Titlu: La galop prin piramidă
Autor: Liviu Radu
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2013
Traducere: La galop prin piramidă
Numar pagini: 384
ISBN: 978-606-579-694-2

„Aș zice să încaleci și să grăbim pasul, că poate ajungem și noi undeva.

Taravik abia aștepta o asemenea invitație, pentru că se dezobișnuise să fie pedestraș. Sări iute în șa și se gândi ce să facă să nu adoarmă imediat. Să se gândească la ceva… asta nu era o soluție, gânditul îl obosea și-l adormea instantaneu. Să se holbeze pe pereți… pereții ăia erau goi, nu aveau nicio podoabă, nici un ornament, doar piatră cenușie, ce lucea ușor – o imagine atât de monotonă că ațipeai doar dacă aruncai o privire spre ea…”

La galop prin piramidă este continuarea romanului Armatei moliilor, cel în care Taravik și pegasul lui, Kostik declanșează o serie de evenimente, pe care însă mai apoi le ignoră cu desăvârșire, chiar dacă sunt pe deplin afectați de ele. Nici în romanul acesta cei doi nu par foarte conștienți de implicarea lor în evenimentele fantastice, de anvergură cosmică, la care iau parte, dar măcar le observă. Evident, ceea ce se pricep amândoi să facă, fac până la epuizare: discută filozofic despre ele. Atunci când, spre exemplu, se întâlnesc cu Catalom, zeul hattian (adică din ținutul Hatti, în care au ajuns chemați de un client despre care nu știau nimic) al mesagerilor, Kostik îi explică lui Taravik: „… dacă ne gândim bine, ar trebui să-l venerăm măcar un pic, pentru că este – măcar aici, în ținuturile din jurul fluviului Hatti, zeul mesagerilor, curierilor și ai celor care trimit și primesc mesaje. Altfel spus, este zeitatea comunicării, a scrisului și a scrisorilor, a convorbirilor prietenești și a tratativelor de tot felul…”, ș.a.m.d. Catalom devine astfel, în discursul pegasului, chiar și zeitatea negustorilor, pentru că și ei călătoresc, asemenea mesagerilor.

În astfel de discuții pseudo-inteligente se desfășoară prima parte a acțiunii din roman – cel puțin partea care descrie călătoria celor doi de acasă până la Templul lui Ramon din Gormeh – iar Liviu Radu își demonstrează, nu pentru prima oară, măiestria în crearea de dialoguri. Un fir epic paralel, din nou de domeniul fantasticului, ni-i prezintă pe tribunul latgan Primus Concordius Faber, împreună cu legiunea de sub comanda sa, Britta, și pe tribunul Caius Sempronius Machela, comandant al legiunii Galletta. Aceștia, adversari fiind, vor da fiecare peste o comoară atât de fabuloasă, încât intrarea în posesia ei le va oferi cea mai căutată dintre virtuțile zeilor, nemurirea. Și pentru că pe lume nu este loc de doi rivali care au aceeași virtute supremă, fiecare o ia pe drumul său, însă din păcate este vorba de drumuri care duc mult în afara ținutului din jurul fluviului Hatti, ceea ce înseamnă că, practic, pierdem legătura cu ceea ce avea să li se întâmple, pentru că zeii hattieni nu au acces la informații despre evenimente care nu au loc pe teritoriul controlat de ei.

Cele două planuri ale povestirii se întrepătrund la un moment dat în chipul cel mai ilar, specific lui Liviu Radu, atunci când Taravik și Kostik nimeresc în centrul câmpului de luptă al celor două legiuni invincibile. Numai protecția divină, motivată de misiunea pe care le-a încredințat-o Catalom îi poate salva.

Apoi, de la jumătatea romanului, cei doi ajung în sfârșit la piramida la care face aluzie titlul. O nouă aventură se desfășoară, cu totul magică, ce implică pericole nenumărate, e drept, dar de care cei doi scapă din nou datorită inocentei lor inconștiențe. Piramida se dovedește a fi nimic altceva decât poarta de intrare spre tărâmul de dincolo, mai exact locul prin care un muritor poate ajunge la râul Styx. Iar barcagiul – din nou în stilul ilar al lui Liviu Radu – este un Charon puțin cam retardat, distrus de rutina traversării râului. Cântecul pe care-l cântă este, de altfel, exemplificator pentru inteligența pe care o are: „Morții e reci / Da’ gagica mea-i fierbinte / Țineți minte / și cuțitele în teci. / Zumbai-zumbai, bum! / Hai să bem, să bem acum / Că morții are bani / Are gologani”. Misiunea celor doi se apropie de final, iar inocența lor, precum și aplecarea spre filozofie – combinată, evident, cu nemărginita cultură generală a lui Kostik – îi ajută să o ducă la bun sfârșit. Apropo de cultura generală a pegasului, Liviu Radu ne descrie un foarte interesant aspect al acestor cunoștințe, care îl fascinează nu doar pe Taravik, ci și pe cititorul seriei care poartă numele eroului: „…ai văzut vreodată un pegas citind cărți? Întorcând foile unei cărți cu copita? Da, putem citi inscripțiile de pe monumente și de pe plăcile memoriale, dar nu putem merge la școală, iar savanții care ne primesc la prelegerile lor sunt puțini. Cultura noastră se bazează pe ce am auzit, pentru că avem o memorie foarte bună.” Ceea ce face din Kostik un fel de enciclopedie ambulantă, incapabilă totuși, de prea multe silogisme. De obicei, pegasul se prezintă ca un simplu depozitar de informații, dar care nu poate, din păcate, să le analizeze pentru a ajunge la concluzii inteligente.

Finalul este cu totul neașteptat, are doza lui de ilaritate și oferă o privire asupra întâmplărilor surprinzătoare prin care trec soldații legiunii Britta.

• Plusuri

  Deși mult mai serios decât Armata moliilor, La galop prin piramidă păstrează același gen de umor cu care ne-a obișnuit Liviu Radu în primul roman, iar personajele își păstrează inocența, garnisită cu o autentică imbecilitate, care însă ajută din plin la rezolvarea tuturor problemelor care li se ivesc.

• Recomandari

  Romanul de față este în special scris pentru cei care au citit primul volum al seriei Taravik. Deși poate fi citit și independent, nu recomand acest lucru în special pentru că cele două personaje principale au un anumit stil de a evolua, care le va scăpa celor ce vor citi mai întâi La galop prin piramidă.