bookblog.ro

O a doua șansă

Scris de • 26 February 2015 • in categoria

Titlu: Cină în Paradis
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 264
ISBN: 978-973-724-707-0
Cumpara cartea

„Întunericul e mai dificil decât lumina, de-aia se întâmplă mai des ca un optimist să devină pesimist decât invers.”

Dacă Cină în Paradis, cartea lui Ben Bennett, ar fi ecranizată, atunci cu siguranță că filmul ar intra în categoria filmelor de văzut duminică după-amiază, eventual după ce ați mâncat un prânz delicios la restaurant și mai aveți nevoie de ceva ușor în completarea zilei.

Departe de a fi genul de roman care descrie cu lux de amănunte viața unui patron de restaurant, dedicat până la epuizare mâncării, Cina în Paradis se folosește de gastronomie drept suport pentru celelalte evenimente care i se întâmplă lui Jacques Persil. Talentul culinar, care i-a adus acum mai bine de o decadă o stea Michelin, pare să îl părăsească atunci când iubirea vieții lui și partenera sa de restaurant moare. Așa ajunge Paradisul să devină Paris, restaurantul imitând starea de decrepitudine a proprietarului care alunecă mult mai devreme și mai rapid într-o stare care nu i se potrivește vârstei biologice.

Cine in paradis 2Dar cum nu avem de-a face cu un roman cu final nefericit, intră în scenă salvatoarea lui Jacques, o americancă zbir (Catherine), frumoasă și perseverentă care vrea să reaprindă focul din viața bucătarului și să-i salveze afacerea de la faliment.

Deliciul cărții stă în raportul de forțe dintre cei doi, ambii marcați de o încăpățânare feroce, pe alocuri, dar care servește drept șansă pentru un schimb de replici amuzant. Fiecare crede că dreptatea absolută este de parte sa, nefiind capabili să vadă că deși vin din două lumi destul de diferite, asemănarile în privința valorilor sunt izbitoare.

Așa că vă invit să serviți un prânz delicios ca apoi să vă cuibăriți cu romanul lui Ben Bennett în brațe preț de câteva ore.

  • Plusuri

    Dinamica dintre Jacques și Catherine; umorul rezultat din felul ursuz de a fi a lui Jacques și hazul de necaz pe care îl fac cei din jurul său.

  • Minusuri

    Previzibilitatea faptelor, clișeele care compun romanul.

  • Recomandari

    Celor ce își doresc o carte ușurică, o lectură nepretențioasă de duminică și ceva rețete culinare de încercat acasă.

Categorie: | Autor: | Editura:



Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    Chiar îmi doream o carte ușurică, ”plină de clișee”, pentru vremea asta ploioasă, care se pare că nu se va schimba în weekend !

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro