0Autor: Bernard Malamud
Rating:
Editura: Leda

Tablourile lui Fidelman este o colecţie de şase povestiri, având în centru unul şi acelaşi protagonist, dar putând exista şi independent una de alta. Arthur Fidelman este un pictor ("ratat", aşa cum aflăm încă din prima pagină a romanului) venit din America în Italia ca să studieze pictura lui Giotto, iar întreaga existenţă mizeră, plină de privaţiuni pe care o duce aici nu face decât să-l definească atât ca om, cât şi ca artist.

Ironiile vieţii îl aduc în preajma unor oameni la fel de nevolnici, cu caractere bizare şi care îl călăuzesc după putinţa lor prin viaţă: derbedeul Susskind, chinuitoarea Annamaria, tâlharii Angelo şi Scarpio, codoşul iubitor de frumos Ludovico şi Esmeralda, prostituata, Beppo, sticlarul pederast. Prezentul îl ajută să înţeleagă erorile trecutului, dacă ar reuşi să picteze un tablou după cum visează, multe din greşelile făcute ar fi răscumpărate. Interesantă este această viziune a lui Fidelman, care spune că arta ne arată ce ar trebui să existe în realitate, că înseamnă frumuseţe şi mister, mai presus de toate.

Misterul, spune Fidelman, ţine de implicare, de faptul că un om ca el lucrează într-un asemenea domeniu. În acelaşi timp, misterul artei presupune şi obţinerea a mai mult decât ai pus în prealabil în ea. Mai mult, pictura conferă valoare unui om, "umanizează", după felul în care acesta din urmă o simte; lărgindu-i conştiinţa, frumuseţea artistică desăvârşeşte în om umanul. Pictând, artistul dobândeşte moralitate prin crearea unei anumite ordini, pentru că e ca şi cum ar sluji însuşi adevărul. Pictând, Fidelman vrea să oprească timpul în loc. Prin tuşele penelului, mama lui nu moare şi el nu este nevoit să mai nege această realitate.

Pe lângă seriozitatea acestor teme, Tablourile lui Fidelman este şi plină de umor, un comic de limbaj ce se manifestă prin disproporţii, prin contrastul dintre aparenţă şi esenţă. În fond, este destul de neobişnuit să auzi un "peşte" vorbind de Jackson Pollock sau influenţa pop-art-ului asupra evoluţiei artei contemporane.

Pe parcursul celor 6 episoade, Fidelman se dezvăluie ca o personalitate obsesiv-compulsivă care, progresiv, se degradează din ce în ce mai mult. Se vorbeşte mult de moralitate, etica în artă, artistul care crede despre sine însuşi că este moral atunci când creează, dar toate personajele care-l înconjoară, prin meseriile lor, sunt orice altceva decât morale. Şi de aici derivă nepotrivirea şi destinul nevrozei pictorului. Salvarea pare să vină prin intermediul sticlarului homosexual şi căsătorit, viaţa căpătând un sens prin iubire.

Scrisă de Ioana Ristea