bookblog.ro

Monica sufletului românesc

Scris de • 25 June 2011 • in categoria

Titlu: Această dragoste care ne leagă
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 1998
Numar pagini: 347
ISBN: 973-28-0835-7

Care ar fi sacrificiul suprem pe care l-ar face un om pentru a-şi salva mama? Dar, invers, o mamă pentru a salva pe cel născut din trupul ei? Despre acest raport extrem şi ingrat este vorba în fiecare rând din reconstituirea asasinatului Ecaterinei Bălăcioiu -căsătorită Lovinescu-, reconstituire efectuată de Doina Jela în volumul Această dragoste care ne leagă. Protagonistele cărţii sunt nimeni altele decât Monica Lovinescu şi mama sa, Ecaterina.

,,În noaptea de 22 spre 23 mai. Un vis, singurul premonitoriu: eram cu mama într-un oraş românesc (dar neidentificat) şi deodată m-am rătăcit de ea. Căutând-o cu din ce în ce mai mare anxietate, am dat, pe o masă de talcioc(…) de hainele ei puse la mezat. Cum întrebam înnebunită, în dreapta şi-n stânga, cineva m-a luat deoparte şi mi-a şoptit că a plecat în munţi la partizani. Cum în aceeaşi dimineaţă am primit o carte poştală de la ea m-am liniştit: nu era primul meu coşmar neanunţând de fapt nimic. După ce am reconstituit, de bine, de rău, ceea ce se întâmplase, mi-am dat seama că noaptea cu visul a fost aceea a arestării ei. Probabil că în sinea ei mă chemase în acea clipă în ajutor.’’

Doi ani mai târziu, raportaţi la acea noapte nefastă, Ecaterina Bălăcioiu se afundă în comă, în închisoare fiind, de mult lăsată fără medicamente. Considerată moartă e dusă la morgă unde se trezeşte printre cadavre. E definitiv (sic!) declarată moartă în 6 iunie 1960. Ajunge aruncată într-o groapă comună, niciodată aflată.

Însă de-ar fi trebuit să moară de mai multe ori în acelaşi fel tot n-ar fi ,,vândut-o’’ pe Monica. De fapt, asta îi incumbau ,,ei’’: că nu o cheamă în ţară pe Monica să devină colaboratoare a comuniştilor. Ecaterina Bălăcioiu va refuza, ca spre a o ,,naşte a doua oară’’. Corespondenţa răvăşitoare, de peste zece ani, dintre o fiică neliniştită, angajată în lupta anticomunistă la Paris, şi o mamă izolată într-un Bucureşti împânzit de Securitate, care şi-a pierdut statutul de soţie a lui Eugen Lovinescu şi chiar pe acela de mamă într-un fel, această corespondenţă, deci, vorbeşte enorm despre calitatea umană superioară a două femei ieşite din comun. Dorul reciproc dublat de infinitele căutări şi strategii pe care le-a efectuat Monica Lovinescu spre a-şi smulge mama din ,,lagărul bucureştean’’ sunt evidente în fiecare pagină de corespondenţă. 27 noiembrie 1956, Ecaterina Bălăcioiu către fiica sa, înainte cu un an şi jumătate de arestare: ,,Şi apoi mai avem un lucru care e magnific, dacă se poate numi lucru această dragoste mare, magnifică care ne leagă, această comunitate de idei, de sentimente, de atitudini în faţa destinului, această durere umană care purifică(…)… tu ai pus în mine dorinţa de a fi demnă de tine, de a te merita.’’

De la aflarea veştii arestării şi până în clipa morţii mamei sale, Monica Lovinescu îşi va pierde somnul şi va răscoli Parisul şi legaţiile străine ca să o poată salva. După certitudinea morţii, va începe o nouă viaţă, şi mai sacrificială, în scopul salvării unui neam întreg de-acum. În 1977, au vrut să o ucidă şi pe ea, dar se trezeşte din coma atentatului şi continuă lupta intelectuală şi jurnalistică până în jurul anului 2000.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 13 COMENTARII si spune-ti parerea!

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro