Autor: Iuri Mamleev
Rating:


Nu se cunosc foarte multe despre Iuri Mamleev, parte şi din cauza faptului că, la început, lucrările sale nu au fost publicate decât în samizdat. Se spune chiar că de teamă ca KGB-ul să nu-l interneze la ospiciu (într-o vreme în care acest lucru se întâmpla pentru "crime" mai puţin grave ca scrierea unei cărţi), nu a dat nimănui să-i citească textele. Nu e imposibil ca acestea să fi semănat panică, din moment ce este evident de la primele pagini că ceea ce scrie Mamleev este "anormal", de o perversitate spirituală, o monstruozitate greu de egalat. Despre proza lui s-a spus că are o funcţie socială, deoarece "distruge construcţia stalinistă a societăţii", că anihilează totalitarismul. Iuri Mamleev este şi fondatorul unui nou curent literar, denumit "realism metafizic" pentru că explorează dimensiunile cele mai întunecate ale sufletului uman; scriitori ca Vladimir Sorokin sau Victor Erofeev îl venerează ca "descendent al lui Gogol şi Dostoievski".

Ce le diferenţiază pe personajele lui Mamleev este puternicul lor ataşament faţă de ideea de nemurire, ele visează la viaţa eternă şi încearcă să sondeze insondabilul, să răspundă la întrebări care trec dincolo de înţelegerea umană. Iar încercarea aceasta, de a pătrunde taine care le sunt de la sine închise, îi înnebuneşte. De aceea, pare că personajele mamleeviene sunt desprinse dintr-un coşmar suprarealist, cu stări contradictorii şi angrenate în întâmplări fantastice.

Aflat într-un tren oarecare, mergând de la Moscova la Ulan Bator, Lionea Odinţov descoperă curând că în jurul lui roiesc personaje dubioase care coboară la staţii cu denumiri ciudate: "Gheena", Iadul sufletelor neînsemnate", Risipiţi în Univers", "Lăcaşurile" (cele destinate celor cu suflet curat, cele pentru căutătorii de adevăruri supreme, "Aşteptarea"). Rămas singur, Leonid află că următoarea oprire este sfera divină, iar întâlnirea cu Creatorul cerului şi al pământului, aproape. Dar pentru că sufletul lui Leonid nu are loc nici în iad, nici în rai, el este trimis înapoi (îşi va reveni la terapie intensivă, aflând că fusese în moarte clinică), pentru a se putea cunoaşte cu adevărat.

Prin acest roman, Mamleev îşi face cunoscută intenţia de a critica societatea actuală, o perioadă extrem de respingătoare prin lipsa de spiritualitate, cinică şi lipsită de suflet, din ce în ce mai pregnant dovada vie a existenţei Răului pe pământ: conspiraţii, contrafaceri, depravare. Mafia e peste tot şi în toate, dar uneori nu numai mafia face rele, uneori şi un om simplu nu mai e deloc aşa de prost"Să stai cu mâinile încrucişate este tot o acţiune. Oamenii fac lucruri ciudate şi periculoase, în acelaşi timp (unul dintre personaje ţine morţiş să păstreze un sacou furat de la un mort pentru că îi vine bine şi este de calitate) parcă pentru a simţi şi altceva decât trivialitatea de zi cu zi. Dar lumea este strivită de "şarpele" contemporan, materialismul care prosteşte, degradează, înlocuieşte valori şi atacă însăşi fiinţa spirituală.

În forfota de bizarerii şi bizari plasaţi de Mamleev, în prim-plan apare un personaj fantasmagoric, Trofim Lohmatov, liderul unei societăţi secrete, căutător al măreţiei, cârtiţă a necunoscutului, cel care o să gâdile cadavrele şi cadavrele vor începe să râdă în hohote. Idealul lui: libertatea supremă, abolirea raţiunii şi ordinii mondiale, naşterea haosului, deschiderea uşilor inexplicabilului, să te poţi plimba prin tot universul. În drumul lor spre nemurire, şi celelalte personaje vor fi nevoite să-şi găsească propriul drum, propria salvare.

Se vorbeşte mult despre artă, despre geniu, despre sufletul rus, despre degenerarea tuturor aspectelor vieţii contemporane, despre esenţa bolnăvicioasă a omului prezentului (Mereu e bine să te chinui singur! Şi asta e un fel de vodcă) dar şi despre speranţă, încredere, înăbuşit, dar asumat. Şi deasupra tuturor, căutarea mistică a nemuririi.

Scris de Ioana Ristea