despre anarho-primitivism. La început sună ca un tip care are răspunsul la toate, iar apoi afli că răspunsul e vânătoarea de elani printre ruinele New York-ului. Viitorul e facut din bombe din săpun. Prăbuşirea civilizaţiei e un lucru bun. Nu, mulţumesc!
Nici măcar nu îmi place ultima parte din Fight Club, cu tot cu marea răsturnare de situaţie, pe care nu o s-o dau de gol. De fapt, motivul pentru care am luat cartea a fost să văd cum se compară cu filmul, şi trebuie să recunosc că îmi place mai mult filmul. M-aş uita mai degrabă la Brad Pitt şi Edward Norton caftindu-se decât să citesc cartea, deşi este scrisă într-un stil minimalist dar reuşit, care se menţine la un nivel constant pe tot parcursul romanului. Asta e, unele cărţi sunt destinate să fie filme şi unele filme sunt destinate să fie cărţi.
De ce i-am dat patru stele? Romanul îmi place şi îmi displace în egală măsură. Îmi place pentru felul în care spune lucrilor pe nume, pentru oamenii furioşi care caută mijloace de exteriorizare şi căi de a crea relaţii cu alţi oameni. Îmi displace pentru că prima jumătate mă face să cred că atitudinea lui Tyler e atât de grozavă, iar a doua parte îmi distruge complet această impresie. Oricât de bine sună luptele, nihilismul şi distrugerea, finalul cărţii te face să vezi cât de ridicolă e toată treaba.
I-am dat patru stele pentru că sunt unele cărţi care de fiecare dată când cred că am devenit om matur le iau de pe raft, le recitesc, şi mă surprind spunând: „Nu pot să cred că a făcut aia!”. Şi mă conving că încă nu sunt. Snow Crash ar fi una dintre ele. Fight Club ar fi alta.
Aşa că vă recomand s-o citiţi (dacă aţi văzut deja filmul şi nu vă interesază să vedeţi cum a povestit Palahniuk iniţial actiunea uitaţi toată treaba). Nu o să doară, decât dacă chiar vă înscrieţi într-un club de box underground. Fight Club nu e un „mod de viaţă”, nu e o alternativă. E o problemă care în cele din urmă se rezolvă singură, deşi într-un mod cât se poate de ineficient. Probabil pentru că personajele sunt prea „stricate” de societate şi viaţă pentru a mai putea funcţiona ca oameni normali. Sau poate pentru că viaţa nu are rezolvări simple sau eficiente.
Oamenii mă tot întreabă dacă am auzit de Cristi Mitran.
O recenzie de: Cristi Mitran
Poti sa-mi dau un exemplu de film care a fost (sau este) destinat să fie carte?
Nu prea, am spus-o doar pentru ca suna bine. Sunt sigur ca exista totusi… de exemplu Terry Brooks a scris SW: Episode I dupa filmul lui Lucas, si filmul e destul de prost. Nu am citit cartea, deci poate e mai buna decat filmul, poate nu.
Asta te-a deranjat cel mai mult din toata recenzia? Eram convins ca partea cu “Fight Club nu este violent, nihlist, sau misogin” avea sa supere pe cineva destul de mult incat sa-mi scrie mail-uri de amenintare sau macar sa lase un comment rautacios aici, dar se pare ca nu m-am straduit destul.
Sau cand am spus ca m-as uita mai degraba la FILM decat as citi cartea, pe un blog despre CARTI!
Oh, si ultima fraza e amuzanta pentru ca e scrisa in stilul naratorului romanului.
Adica, sincer, cred ca scopul principal al acestor “recenzii” e sa creeze discutii despre carte, sau macar reactii, fie ele negative. Consider ca momentul meu de glorie pe bookblog pana acum a fost cand cineva mi-a numit o recenzice de 8 pagini penibila, dupa ce a spus ca nici macar nu o citise.
Pentru astfel de momente continui sa scriu.
Multumesc pentru comentariu.
Intrebarea mea a fost pe cat se poate de serioasa. Este un subiect care ma intereseaza (carti ce au influentat file). Vezi http://elt.au.edu/files/Mr.%20Mihnea/
Arata interesant, nu pot chiar acum dar o sa ma uit pe teza ta.
M-am mai gandit la un exemplu: Neil Gaiman a scris o poveste scurta intitulata “Goliath”, in universul Matrix (se gaseste pe colectia Fragile Things).
Si R.A Salvatore a scris carti un universul StarWars.
Ai spus ca nu ti-a placut safarsitul filmului si itzi dau dreptate. Imagineazati ca ai dreptul sa schimbi a doua jumatate a carztii shi sa lashi sa vada rezultatul totzi cei care au fost dezamagitzi. Cum s-ar termina cartea in viziunea ta? Gandeste-te serios shi trimite-mi un mail cu raspunsul.
eu sunt de parere ca a parasit Fight Club-ul pentru Marla pentru ca oricum si-a atins scopul. Toate cladirile au sarit in aer si dupa spusele lui Tyler acum lumea o poate lua de la capat. (fara datorii
)
In fine mie mi-a facut placere sa o citesc, desi vazusem filmul.
Mickey, per total imi place mai mult cum se termina cartea decat cum se termina filmul. E un fel de cliseu, care la randul lui e cireasa de pe tort la o gluma ridicola.
Nu stau eu sa rescriu Fight Club acuma, si ma indoiesc ca m-as putea gandi la un final mai bun.
CiuF, in carte nu sar toate cladirile in aer, aia se intampla in film. Naratorul isi da seama in subconstient ca ideea lui Tyler e ridicola si isi saboteaza singur bomba. Si se lasa de Fight Club ca sa cladeasca o relatie cu Marla, pentru ca ideologia de baza a lui Tyler nu vede o relatie sanatoasa drept solutia problemelor sale…
In fine, fiecare a inteles ce a vrut.
sa inteleg k voi toti ati ramas cu impresia k tyler moare la sfarsit?sau mai bine zis el este muritor?…eu nu am aceasta parere….[am vazut doar filmul]….exista 2 momente..unul la inceputul si unul la sfarsitul filmului prin care acesta isi face simtita prezenta….primul: cand naratorul este la doctor iar acesta ii spune sa mearga la cei care au cancer testicular pentru ca acolo este intradevar durerea…in acest moment, in spatele doctorului apare tyler pt o fractiune de secunda….deabia sesizabil(pt a prinde momentul am vazut filmul cu o viteza de redare cu vreo 40%mai mica decat cea normala)…care sta cu bratele incrucistate…o pozitie specifica persoanelor cu o mare influenta si foarte sigure pe ele….dovada personajul exista de ceva vreme…mai tarziu se spune”tyler locuise in casa aceea de un an”. Al doilea moment in care el isi face simtita prezenta este dupa ce explodeaza toate cladirile acelea in finalul filmului…k si in primul caz, apare pt o fractiune de secunda….insa putin mai sesizabil decat prima data.Diferenta este k la sfarsit nu mai apare el ci apare un cadru dintr-un film porno[legatura cu unul dintre job-urile lui]…..astea ar fi fost dovezi ale existentei lui tyler inainte si dupa el se intalneste cu naratorul,jack, ruben sau cum vreti…..de ce nu moare tyler? explicatia este data chiar de el…el este tot ceea ce jack[ ruben, cornellius sau oricine altineva] si-a dorit sa fie…deci poate sa mai apara oricand si oriunde, scopul fiind acela de a schimba lumea….se poate numi renuntarea la prejudecati(la urma urmei km despre asta este vb) si a incerca sa traiesti dupa alte reguli decat cele impuse, clasice. fight club-ul spune k suntem sclavii unor idei si concepte impuse, transmise si pe care le-am luat de bune avand un singur argument “asa face toata lumea”.
Mi s-a parut interesanta si incintanta recenzia ta,mai ales faptul ca ai privit cu multa luciditate si maturitate aceasta carte pe care eu o consider un lucru foarte valoros deoarece a fost sursa de inspiratie pentru cel mai bun film pe care l-am vazut vreodata(si crede-ma,desi am doar 16 ani,am vazut foarte multe filme).este adevarat,cartea seamana mai mult cu un scenariu de film insa mesajul pe care il transmite este extrem de important.Recunosc,ca marea majoritate datorita filmului am cumparat cartea si se pare ca in toata discutiile despre cartea Fight Club intervine si capodopera lui david fincher.
poate suna destul de imatur si exagerat insa aceasta carte mi-a schimbat perceptia despre viata,despre cum sa privesc aceasta lume in care suntem obsedati de moda si de cumparat produse de care nu avem nevoie.inainte sa citesc cartea(bine,recunosc,inainte sa vad filmul) ma preocupa cu ce sa ma imbrac astazi la scoala, ce sa mai imi cumpar de imbracat,ce profesie sa urmez,cum sa obtin bani pentru a cumpara lucruri de care nu am nevoie neaparat,intr-un cuvant,ce fac cu viata mea.Dupa Fight Club toate aceste lucruri au devenit neimportante,am inceput sa privesc altfel viata si sa constientizez ca orice ai face,oricat de mult te-ai stradui ,viata aceasta este atat de scurta incat este absurd sa-ti faci griji.
