Sfarsitul orelor

September 17th, 2006 | Laura Magureanu, Lit. contemporana |

Autor: Christophe Dufosse
Rating:

Cand se termina copilaria noastra? Se termina cu sunetul clopotelului care anunta sfarsitul orelor in ultima zi de scoala? Dar ce inseamna iesirea din copilarie? Autorul francez Christophe Dufosse da copilariei o dimeniune intunecata si intensa, intr-un roman ce iti da fiori de spaima si puseuri de nostalgie pentru acea perioada din viata despre care stim sigur ca nu se va intoarce niciodata. Romanul lui Dufosse este, insa, departe de orice cliseu. Trateaza in schimb un subiect inedit, iar modalitatea in care o face tine cu sufletul la gura cititorul.

Sinuciderea misterioasa a unui profesor care preda la clasele de gimnaziu dintr-o scoala de provincie declanseaza intriga romanului, care, in prima instanta, ar putea fi incadrat in genul politist. Dar soaptele care circula in jurul mortii neasteptate devin un vuiet asurzitor in urechile noului profesor care trebuie sa preia orele decedatului, iar cartea ia intorsaturi specifice romanului horror. Nu va lasati inselati, insa, Dufosse scrie intr-un stil care cu greu poate fi facut tributar unui gen anume.

La scurt timp de la tragedie, noul profesor se trezeste in fata unui colectiv de clasa a saptea care pare un grup compact din care personalitatile individuale nu se remarca decat pentru a imprima o directie sau alta unitatii pe care o formeaza cu totii. Fara a putea sa isi clarifice, la inceput, ce anume din comportamentul copiilor i se pare ciudat, profesorul incepe o investigatie pe cont propriu care sa ii elucideze fenomenele iesite din comun care marcheaza existenta elevilor sai. Chiar daca inarmat cu perseverenta, el pune cap la cap crampeie de puzzle, finalul aventurii este o surpriza imensa atat pentru el, cat si pentru cititor.

Generatia tanara il tulbura si i se pare amenintatoare, ideile lor ii zdruncina concluziile asezate pe fagasul propriei vieti, fara a putea, insa, intelege de ce elevii clasei a saptea intorc spatele adultilor, cu o hotarare atroce. Intrebarile cu care ei il ataca pe profesor ar forta orice matur sa isi puna semne de intrebare cu privire la directia in care s-a indreptat viata sa, semne de intrebare ce nasc altele si altele. “Cand devenim fantome in propriile noastre vieti” este unul dintre ele, ce infioara si anunta moartea nedorita a copilariei, ingropata, pe parcurs, cu nazuintele si fanteziile sale, in brazda adaptarii la societate.

M-a impresionat in mod deosebit stilul de a scrie al lui Christophe Dufosse care reuseste, cu mijloace inedite, sa creeze suspans cu aceeasi maiestrie cu care ne initiaza in problematica invatamantului francez – care se aseamana, destul de mult, cu cea de la noi – sau in relatiile ratate. Nu i-as putea reprosa decat o risipa de talent, pentru ca am trait senzatia ca scenariile secundare pe care le dezvolta, din cand in cand, pe parcursul cartii, ar fi putut constitui, la fel de bine, subiecte principale de roman.

Reviewer: Laura Magureanu

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor