Titlu: Capcana de gheață
Autor: Kitty Sewell
Rating:
Editura: Niculescu
Anul aparitiei: 2008
Traducere: Mădălina Alamă
Numar pagini: 416
ISBN: 978-973-748-361-4

O călătorie la capăt de lume pentru a te regăsi. Și totuși, trecutul îți explodează în freză tocmai când crezi că ai lăsat totul în urmă.

M-am întrebat de câteva ori dacă aș fi în stare să las totul în urmă în caz că s-ar întâmpla ceva atât de rău încât să simt nevoia să o iau de la capăt în altă parte, într-un loc nou, unde nu m-ar cunoaște nimeni și unde nu ar întreba nimeni nimic de trecutul meu. Încă nu am găsit un răspuns concret. Totuși, am impresia că trecutul o să te prindă mereu din urmă și că nu poți fugi niciodată cu adevărat, la fel cum nu poți îneca necazurile în alcool fiindcă înoată întotdeauna.

Doctorul Dafydd Woodruff este pus în această situație în urma unui erori pe care o comite în timpul unei operații. Deși este declarat nevinovat și poate profesa în continuare, acesta decide că are nevoie de timp ca să-și revină în urma incidentului, fiind urmărit de imaginea copilului de pe masa de operație, așa că acceptă un post în orășelul Moose Creek, undeva în nord-vestul Canadei anului 1992. O așezare mică, departe de condițiile comode ale orașului său. Deși dominat de o vegetație luxuriantă și priveliști bune de pus pe cărțile poștale, Moose Creek este mohorât, plin cu oameni alunecoși, mulți dintre ei încercând să fugă de câte ceva din trecutul lor, la fel la nou-venitul doctor Woodruff, care pare mult prea înțepat tuturor localnicilor obișnuiți cu o viață dură.

Narațiunea continuă pe două planuri : primul, 14 ani mai târziu, în orașul Cardiff din Țara Galiilor, unde Woodruff este acum un doctor respectat, încă tânăr și cu o carieră înfloritoare în față. Este căsătorit, are cam tot ce își dorește din punct de vedere material, însă nu poate avea copii, iar acesta este motivul pentru care căsnicia începe să aibă probleme. Catalizatorul destrămării este o scrisoare venită tocmai din Moose Creek, din partea asistentei-șefe a spitalului unde lucrase și care susține că el ar fi tatăl celor doi copii gemeni ai săi. Woodruff crede că acest lucru este imposibil și cere un test ADN care dovedește însă contrariul. Deși își susține în continuare nevinovăția, pierde suportul soției sale și începe neputincios să-și vadă viața destrămându-se în fața ochilor. Se întoarce în Moose Creek în tentativa de a afla adevărul. Dar într-un oraș în care toată lumea cunoaște pe toată lumea, intrigile se țes amețitor, iar doctorul va redescoperi vechi prieteni, conflicte îngropate și o nouă viață. Cel de-al doilea plan urmărește întâmplările care l-au însoțit pe doctor în perioada șederii lui inițiale în oraș (1992).

Dacă treceți peste narațiunea inițială cu un ușor iz telenovelistic, o să găsiți un fir epic construit cu grijă, câteva surprize, fără mari artificii, însă cu personaje solide, calde, aflate mereu în căutarea adevărului, a sinelui sau a unei conexiuni cu lumea spirituală (sunt câteva pasaje interesante legate de un soi de șaman aflat la capătul lumii). Diversitatea personajelor asigură realizarea imaginii unui loc care poate părea bizar pentru străini, dar care constituie aproape o religie pentru băștinași. Interesantă este și lupta fiecărui personaj cu condițiile vitrege ale mediului sau cu tendințele de auto-distrugere. Moose Creek este locul în care singurul lucru care ucide mai multe persoane decât frigul este alcoolul. Singura problemă cu personajele, deși sunt foarte bine construite, a fost că nu mi le-am putut imagina fizic, cu toată strădania autoarei.

În schimb, autoarea leagă foarte corect toate elementele introduse în text și care inițial păreau că nu au o miză definită, până în punctual în care te oprești și exclami: ”Aha, dar ar fi trebui să-mi dau seama de asta!”

Unele peisaje din orașelul canadian mi-au adus aminte de satul în care am crescut (sigur, păstrând proporțiile) și unde în toiul iernii aveam uneori zăpadă până la brâu și unde automobilele erau neputincioase din momentul în care noi copiii puteam stăpânire pe drum transformându-l în derdeluș (căci nu se făcea pe atunci dezăpezire în capătul satului unde stăteam eu).

Capcana de gheață este într-un final o lectură ușoară, dar plăcută și cu o poveste relativ simplă care vă poate aduce satisfacții dacă căutați un moment de respiro și doriți să vă pierdeți câteva ore prin asprimea ținuturilor înghețate. Mai mult, vă poate face să vă întrebați care sunt lucrurile care contează cu adevărat pentru voi și cât puteți lupta pentru ele.

• Plusuri

  lectură ușoară, personaje bine construite, narațiunea lentă fără momente de fast-forward, locații pitorești – suflete vitrege amplasate în medii la fel de vitrege

• Minusuri

  stilul autoarei nu este memorabil, narațiunea este parțial banală

• Recomandari

  lectură de vacanță, pasionaților de anotimpuri și peisaje reci, celor care caută o poveste spusă bine