0

Autor: Giovannino Guareschi
Rating:
Editura: Vellant
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Geo Vasile
352 de pagini
ISBN:978-973-88758-8-3

2008 a fost Centenarul Giovannino Guareschi, un jurnalist şi umorist italian foarte popular, tradus la noi abia anul acesta. Citindu-i cele patruzeci de povestiri cuprins în Don Camillo. O lume măruntă am ajuns la o întrebare pentru cititorii înrăiţi: sunteţi gata să citiţi o carte scrisă de cineva despre care nu aţi auzit niciodată? Vă încîntă să experimentaţi sau preferaţi calea prudentă a cărţilor "verificate"?

La întrebarea asta s-a adăugat faptul că povesteam cu mare entuziasm despre Don Camillo, sufletul acestei cărţi, ca şi cum ar fi fost o mare descoperire, ca să îmi fie atrasă atenţia de către cineva: dar e foarte cunoscut, toată lumea citea în Italia, a fost şi un film, foarte amuzant.

Însă chiar este o descoperire: ambiţia de a surprinde lumea măruntă din Bassa, de-a lungul Padului, umorul cald şi împunsătura satirică duc la potrivirea perfectă dintre un basm cu eroi fabuloşi şi satira cu personaje politice. Mai mult, povestirile lui Guareschi sunt dintre acelea care nu-şi pierd farmecul în timp, sunt întîmplări petrecute într-un sat care nu îmbătrîneşte, aşa cum nici personajele care le înfăptuiesc nu se schimbă. Este vorba, dacă vreţi, de o secvenţă din literatură fără obligaţii.

Don Camillo, preotul satului, pare că se află într-o luptă neobosită pentru putere cu Peppone, primarul comunist. Altfel spus, catolicismul şi comunismul luptă pentru supremaţie, însă cu mijloace neconvenţionale: de la subtile ofense la sabotaj, de la bombe făcute cadou la meciuri de box, de la şantaj la ciomăgeli serioase. De fapt, pe aceşti doi adversari înfocaţi îi leagă un fel de prietenie la fel de puternică precum concurenţa dintre ei şi încăpăţînarea de a avea ultimul cuvînt. Comunitatea întreagă urmăreşte, ca la spectacol, disputele dintre cei doi şi dependenţa lor unul de celălalt. Dependenţă fiindcă nu-i e uşor nici unuia să piardă singurul om cu care se poate măsură, singurul care, dincolo de politică, îi seamănă.

Al treilea personaj din aceasta lume măruntă este Isus Cristos din altar, cu care Don Camillo se consultă de fiecare dată:

"O oră mai tîrziu, iată-l pe Don Camillo întors acasă şi pregătindu-se să-i dea scurtul raport lui Cristos.
- Toate au ieşit ca la carte, aşa cum îmi sugerase domnia ta.
- Bravo, don Camillo. Dar un singur lucru mă miră: ţi-am spus eu cumva să-l iei de picioare şi să-l arunci în şanţ?
Don Camillo desfăcu larg braţele."

De cele mai multe ori, consilierul atoateştiutor este şi el uimit de şiretenia lui don Camillo sau înduioşat de gesturile lui de credinţă, nedelicate, dar sincere.

Cred că morală pentru aceste povestiri ar fi ideea că binele şi răul nu sunt absolute, ele se amestecă într-o lume măruntă, dar deloc simplificată.

În final, vă invit să vedeţi un episod din filmul de care pomeneam într-un paragraf anterior:

În plus, pentru a cunoaşte mai mult din lumea măruntă a lui don Camillo, puteţi accesa site-ul oficial Giovannino Guareschi şi pe cel neoficial, MondoGuareschi.

Scris de Mihaela Butnaru