Editura Polirom, colecția Biblioteca Polirom

Roman nominalizat la Premiul Strega 2019

Traducere din limba italiană de Cerasela Barbone

Carte publicată şi în ediţie digitală

O carte nostalgică şi melancolică, de o sensibilitate rară, Adio, fantasme este povestea unei întoarceri şi a unei eliberări de traumele trecutului.

Revenită în oraşul ei natal, Messina, pentru a-şi ajuta mama la renovarea locuinţei, Ida Laquidara retrăieşte în memorie toate despărţirile dinaintea plecării ei definitive la Roma – tatăl dispărut misterios în urmă cu douăzeci şi trei de ani, dar niciodată uitat, înflăcărata prietenie adolescentină cu Sara, destrămată pe nesimţite, conflictele cu mama ei. Toate poverile sufleteşti ale Idei o copleşesc cu o forţă reînnoită şi o împing să înfrunte în sfârşit realitatea. În calea Idei apare şi tânărul Nikos, un meşter de origine greacă ce lucrează la renovarea apartamentului familiei şi care ascunde el însuşi trauma unei iubiri pierdute. Iar acum, când casa copilăriei şi adolescenţei o asaltează cu fantomele ei, Ida trebuie să găsească o modalitate de a-şi trăi viaţa mai departe, rupând vraja ce o ţine legată de peste două decenii.

FRAGMENT

„Între timp telefonul, pus peste un vas decorativ din mjlocul mesei, m-a anunțat: patru mesaje. Nu suficient pentru ca soțul meu alarmat să-și încalce obiceiul de a nu mă suna, dar îndeajuns ca să nu mai amîn să-i scriu. M-am gîndit din nou la rutina noastră: trăiam amîndoi punînd în practică ideea că înăuntrul căsniciei există două făpturi distincte, una plus una, aproape sau departe, unite sau separabile, dar mereu două, niciodată una singură. Trăiam așa din prima zi de cînd eram împreună, evitînd fuziunea: două coloane care suportau aceeași greutate. Credeam că a o împărți fără întrebări era un mod de-a fi alături, unul lîngă altul, mai mult decît ne-ar fi îngăduit-o o pasiune sau o simbioză. În căsnicia noastră, rezistența, durata erau un scop, nu un simplu mijloc. Noi voiam să fim eterni împreună, de aceea aveam grijă să nu ne săturăm unul de celălalt. M-am gîndit iarăși la ultima noastră noapte împreună: atît visul meu cu apa, cît și patul unde căsnicia noastră se îneca în absența dorinței erau de-acum foarte departe de Messina. Cînd stăteam departe unul de altul, eu și Pietro eram din nou două monade, două meduze împinse fiecare de propriul curent. Cînd călătoream, respectam viața celuilalt fără să fim geloși sau să ne închipuim lucruri rele: să ne încălcăm granițele ar fi însemnat să eșuăm, iar noi nu ne doream să eșuăm. Ziua reușeam să nu cădem, dar în fiecare noapte eșuam. În ficționalele mele povești adevărate pentru radio scrisesem o dată despre un cuplu care nu mai făcea sex. Erau tineri și se alarmaseră, îi atribuisem lui o problemă fizică și ei, o tulburare nervoasă și făcusem ca povestea să aibă un final fericit. Știam că Pietro o s-o asculte, asculta întotdeauna emisiunea mea. Două nopți mai tîrziu, se apropiase de mine de parcă voia să fie recompensat, ca și cum ar fi pregătit întîlnirea aceea, îmi scosese pantalonii de pijama și făcuserăm dragoste ca niște străini, o dragoste tăcută și răzbunătoare.

M-am uitat la ecranul telefonului.

Soțul meu scrisese: „Totul bine?“.

Și apoi: „A sosit o recomandată, am deschis-o, ți-au plătit restanțele de anul trecut“.

Și iarăși: „Sigur ești bine?“.

Și iarăși: „Nu mă îngrijora“.

De data asta monadele nu se desprinseseră complet, meduzele nu înotau în curenți de sens contrar. Soțul meu simțea că această călătorie e diferită, bătea la ușă, întreba. Eu însă m-am gîndit că ar fi fost mai bine să nu-l las să ființeze în tot timpul pe care urma să-l petrec în casă, m-am gîndit că nimeni n-ar trebui să ființeze în afara coșmarurilor mele sau a memoriei mele.

Înainte să mă culc, m-am scuzat în o sută douăzeci și unu de caractere: „Îmi pare rău, casa e într-o stare mai proastă decît credeam, o să-mi ia ceva timp, dar sînt bine, să știi, și mama la fel“.”

Nadia Terranova s-a născut la Messina în 1978. A absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea din Messina, iar ulterior a obţinut un doctorat în istorie modernă la Universitatea din Catania. Primul ei roman, Gli anni al contrario (2015), a fost distins cu Premiul Bagutta pentru debut, Premiul Brancati şi The Bridge Book Award. În 2018 a publicat romanul Adio, fantasme, care a fost nominalizat la Premiul Strega şi a câştigat distincţiile Martoglio, Città del Libro şi Alassio Centolibri. În 2020 Terranova a publicat un volum de proză scurtă intitulat Come una storia d’amore. A scris mai multe cărţi pentru copii, printre care Bruno. Il bambino che imparò a volare (2012), Casca il mondo (2016) şi Omero è stato qui (2019). Scriitoarea s-a stabilit în 2013 la Roma, unde locuieşte şi în prezent. Are rubrici permanente la diferite cotidiene şi reviste literare, colaborează la realizarea unor emisiuni radiofonice, iar scrierile ei sunt traduse în numeroase ţări.