Titlu: Britt-Marie a fost aici
Autor: Fredrik Backman
Rating:
Editura: Art
Anul aparitiei: 2021
Traducere: Andreea Caleman
Numar pagini: 472
ISBN: 9786067107708

Iubesc cărțile lui Fredrik Backman! Nu, nu-l așez pe autorul romanului „Un bărbat pe nume Ove” pe aceeași treaptă literară cu Bulgakov sau Colum McCann, dar cred că și-a câștigat un loc al lui prin-o scriitură pe care aș recunoște-o oriunde și prin felul în care pune „la muncă” principala funcție a ficțiunii – cred eu – aceea de a ne exersa empatia.

Romanele lui Backman sunt pentru mine un fel de călătorie de plăcere – mă unge pe suflet felul în care frazele lui curg capitol după capitol –, iar autorul are grijă ca întotdeuna să reafirme încrederea sa în oameni și în comunități, în soluții care vin din înțelegere față de cei din jur și din bunătate față de noi înșine.

Britt Marie este unul dintre personajele romanului „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” și nu este un personaj tocmai simpatic. Este „baba pisăloagă” care pare să nu înțeleagă nimic și care nu-și scoate bățul din fund nici în cele mai înduioșătoare situații. Autorul ne lasă însă spre finalul cărții să ghicim puțin din drama care se ascunde în spatele figurii austere pe care o afișează mereu Britt Marie și ia decizia foarte jucăușă de a o trasforma în protagonista unui roman.

„Britt Marie a fost aici” este o continuare a cărții „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”, însă doar din perspectiva lui Britt Marie pe care o urmărim într-un moment de criză: se hotărăște să lase în urmă vechea viață cu tot cu soțul ei, Kent, pentru că există un număr limită de lucruri care merg prost pe care le poți ignora într-o căsnicie. Și abia în această narațiune ne dăm seama de felul în care ea a trăit până acum pentru și prin alții, prin cei din jurul ei, și de felul ei aparte de a iubi, exprimat printr-o fidelitate neclintită.

„O căsnicie are și părți urâte pentru că orice om are și slăbiciuni. Orice om care își împarte traiul cu cineva învață să suporte slăbiciunile celuilalt cum poate. De pildă, poți să le consideri un soi de mobile grele și să faci curățenie pe lângă ele, pur și simplu.  Să întreții iluzia. Știi, bineînțeles, că se adună praful sub ele, dar înveți să te prefaci că nu e acolo, atâta vreme cât musafirii nu văd nimic. Și, într-o bună zi, cineva mută mobila fără șă-ți ceară voie și totul iese la iveală. Murdăria și zgârieturile. Urmele permanente lăsate pe parchet. Și atunci e prea târziu.”

Personajul nostru obsedat de felul corect în care trebuie aranjat un sertar cu tacămuri și înarmat cu bicarbonatul de sodiu cu care curăță orice, sosește într-un oraș uitat de lume și de speranță asupra căruia – ați ghicit! – își va lăsa amprenta!

Redescoperim aici o temă a lui Backman, și anume felul în care sportul poate salva și influența comunitățile, iar de data aceasta este vorba despre sportul rege, fotbalul. Iubită de fete și de băieți deopotrivă, echipa de fotbal fără antrenor, fără șanse la cupă și fără măcar un teren în adevăratul sens al cuvântului este tot ce a rămas viu în orășelul suedez.

„Britt Marie se gândește că ea una crede că sufletul omului e în bicarbonat.”

Britt-Marie sosește ca o Mary Poppins reinterpretată cu un pliculeț de bicarbonat în loc de umbrelă și își găsește în Borg familia pe care trebuie să o salveze. Fiecare copil din F.C. Borg, clubul de fotbal al localității, are o poveste aparte și a descoperit  în fotbal o oază de liniște. Așa începe o adevărată aventură pentru Britt Marie, înconjurată de oamenii noi care uneori îi pun răbdarea la încercare, dar care o acceptă așa cum e. Care reușesc să vadă dincolo de cuvintele puține pe care Britt-Marie le folosește pentru a-și exprima sentimentele.

„Apoi îi povestește despre un meci de fotbal, în urmă cu aproape un deceniu, când Vega și Omar de-abia învățaseră să facă la oliță, dar mergeau deja cu el și cu Psiho la pizzerie. Liverpool s-a întâlnit cu Milan în finala Ligii Campionilor. La care Britt-Marie îl întreabă dacă este o competiție și Sami îi răspunde că este o cupă și Britt-Marie întreabă ce este o cupă, iar Sami răspunde că este un fel de competiție, la care Britt-Marie îi atrage atenția că putea spune așa de la bun început, în loc să-și dea aere.”

Ca în fiecare roman al autorului suedez, și această poveste mișună de personaje care mai de care.  Unele dintre ele ne sunt prezentate doar schematic, prin câteva trăsături, chiar și fără nume - cum ar fi proprietara pizzeriei din oraș care rămâne pe tot parcursul romanului drept „Cineva”. Și cred că asta nu știrbește cu nimic puterea poveștii, ci îți lasă ție, cititorul, spațiul ăla gol ca să îl umpli cu ce parte din tine simți că se potrivește. Ca să nu mai spun că asta e o strategie tare bună de a te face curios în legătură cu respectivele personaje, pentru că simți că e ceva acolo, ceva mai mult, ai vrea să afli, dar dai pagina și altceva îți atrage atenția.

Cum spuneam de la început, eu rezonez cu finalurile create de Backman, iar cartea aceasta nu face excepție. Îmi place felul aproape realist în care a rezolvat dilema sentimentală a lui Britt-Marie – aproape realist pentru că realismul nu este nici pe departe un scop al acestei cărți – și faptul că viața ei a devenit un orizont deschis. Tot ca de obicei, nu se teme să includă în basmul ăsta modern și niște pagini cu adevărat tragice... Dar pentru că a construit o poveste așa de frumoasă, îl iert că a omorât unul dintre cele mai îndrăgite personaje (!).

Britt-Marie a apărut în galeria personajelor lui Fredrik Backman pentru a-i ține companie lui Ove, alt senior fixist și ticăit dar care ascunde de fapt o inimă prea mare.

„Britt-Marie a dormit neîntoarsă toată noaptea dinainte, pentru prima oară de când s-a mutat în Borg. A dormit somnul lipsit de vise al copiilor mici și s-a trezit plină de entuziasm. O nouă zi! Desigur, asta ar fi trebuit să-i dea pe loc de gândit, că n-are cum să fie de bun augur să te trezești entuziasmat așa, aiurea. Dar acum e prea târziu. Acum e la spital, cu un cucui pe frunte și degetele rupte, ca o infractoare care s-a rănit în toiul vreunui mișmaș. Asta o să creadă lumea, Britt-Marie e convină. Că știe ea cum bărfește lumea! Așa că nu mai contează ce s-a întâmplat de fapt.”