Bookfest. Duminică, 5 iunie. Ora 14:14. Emoțiile mele pier în clipa în care apăs tasta „Record” a telefonului, fiindcă Fania Oz-Salzberger este o interlocutoare plăcută, rafinată, politicoasă – pe scurt, e o veritabilă încântare să discuți cu ea! Povestim despre tot și toate, despre experiențele sale din tinerețe, despre educație și cultură, despre evrei și istoria lor; în fine, despre tatăl său, Amos Oz, și despre cartea pe care o terminasem cu o zi înainte, ai căror co-autori sunt cei doi – Evreii și cuvintele, publicată de Editura Humanitas, ca demnă urmașă a tuturor romanelor oziene cu care ne desfătăm de ani buni.

Iulia Dromereschi: Am citit că ați fost educată la o școală de kibbutz.

Fania Oz-Salzberger: Kibbutz-ul este o invenție a țării Israelului, o formă de comunism benign – educarea copiilor în școli comunale, din lipsă de bani. După mine, este un ideal fantastic, îmbinând conceptele pozitive din doctrina marxsistă cu cele mai bune elemente ale culturii evreiești. Împărtășire fără violență, departe de comunismul ca atare. Există încă sute de kibbutz-uri în Israel, însă s-au schimbat sub influența capitalismului și a liberalizării pieței.

Copiii locuiesc acum cu părinții lor, și nu la școală, se păstrează încă ideile de bază de a împărtăși atât evenimentele fericite, cât și neplăcerile, și de a crea o „plasă de siguranță” în jurul celor care trăiesc în comunitate.

I.D.: Asta sună foarte interesant. Ați spune, deci, că a fost o experiență pozitivă?

F. O. S.: Nu complet. La fel ca mulți alții, nu mi-a plăcut să cresc laolaltă cu alți copii, la școală, și nu în casa părinților mei – care era plină de cărți și de muzică și de idealuri. Petreceam acasă doar două ore în fiecare după-amiază. Însă mulți alți copii: orfanii care veneau în kibbutz, supraviețuitori ai Holocaustului, copii proveniți din familii destrămate – beneficiau de concepte de bază ale educației.

I.D.: Aveau astfel șansa să facă parte din comunitate.

F. O. S.: Exact. Acum nu mai locuiesc în kibbutz, însă kibbutz-ul este mai departe prezent în sufletul meu. Unele dintre instinctele pe care le-am dezvoltat acolo sunt cele mai bune. Este o parte a Israelului care nu este nici naționalistă, nici capitalistă, nici șovină, ci se concentrează pe comunicarea cu alții și pe relațiile sociale. Această parte a Israelului are kibbutz-ul ca nucleu.

I.D.: Ați menționat ideea de naționalism, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că ați făcut parte din Forța de Apărare a Israelului. Știu că, în Israel, serviciul militar este obligatoriu și pentru femei. Cum ați descrie această experiență?

F. O. S.: Nu ca pe o manifestare naționalistă. Este un serviciu obligatoriu atât pentru femei, cât și pentru bărbați, deși mulți locuitori ai Israelului nu îl urmează – de exemplu cei de origine arabă. Pe vremea mea, toată lumea făcea armata. Așa mi-am cunoscut soțul.

I.D.: Serios? Cum așa?

F. O. S.: Da! Și nu doar eu, ci mulți alții. Armata israeliană e ca un matching club de proporții. Gândește-te că ne înrolam la vârsta la care alții merg la facultate, așa că aveam vârsta potrivită. Apoi mergeam mai departe la universitate, firește.

De exemplu, noi avem băieți gemeni. Au 21 de ani și sunt amândoi soldați. Dar să faci parte din armata israeliană nu înseamnă să fii naționalist. Băieții noștri sunt educați, fiindcă armata are și o componentă educațională, care lucrează mai ales cu tineri proveniți din medii dificile. Îi pregătește pentru serviciul militar, da, însă se concentrează, mai degrabă, pe educația civică. Băieții mei simt că-și fac datoria de cetățeni, că ajută societatea.

I.D.: Este, deci, un concept diferit de cel al altor servicii militare.

F. O. S.: Este foarte diferit de ce se vede la televizor. Firește, există și o parte neplăcută, cea în care aramata israeliană este forțată să-și apere granițele, însă armata are și chipuri foarte umane.

I.D.: Și pentru că i-ați pomenit pe cei doi băieți, aș avea o întrebare: ce fel de cărți ați încuraja copiii să citească?

F. O. S.: Cartea pe care am scris-o împreună cu tatăl meu (n.e. Evreii și cuvintele, Ed. Humanitas 2016, scrisă împreună cu Amos Oz) demonstrează că este de mare ajutor să-ți convingi copiii să discute cu tine despre cărți. Iar primul pas în acest sens este vârsta la care le oferi cărți – cât mai devreme posibil!