Nu stiu daca ceilalti acorda lui Fight club o importanta atat de mare insa aceasta carte ma fascineaza pentru ca se afla in concordanta cu idealurile si dorintele mele.
Societatea in care traim creeaza indivizi precum Naratorul.indivizi care isi urasc propria viata si persoana si care isi creeaza un prieten imaginar pentru a iesi din aceasta inchisoare care se numeste rutina.Tyler Durden este modelul meu,omul liber din toate punctele de vedere care a inteles cu adevarta in ce lume traim.El este un om lipsit de aspiratii al carui ideal este sa “ajunga la fund”.nu inseamna ca sunt de acord cu elementele anarhiste din conceptia despre viata a lui tyler,insa ceea ce este cu adevarat important si demn de urmat este atitudinea sa in fata acestei existente pe care o consideram mizerabila din sinplul motiv ca nu stim sa traim cu adevarat.ne luptam sa escaladam scara sociala,sa ajungem in varf,ca apoi sa devenim dezamagiti de tot ce am realizat.
Viata este absurda,dar este pacat sa o transformi si intr-una plictisitoare si mizerabila de aceea trebuie sa faci ceea ce iti place cu adevarat si sa nu faci
nici un compromis.
Mama,ce am mai divagat,de la o carte am inceput sa elaborez cugetari despre viata si locul nostru in societate.poate ca Fight Club si-a atins cu adevarat scopul.Este un lucru destul de ciudat cu fight club;in ciuda faptului ca este un film/carte intunecat si violent nu te deprima,din contra,iti readuce speranta si te face sa te simti mult mai bine
Asa ca atunci cand sunteti foarte tristi ,nu va uitati la o comedie ieftina care iti readuce buna-dispozitie(ce cliseu!),ci cititi sau vizionati Fight club.
P.S:n-am chef sa recitesc tot ce am scris asa ca il trimit direct,dar va pot asigura ca absolut tot ce am scris vine din inima si cred cu adevarat in ceea ce am scris mai sus.
“Mama,ce am mai divagat,de la o carte am inceput sa elaborez cugetari despre viata si locul nostru in societate.” – Eu daca citesc o carte sau vad un film si nu “divaghez” ca tine, simt ca am pierdut timpul. Oricum exact acelasi sentiment il am si eu cand ma uit la Fight Club: de libertate, de optimism, de relaxare. Este filmul meu adevarat pana acum.
Recunosc,nu am inteles cu adevarat mesajul din FIGHT CLUB pentru ca daca il intelegeam cu adevarat nu mai scriam acum pe un blog ci imi traiam viata cu adevarat.
Dar este nevoie de mult curaj ca sa-ti traiesti viata asa cum vrei.
problema mea e simpla eu inteleg multe dar nu pot exprima celorlalti coerent ceea ce vreau sa spun, ceea ce simnt, de fapt nu cred ca are vreo importantza cu adevart, mi-ar fii placut sa pot face si eu un comentariu la fel ca voi dar nu pot, dar va pot recomanda sa cititzi WATCHMEN unde toate personajele principale alcatuiesc omul alienat din mine , sau sa vedezti perosanjul THE JOKER din ultimul batman, TRAVIS din TAXI DRIVER, sau fitzi foarte atentzi la Ben Braddock din The Graduate,filmul lui Michelangelo Antonioni Blowup (1966)si Zabriskie Point (1970),Ingmar Bergman’s The Seventh Seal (1957) si multe altele, nu sunt filme care ma- u influentzat ci sunt filmele care vorbesc de “chestii” pe care eu nu le traiam deja nu nu le puteam numii, dar in final totul e ridicol de absurd si al dacului de amuzant
Ingmar Bergman’s The Seventh Seal (1957) si multe altele, nu sunt filme care ma- u influentzat ci sunt filmele care vorbesc de “chestii” pe care eu le traiam deja si nu nu le puteam numii, dar in final totul e ridicol de absurd si al dacului de amuzant
Ma bucur ca ti-a placut cartea si ca a avut un impact asupra ta. Asta ar trebui sa faca literatura.
