0
Autor: Nadine Gordimer
Rating:
Editura: Allfa
Anul apariţiei: 2009
Traducători: Raluca şi Christian Tănăsescu
216 pagini
ISBN: 978-973-724-135-1

Cu siguranţă cititorul care află că în 1991 Nadine Gordimer a fost distinsă cu premiul Nobel pentru literatură va fi intrigat de titlurile care îi poartă semnătura. Al doilea roman al autoarei pe care îl publică cei de la All trezeşte curiozitatea prin subiectul pe care îl abordează: ironia sorţii face ca un ecologist pornit împotriva construirii unui reactor nuclear să afle că tratamentul care îi este necesar îl face radioactiv.

Astfel, după ce a suferit o operaţie de tiroidectomie, Paul Bannerman este nevoit să facă un tratament suplimentar cu iod radioactiv. Acest lucru îl obligă pe el şi pe soţia sa Benni/Berenice să se retragă în carantină la părinţii lui Paul.

Iniţial firul poveştii se leagă de conflictul determinat în Paul de convingerile sale şi propria radioactivitate, precum şi de relaţia sa cu soţia numită în felurile menţionate mai sus tot din nevoia de a face o distincţie între mediul personal şi cel profesional. Ne sunt prezentate superficial gândurile amândurora, temerile şi regăsirile lor, cei doi cunoscându-se mai bine abia în momentul în care sunt nevoiţi să treacă prin chinul recuperării lui Paul.

Deşi punctul de pornire este acesta, atenţia autoarei se îndreaptă spre părinţii lui Paul, Adrian şi Lyndsay, ce trec prin acelaşi proces al redescoperirii de sine ca şi acesta. Nu este numai apropierea de moarte pe care a îndurat-o fiul lor care îi face să se reanalizeze ci şi plecarea lor ulterioară în Mexic pentru a urmări visul de arheologie al lui Adrian. Spre deosebire de primul cuplu prezentat, aici autoarea zăboveşte mai mult în a contura personajele şi relaţia dintre ele. Sau, mai bine zis, absenţa unei relaţii veridice dintre cei doi. Cuplul disfuncţional care a rămas împreună circumstanţial sfârşeşte până la urmă prin a se vedea lucid şi a îndrăzni, poate mai târziu decât ar fi trebuit, să tragă nişte concluzii.

Punctul slab al cărţii este tocmai această nehotărâre care transpare paginilor. Pe de o parte găsim o voce care expune totul într-o formă caustică deşi clară în gândire, ca mai apoi totul să fe demontat în clişee. Un exemplu la care m-aş putea referi este cinismul privitor la relaţii "sănătoase" afişat din primele capitole pentru a ajunge la tonul plin de speranţa noului început din ultimele pagini. De asemenea, deşi se anunţă a fi un roman cu subiect politic, problema ecologiei în Africa de Sud nu este decât tangenţial atinsă, iar mesajul care s-ar fi vrut transmis devine în felul acesta neclar.

Cunoscând distincţia pe care am precizat-o în primul paragraf, este posibil să fi săvârşit păcatul de a mă fi aşteptat la mai mult de la acest roman. Citit însă fără asemenea (pre)judecăţi se poate dovedi o lectură plăcută, lipsită de dogmele ecologiei la fel ca de analize profunde ale caracterelor dar din care se pot privi de la distanţă tipí­curile relaţiilor interumane comune.

Scris de Silvia Grădinaru