Autor: Giovanni Papini
Rating:

Prima dată am auzit vorbindu-se de Giovanni Papini în Romanul adolescentului miop. Şi, cum idolul adolescenţei mele îl ura pe acest autor italian, obscur atunci pentru mine, am preluat puţin din aversiune. Apoi am citit Omul sfârşit, nu mi-a plăcut şi nu l-am înţeles pe Eliade. Apoi Gog, care ţin minte că mi-a plăcut mult mai mult. Dar antipatiile pe care la şaisprezece ani le formam atât de uşor au dispărut sper şi îmi doresc să reiau cândva lectura acelor două romane.

Giovanni Papini este recunoscut mai ales pentru enciclopedism. Autodidact fervent, dovedeşte din tinereţe o pasiune vorace, o manie în fapt, pentru reviste: fie că le înfiinţează el însuşi sau colaborează la altele, este un scriitor asiduu de articole. Pasiunea pentru lectură şi frenetica activitate de publicist şi scriitor vor forma unul dintre cele mai erudite spirite ale primei jumătăţi ale secolului XX.

Chipuri de oameni este o colecţie de 13 nuvele care marchează, aşa cum sugerează însuşi titlul, acele personaje care au rămas întipărite în memoria naratorului, prin cutare sau cutare trăsături excepţionale. Dacă primele zece nuvele zugrăvesc imaginile unor oameni trecuţi de mult de prima şi chiar şi de a doua tinereţe, oameni trecuţi prin viaţă, ultimele trei se concentrează pe primăvară, pe început, copii ce respiră din toţi porii optimismul.

Personajele care brăzdează nuvelele papiniene sunt oameni cu meserii mundane anoste, dar cu pasiuni surprinzătoare pentru formarea lor. Fie ca este vorba despre un om retras din jungla cotidiană, instruit totuşi în mijlocul ei, căpătând câteva deprinderi care-l ajută să se întreţină fără să cheltuiască prea mulţi bani, un imitator al animalelor, artist multitalentat, desenator şi muzicant, cu pasiunea lecturii, sau un inginer îndrăgostit de trandafiri, un bătrân ce propovăduieşte exterminarea tuturor animalelor, un negustor de safire cu vocaţie de scriitor, un gentilom cu idei năstruşnice: "Dormea numai ziua, lucra numai duminica, nu mânca decât vinerea carne, trimitea scrisori numai celor care nu-i scriau, făcea curte bătrânelor şi se străduia să iubească femeile urâte", librari fără dragoste de cărţi sau oameni cu prea mult timp liber, toţi răsar în imaginaţia cititorului ca făpturi ireale, înzestrate cu trăsături care nu-i lasă să treacă neobservaţi.

Elementele autobiografice se împletesc cu uşurinţă în descrierea personajelor papiniene: acestea sunt multilaleral dezvoltate, cu interese felurite şi cu un ego pe măsură. Mai mult, din fiecare nuvelă reiese interesul pe care orice om ar trebui să-l acorde propriei educaţii, cultivarea talentelor şi, mai ales, preocuparea, curiozitatea noastră pentru cei ce ne înconjoară. Observat din unghiul potrivit, orice om are partea lui de mister, poveştile de viaţă fantastice, planuri, manii, obiceiuri şi idei deopotrivă de stranii.

Scrisa de Ioana Ristea