Cartea vorbește despre continuitatea evreilor, iar aceasta s-a bazat pe două concepte: cărți și cuvinte. De aceea bibliotecile evreiești sunt atât de vii. Copiii trebuie să citească de mici; asta nu înseamnă să-i trimiți la rabin la vârsta de trei ani, ci să fii tu însuți rabinul, ca părinte, și să discuți, chiar să te cerți despre cărți cu copiii. Atunci când ajung adolescenți și se revoltă contra ta, veți avea deja exercițiul unor contradicții mature.

Băieții mei citesc și acum și consider aceasta o mică victorie a ceea ce numesc eu „parenting alfabetizat” la o vârstă cât mai fragedă.

I.D.: Am înțeles că bunicii dumneavoastră provin dintr-o zonă care este acum în Republica Moldova?

F. O. S.: De fapt, este teritoriul Ucrainei, însă este adevărat că bunicii mei vorbeau românește.

I.D.: Ați învățat limba română de la ei?

F. O. S.: De obicei vorbeau ca eu să nu-i înțeleg. Dar pot să-ți spun că, odată ajunsă la facultate, unde a trebuit să studiez limba latină, cunoștințele de română mi-au fost de folos.

I.D.: Minunat. Ați vizitat vreodată acel loc?

F. O. S.: Din păcate, toți cei care nu au migrat spre Israel au fost uciși în Holocaust. Eu sunt un copil al sionismului în cel mai concret mod: doar cei care au ajuns în Israel au supraviețuit. Mi-aș dori să am rude în viață astăzi, în România, însă, din păcate pentru mine și pentru România, nu mai este cazul.

I.D.: Vă gândiți să scrieți o carte pe acest subiect? Știu că ați scris eseuri și articole pe tema sionismului, însă ce-ați zice de o carte mai cuprinzătoare, care să vă prezinte ideile?

F. O. S.: Este o întrebare interesantă. Ca istoric, m-am concentrat pe iluminismul britanic și german, însă sunt interesată și de diversele direcții pe care le-a căpătat identitatea evreiască în Europa de azi. De exemplu, am scris o carte despre evreii din Berlin. Cine știe? Poate urmează o altă carte. Dar, de obicei, nu eu scriu cărțile, ci ele cer să fie scrise.

I.D.: Și iată o întrebare conexă: v-ați gândit vreodată să scrieți ficțiune?

F. O. S.: Da, chiar de mai multe ori! Dar nu este ușor să fii fiica lui Amos Oz și să încerci să scrii ficțiune. Deși sora mea este o autoare cunoscută de cărți pentru copii, iar fratele meu este un poet și un nuvelist extraordinar. Eu am scris o singură povestire în viață și am trimis-o anonim la o revistă de profil din Israel. A câștigat primul loc. Am făcut asta ca să-mi demonstrez că mă pot descurca anonim, fără să fiu considerată doar fiica lui Amos Oz. Am o carte de ficțiune în minte, însă zilele acestea sunt foarte ocupată să predau.

I.D.: Cum vă descurcați jonglând cu viața de familie, viața profesională și scrisul?

F. O. S.: Pe scurt, habar n-am! Mereu le spun studenților mei că este posibil să fii și mamă, și profesor, și scriitor, și cetățean al lumii, câtă vreme nu încerci să fii perfecționist.

I.D.: Fiindcă v-am întrebat cum vă descurcați ca femeie, aș dori să știu și dacă încurajați femeile să scrie, pentru că în anumite zone ale lumii este o problemă, iar la nivel global există mai puține femei scriitori decât bărbați.

F. O. S.: Istoria evreilor este presărată cu femei puternice. În Evreii și cuvintele, avem un capitol întreg dedicat femeilor care s-au făcut remarcate în scrierile sacre. Dar poate ai remarcat că femeile nu s-au mulțumit să fie cuprinse într-un capitol, ci și-au făcut loc și în alte pagini, și este evident că fără alfabetizarea, creativitatea și vocea femeilor, omenirea este condamnată. Nu spun că toate femeile sunt minunate, că bărbații fac război și femeile  dragoste. Însă alfabetizarea femeilor ar trebui să fie prioritatea numărul unu în secolul nostru, și, permite-mi s-o spun, și în țările arabe.

Eu sunt foarte încântată pentru că, la Universitatea din Haifa (oraș evreu-arab), 20% dintre studenți sunt arabi: femei, bărbați, musulmani, creștini... Sunt foarte mândră. Astfel, reușim să oferim acces la educație femeilor și mi-aș dori ca acest model să fie exportat și în restul Orientului Mijlociu.

I.D.: Am o ultimă întrebare, și anume, dacă un începător într-ale culturii israeliene ar începe de undeva, cum ar ajunge să cunoască cultura israeliană: prin cărți, prin filme...?

F. O. S.: Citiți! Citiți romanele de calitate, priviți filme – nu neapărat documentare, ci noua cinematografie israeliană, care este excelentă. Dar dacă nu te deranjează un moment de părtinire familială, aș recomanda romanul tatălui meu Poveste despre dragoste și întuneric (Ed. Humanitas, 2015). Nu doar că vei vedea cum mi-am căpătat numele Fania, dar vei citi și istoria Israelului, de la începuturi. Este, probabil, cea mai bună introducere în cultura israeliană în momentul de față!