Visul copilului care paseste pe zapada fara sa lase urme
Scris de Cristina Teodorescu • 2 august 2006 • in categoria Cristina Teodorescu, Lit. contemporana
Autor: Gabriel Chifu
Rating:
Visul copilului care paseste pe zapada fara sa lase urme de Gabriel Chifu este un roman postmodern plin de vitalitate care abordeaza o zona mai delicata: visul. Veniamin, copil de 12 ani se da cu sania si se raneste. A doua zi isi da sufletul si simte cum se desprinde de corpul sau, se inalta tot mai sus de oraselul Serenite, vede portile raiului si datorita faptului ca doreste sa se reintoarca pe pamant la cei dragi rateaza intrarea in rai, ramanand in purgatoriu. Aici ii intalneste pe ingerul Lazarus si pe condorul Truman care ii devin amici, promitandu-i ca il vor ajuta in cer.
Veniamin doreste sa-si vada familia, astfel este indemnat sa ii viseze pe cei ramasi in urma. Astfel, Veniamin afla ca tatal sau este deportat si intalneste o doctorita de care se indragosteste, pastrand o urma de regret fata de sotia si copii ramasi in urma. Acesta moare in cativa ani. Mama ii cere tatalui divortul pentru ca Vlad, fratele mai mare sa poata intra la facultate (nu puteau sa il inscrie la facultate datorita dosarului tatalui), in timp ce celalalt frate Victor este impuscat intr-un raid impotriva « dusmanilor comunistilor ». Vlad este interogat, insa slab de inger scapa datorita unei promisiuni de a deveni informator al securitatii si isi vinde mama. Aceasta moare in timpul unui interogatoriu. Vlad continua ascensiunea pe treapta sociala, devine scriitor de renume, este laudat si considerat extrem de moral, in timp ce scria declaratii pentru securitate, tradandu-i pe toti ceilalti.
Visele lui Veniamin continua si in epoca post-comunista, unde Vlad rezista caderii comunismului si moare intr-un accident de masina. Ultimul vis al lui Veniamin este cu trei oameni fara capatai care sfarsesc prin a distruge orasul Serenite, iar singurul care ramane in urma este Camenita, fost securist si om important in aparatul comunist, care i-a omorat practic pe toti membrii familiei sale, care insa s-a cait spre sfarsitul vietii prin faptul ca i se infatisa zilnic un inger trimis de Lazarus.
In purgatoriu Veniamin este contrariat, trist si infuriat de nedreptatile produse de comunism si planuieste cu condorul Truman sa trimita un semn pe pamant sa ii ghideze pe oameni inspre Dumnezeu, insa nu reusesc sa intreprinda nimic. Ingerul Lazarius detinea cartea vietii pe care la sfarsit o citeste si Veniamin in care scria toata viata acestui copil. Romanul se termina prin parasirea lui Veniamin a purgatorului si speranta acestuia de a intra in rai, nu inainte ca Truman sa-l intrebe daca nu doreste sa se intoarca in lumea celor vii.
Este interesant modul in care este privit fratele sau Vlad care se disociaza de fiecare data cand devine informatorul securitatii, care sterge cu buretele mereu cele intamplate in camerele securitatii si mai mult ajunge sa critice regimul in cel mai sincer mod posibil.
Cartea lui Gabriel Chifu este impresionanta prin subiectele abordate, de la social la politic si nu in ultimul rand visul. Sub falsa impresie ca citesti o carte copilareasca, usoara, se abordeaza subiecte ca atrocitatile savarsite de comunism. Autorul spune la inceput: « Ma fascineaza sa incerc sa descriu ceea ce nu inteleg - de pilda, raul... ». Este o carte puternica tocmai prin concretetea evenimentelor descrise prin ochii unui copil care viseaza tot ceea ce se petrece pe pamant. De asemenea, poate fi privita ca si o epopee a acestuia, care prin vis cunoaste istoria celor dragi si transcede aceasta istorie revenind mereu asupra oraselului din care provine.
Reviewer: Woodisor
Citeste cele 11 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
manu spune:
“Aici il intalneste pe ingerul Lazarus si pe condorul Truman care ii devin amici, promitandu-i ca il vor ajuta in cer.”
Inteleg greselile facute din graba de tipul “intalta”,dar la acorduri imi pun deja un semn de intrebare,corect e “ii intalneste” pt ca sunt2.:)
In ceea ce priveste cartea,nu as fi citit-o dupa felul in care ai reprodus-o tu.E un rezumat de liceean.Mie mi s-a parut mult mai profunda(se pune mult accent pe trasaturile psihologice ale personajelor si pe modul in care actioneaza hazardul asupra vietii lor),dar in fond e o chestiune de gusturi si nu toata lumea trebuie sa aibe aceeasi parere despre o carte. -
manu spune:
corect,ma bucur ca o greseala care a fost postata intr-un comentariu a fost corectata in aceeasi zi,in timp ce cele existente in recenzie au putut trece neobservate(necorectate) timp de cateva luni bune.Va doresc succes!
-
manu spune:
“Visul copilului care paseste pe zapada fara sa lase urme” este un roman pe care l-am citit la trecerea dintre ani:o parte in 29 dec 2007 si cealalta in 2 ian 2008.M-am bucurat foarte mult ca la inceput se vorbea despre zapada,patine,veselia copiilor la derdelus pt ca era in concordanta cu anotimpul si mi-am zis “o carte perfecta pt aceasta perioada!”,insa acest entuziasm a disparut repede odata cu moartea micutului Veniamin.Din acest punct,evenimentele iau o intorsatura neasteptata.Curioasa sa vad ce se intampla,am ajuns la jumatatea cartii si mi-am dat seama ca am de-a face cu un roman captivant,care ma va tine cu sufletul la gura.Este un roman usor(sarac din punct de vedere stilistic),dar greoi din prisma a ceea ce spune autorul chiar la inceput:”Ma fascineaza sa incerc sa descriu ceea ce nu inteleg-de pilda,raul…”.Raul este cel ce marcheaza intreaga carte si tot citeam sperand ca va veni si binele si isi va pune amprenta pe personaje,dar ceea ce m-a surprins este ca salvarea vine tocmai pt cel mai rau personaj.Nadajduiam sa n-am de-a face cu un final banal(si nu am fost dezamagita).Sper sa o tin tot anul asa:numai cu carti bune :)
-
Phoenix spune:
Eu am citit cartea astazi si am ajuns la concluzia ca este un roman usor, se citeste foarte repede, dar totusi greu pentru cineva care se implica emotional. Consider ca poate schimba parerile adolescentilor, in ceea ce priveste comunismul
zeeny spune:
2 august 2006 | 12:43 pm
Fericiti cei ce au rabdare… nu cred ca as fi ajuns la capat cu cartea, desi inceputul – cum l-ai reprodus tu – suna dulce-amarui ca un film american cu coloana sonora de Vama Veche. :)