Autorul American Pierce Brown a publicat primul lui bestseller la doar 26 de ani, după ce, timp de 4 ani, primul roman din ceea ce avea să fie trilogia „Red Rising” a fost respins de nenumărați agenți și edituri. Însă din 2014, anul cu noroc, și până acum, cărțile sale au fost traduse în 25 de limbi.

În cadrul turneului său european, Pierce Brown a ajuns și în România. Pe masă, în fața lui Pierce Brown, autorul-fenomen al trilogiei „Red Rising” (apărută la noi la editura Paladin sub titlurile „Furia Roșie”, „Furia Aurie” și „Furia Dimineții”) și al trilogiei încă în lucru „Iron Gold”, din care au fost deja publicate două volume, se află al doilea volum dintr-o trilogie scrisă de Robin Hobb.

Iulia Dromereschi: Observ că citești Robin Hobb. Bună alegere!

Pierce Brown: Da. O am de la 11 ani în bibliotecă – e contemporană cu „Roata timpului” (Wheel of Time, de Robert Jordan, 14 volume, n. red.), și abia acum am ajuns să o citesc.

I.D.: Mereu am considerat că e mai eficient să grupezi seriile Fantasy și să nu le „târăști” în prea multe volume.

P.B.: De acord. Asta am făcut cu „Red Rising”.

I.D.: Scrii având un anumit public în minte?

P.B.: Vreau să scriu pentru toată lumea. De exemplu, seria „Dune” e foarte densă. Am scris alte șase cărți înainte de „Red Rising”, toate la fel de dense, dar nu au avut succes. Mi-am dat seama că voiam să scriu, de fapt, o combinație de genuri, între SF și Fantasy.

I.D.: Cu elemente de Young Adult. Deși, poate avem o abundență de YA în prezent?

P.B.: Mi se pare că autorii de YA tind, uneori, să subestimeze inteligența cititorilor.

I.D.: Multe par să aibă construcție, fir narativ și... clișee asemănătoare.

P.B.: Eu am vrut să scriu space opera, însă am început de jos. „Red Rising” a fost un punct de început.

I.D.: Space opera nu prea se mai citește

P.B.: Așa este. Cred că ultima serie de succes a fost „The Expanse” (serie aparținând lui James S. A. Corey, pe baza căreia s-a făcut un serial pe postul Syfy, n. red.), sau poate „Hyperion” (Dan Simmons, tradus și la noi la editura Nemira, n. red.).

I.D.: Dacă ar trebui să convingi pe cineva care nu a făcut-o încă să-ți citească romanele, cum ai proceda?

P.B.: Le-aș spune că este o poveste despre revoltă, într-o lume în care civilizația a avansat foarte mult, însă societatea e divizată. Aici, un om încearcă să se opună sistemului pentru a îndeplini visul persoanei iubite. Aș adăuga că este orientată spre personaje, spre emoțiile lor și spre familie.

I.D.: În paranteză fie spus, ai absolvit Studii politice. A rămas o specializare de interes pentru tine?

P.B.: Cumva, da. A durat mult să mă decid ce doream să studiez. Voiam să mă fac avocat, dar mi-am dat seama că nu e pentru mine.

I.D.: Prea plictisitor?

P.B.: Da, puțin. În plus, sunt deja destui avocați. Dar științele politice sunt fascinante, fiindcă, așa cum psihologia reprezintă studiul persoanelor, științele politice studiază grupurile. Iar cum mie îmi place istoria, consider că sunt mereu interconectate.

I.D.: Ai spune că ești activist, ținând cont de subiectele abordate?

P.B.: Poate. Nu cred că e treaba scriitorului să le spună oamenilor cum să gândească, ci să le ofere alternative de gândire. În fond, democrația speră că oamenii pot ajunge să aleagă în nume propriu.

I.D.: Atunci, poate cărțile tale sunt ușor educative. Încerci să îi ajuți pe cititori să înțeleagă cum funcționează anumite mecanisme.

P.B.: Pe asta se concentrează „Red Rising”, iar „Iron Gold”, pe capcanele democrației odată instaurate, pe ideea de a reuși să menții totul pe linia de plutire. Reușita în urma revoltei e un sentiment minunat, dar trebuie alimentat, iar hotărârea animă mai mult decât revolta.

I.D.: Avem și noi experiențele noastre cu revoluția, în România.

P.B.: Știu. Cred că voi, la fel ca Ungaria sau Polonia, vă confruntați cu dificultăți fiindcă democrațiile sunt foarte tinere. Prin comparație, SUA are deja experiență, fiindcă i s-a permis să își clădească o democrație. Multă vreme, nimeni nu i-a contestat-o din cauze geografice: exista, pur și simplu, prea multă apă de străbătut până la noi!

I.D.: America are propriile dificultăți acum.

P.B.: Da. Seria „Red Rising” reflectă și lupta Americii, dar și a tinerelor democrații, mai precis, ce se întâmplă când oamenii își pierd încrederea în democrație sau nu mai sunt de acord cu legislativul. Democrația apreciază oamenii puternici care sunt și eficienți.

I.D.: Așa că poate ești, totuși, activist.

P.B. (râde): Da, cred că sunt.

I.D.: O mare parte a aprecierilor la adresa romanelor tale se adresează faptului că ai încurajat și „promovat” comunitatea LGBTQ+. A fost un gest deliberat?

P.B.: Deloc. Sunt doar norocos că am fost educat așa cum trebuie. Cum se identifică personajele nu reprezintă un punct central – acțiunile lor, da. Am vrut să creez personaje interesante, nu aparținând unor minorități. Am evitat să le pun etichete, să îi pictez în anumite culori. Când ai un prieten, nu te gândești la el ca aparținând comunității cutare, ci că este loial, sau isteț.

Pierce a avut o copilărie și o adolescență interesante, mutându-se, practic, dintr-un stat american în altul, ca urmare a jobului flexibil al mamei sale. A ajuns să treacă prin nu mai puțin de șapte state, iar romanul „Furia Roșie” a fost scris în timp ce locuia încă în garajul unui fost profesor de Științe politice. A fost primul volum acceptat (cu greu) de o editură, după ce nu mai puțin de 120 de agenți literari îi respinseseră cele șase cărți anterioare.

I.D.: De ce scrii?

P.B.: Fiindcă e amuzant. E ca și cum aș pleca într-o călătorie, unde văd peșteri și cascade frumoase, apoi m-aș întoarce acasă și aș aduna prietenii/cititorii, cărora le-aș împărtăși impresii. De aceea îmi place și să gătesc, fiindcă e o experiență împărtășită. Să gătești pentru tine nu are niciun farmec, iar eu am fost obișnuit așa de multele reuniuni de familie și prieteni găzduite de ai mei.

I.D.: Nu pot să nu remarc că familia și prietenii par să fi avut un impact imens asupra ta. Este valabil și pentru cărțile/personajele tale?

P.B.: Poate ai observat că „Roșii” sunt foarte apropiați de valorile de familie. Cât despre personaje, Mustang este, în mare parte, inspirată de mama, care a făcut pionierat într-un domeniu cândva exclusiv masculin. Sevro e și el construit pe baza unui prieten alături de care am crescut, în Iowa.

I.D.: Există două-trei cărți pe care orice tânăr ar trebui să le citească?

P.B.: Aș spune „Să ucizi o pasăre cântătoare” (roman-cult scris de Harper Lee și publicat în 1960, n. red.), fiindcă este despre dreptate. Apoi, „Jocul lui Ender” (prima parte a unei serii scrise de Orson Scott Card, n. red.), care se învârte în jurul puterii tinerilor exploatate de adulți. Și, în sfârșit, „Maus” (roman grafic tradus la editura ART, n. red.), care e scris din perspectiva unui om în vârstă și te ajută să înțelegi trecutul, și totodată că, dacă cei mai în vârstă gândesc diferit, nu înseamnă că nu au dreptate.

I.D.: Așadar, funcționezi și după principii egalitariste. Cu toții avem ceva de spus, fie tineri, fie mai în vârstă.

P.B.: Vedem peste tot tinerele vedete de pe Instagram care ne îndeamnă să ne trăim viața, să călătorim, să avem experiențe. Nu e nimic greșit în asta, dar nu e cazul să demonizăm oamenii obișnuiți, pe cei care lucrează în poliție, în cafeneaua aceasta – sau au joburi de birou. Nu trebuie să îi criticăm doar fiindcă nu călătoresc în jurul lumii. Noile generații sunt atât de concentrate pe propriile persoane, încât par să sufere de un caz de miopie față de restul lumii, când, de fapt, societatea este alcătuită din noi toți și nu doar din cei „aleși”.

I.D.: Care sunt planurile tale? Vei continua să scrii? Am auzit multe despre scenarii de film, de televiziune…

P.B.: Da, se lucrează la un serial după „Red Rising”. Îmi place să scriu și scenarii, dar nu voi renunța niciodată la cărți. În scenariile de film, fiecare poveste are un ADN propriu, însă tot nu poți explica pe ecran introspecția sau emoțiile profunde ale personajelor.

I.D.: Te-ai gândit să treci la alt gen literar?

P.B.: Da! Vreau să scriu Fantasy. Și thrillere. Și povești cu detectivi. Sunt norocos fiindcă, de patru ani, pot să trăiesc doar din scris, și scriu ce mi-ar fi plăcut să citesc când eram mai tânăr. Nu vreau, însă, să continui la nesfârșit seriile la care lucrez acum. Cred că șase cărți sunt suficiente.

I.D.: Așadar, plănuiești o mutare în stil J. K. Rowling?

P.B.: Da, o admir foarte mult pentru ce a reușit.

I.D.: Și fiindcă veni vorba despre J. K. Rowling și despre comunitățile de fani, care este opinia ta despre fan fiction?

P.B.: Cred că este un lucru minunat.

I.D.: Există autori care s-au declarat vehement împotriva fan fiction-ului și au interzis fanilor să scrie așa.

P.B. (râde): Îți las eu impresia că aș fi genul acesta?

I.D.: Poate altor autori nu le place să se folosească fanii de jucăriile lor.

P.B.: Atunci, nu ar fi trebuit să le creeze. Eu prefer să știu că fanii dezvoltă mai departe universul, decât să îmi ceară mie să mai scriu patru cărți. Atâta vreme cât nu obțin avantaje financiare de pe urma acestei îndeletniciri, de ce nu?

I.D.: Și dacă ar veni cineva la tine să-ți ceară sfatul despre cum să devină scriitor?

P.B.: Cu toții avem o poveste de spus. Ideea e să uite să fie auto-critici. Să uite de perfecțiune, să nu înceapă neapărat cu primul capitol, dacă nu le place cum a ieșit. Să deseneze, să schițeze idei. Ray Bradbury scria cuvinte aleatorii și țesea povești pornind de la ele. Să țină minte că nu există niciun risc.

I.D.: Vrei să spui că există o carte pentru oricine, și că nu există cărți mai puțin bune?

P.B. (râde): Nu neapărat. Dar prima schiță nu trebuie să fie perfectă. Important este să ai o poveste, apoi îi dai formă. Stresul de a fi „bun” ne sperie. Dacă nu ai mai făcut asta niciodată, cum poți să știi că te pricepi?

Glumim despre cât de frumos a „curs” interviul, fiindcă vorbim aceeași limbă: cea a pasionaților de povești, de cărți și de lectură, a celor interesați de lumi noi și de experiențe împărtășite. Vorbim despre pisici și despre mesaje pe tricouri, iar Pierce dovedește – pentru a câta oară? – că este un om ca noi toți, modest, dar care își cunoaște valoarea, și, dincolo de toate, care știe ce vrea.

FOTO: https://www.facebook.com/EdituraPaladin/