Nici eu nu pot sa spun ca am inteles complet mesajul, desi exista o diferenta intre a-l intelege si a-l accepta. Cel mai bun mod in care poti sa distrugi ceva e sa-l duci la extrem. Ultra-violenta din Fight Club devine ridicola prin exagerarea ei si, in final, vrea sa arate ca tocmai societatea impotriva careia este indreptata aceasta ultra-violenta este ridicola.
In cele din urma, daca te uiti la roman dintr-o perspectiva foarte larga si obiectiva, Palahniuk iti spune sa iti faci propriile tale decizii, inclusiv despre modul in care iti traiesti viata.
Dintre toate cartile lui, cred ca asta e cea mai pesimista dintre ele. Desi, poate parea foarte “ridicatoare la lupta” prin chestii ca “nu esti masina ta…bla bla”, in final, mie mi-a lasat un sentiment de resemnare in urma epuizarii. Adica, luptand anti-sistem iti dai seama pana la urma ca distrugand un “cerc vicios” si eliberandu-te, nu faci decat sa dai intr-altul. Abandonul de la sfarsit in favoarea Marlei, e resemnarea in fata unei “victorii”. Victorie = o cauza pieduta.
Superb,kiar si pt o fata.vezi si altfel viata….
am vazut doar filmul..dar un singur lucru nu am inteles…de ce “naratorul”,la sfarsitul filmului, nu pateste nimic atunci cand se impusca in cap si “moare” doar tyler?:|…pentru ca mi se pare imposibil ca un om sa ramana in viata…sa mai poata sta si in picioare..cu o gaura in cap..:|
N-ati inteles nimic din filmul asta.
Incercati ceva mai usor, de exemplu “Taxi driver” – un alt film extraordinar dar care , ca si “Fight club”, nu este accesibil tuturor.
Toata violentza si intunericul din film au o frumusetze aparte…atit filmul cit si cartea sunt un indemn sa traiesti viatza la maxim..sa nu te multumesti sa fii sclavul obiceiurilor impuse de altii….filmul e chiar super optimist dar daca ai creierul cit nuka nu ai cum sa faci diferenza intre pian si vioara…
cu exceptia a 3 forumisti restul sint praf…cu tot respectul din lume…luciana era curioasa de ce la sfarsit nu moare norton desi sa impuscat in cap…Loooool..te rog citeste mai bine”almanahe”….iti sunt mai folositoare..lasa fight pt nenea mai mari
Nu stiu daca cineva de aici a citit sau a vazut filmul “A Scanner Darkly” de PKD. Am adus chestia asta in discutie, pt ca exista o asemanare intre cele doua filme/carti. In ambele exista o simbioza intre malefic si banal,iar protagonistul isi pierde capacitatea de a discerne. Cred ca atat”A Scanner Darkly”, cat si “Fight Club” merita vazute, desi nu cred ca le-am inteles pe deplin, spre deosebire de CARLOS, care se pare ca joaca rolul sofistului. Crede-ma nici tu nu esti departe de “almanahe” daca tot scrii cu “tz” il loc de “ţ”.
Recenzia mi s-a parut foarte buna, felicitari.
Am vazut “A Scanner Darkly” cu ceva timp in urma. Da, intradevar, e un film care te lasa putin pe ganduri. De asemenea, e genul de film la care ma pot uita de mai multe ori fara sa ma plictisesc, din contra.
Ce am inteles eu.
Oamenii care intrau in Fight club erau oameni cu probleme(exemplu Bob avea probleme cu productia de testosteron, el fiind fost culturist a folosit steroizi, chiar spune Dianabol… acestea produc pe cale artificiala testosteron si a ajuns la stadiul in care corpul lui nu mai producea testosteron, d’aia ii crescuse sanii) sau inocenti, adevarat? DA
Unul dinte instinctele primare ale masculului este bataia, lupta, competitia mai exact (d’aia majoritatea luptatorilor sunt barbati, d’aia majoritatea barbatilor se uita la fotbal, box etc.) aceasta elimina endorfina, crestea secretia de testosteron si te facea puternic, invincibil, tipic masculilor, ati vazut ca devastau tot, monumetul acela mare sub forma de bila arata cat de puternici i-au facut. Din aceasta cauza se explica si faptul ca nu erau lasate femeile sa intre in joc, pentru ca ele functioneaza altfel si nu puteau fi manipulate prin acest mecanism.
Un rezumat intr-o fraza a filmului.
Barbatii au fost manipulati printr-un instinct primar, foarte puternic, acela de competitie ajungandu-se sa faca ce vrea din ei.
Filmul are multe semnificatii, este genial, trebuie sa-l mai vad de 2, 3 ori ca sa inteleg si restul semnificatiilor.